Bujor

Profund

„Versuri pentru noi"

-Bună dimineața! Am rostit intrând somnoroasă în bucătărie. Ciocniturile cănilor din dulap luate de bunica mă făceau să mă trezesc la realitate însă, prezența lui parcă mă îmbrățișa rugându-mă să mă reîntorc la a visa.
I-am zâmbit ușor și m-am așezat ca din pod pe unul din scaune. Era de parcă n-am dormit, nu știu ce se întâmplă de am această stare.
-Puișor, te simți bine? Bunica mă întreabă, așezându-mi în față o cană mare de lapte cu cacao. Am prins-o între ambele pale, bucurându-mă de căldura cănii.
-Mhm...doar mă doare puțin capul, așa cu tâmplele. Îi explic privind-o cu ochii între deschiși.
-Vrei o pastilă?
-Se rezolvă cu puțină apă pe față. Nu-i nimic rău.
Mi-am ridicat privirea către Dragoș văzând că mă analiza puțin încruntat. Am făcut un semn întrebând dacă a pățit ceva, dar a dat negativ din cap.
-Ești ok? M-a întrebat după ce a plecat bunica.
-Sunt bine. Mănâncă, azi avem de mers.
-Nu trebuia să mergem la Daria acum? Îmi reamintește el.

-Ba da. Vom merge, dar nu mâncăm, poate bem un ceai, o cafea.

-Mhm. Dă din cap înțelegător și gustă din cacaoa lui cu lapte.

A fost nevoie să-mi dau cu puțină apă pe față pentru a-mi reveni. Mi-am terminat toaleta de dimineață și am mers să-mi caut niște haine confortabile. Ce am ales să port a fost o cămașă din pânză albă și niște blugi scurți, foarte lejeri.

L-am luat pe Dragoș și am mers la Daria. Am anunțat-o pe bunica că ne întoarcem mai târziu pentru a nu-și face griji.
Pe Daria am găsit-o afară pe terasă, citea o revistă de modă. N-am mai strigat la poartă, am intrat direct. S-a ridicat din locul ei și a venit către noi, întâmpinându-ne cu o îmbrățișare.
-Ce vreți să beți? Întreabă ea.
-Eu vreau un ceai, iar Dragoș...
-Tot un ceai!
Ne-am făcut comozi pe două scaune, Daria plecând după două ceaiuri. Din nou era o liniște enervantă în care mi-aș dori să-i spun atâtea, dar nu știu ce. Ne priveam pe furiș, schițam zâmbete timide, ne jucam cu degetele până când a spus el:
-Acum ce ți-ai dori să faci?
-Să-ți spun o mulțime de lucruri, dar nu știu ce. Îl privesc în ochi și respir tot mai liniștită.

-Avem toată după-amiaza pentru noi, îmi vei spune atunci măcar o parte din acele lucruri?
-Cu siguranță! Zâmbeam larg când a venit Daria, astfel am făcut-o și pe ea să zâmbească. A luat și ea loc în fața noastră încă zâmbind.
-Vouă v-ar sta bine împreună! Spune ea analizându-ne. Eu am râs încet, Dragoș privindu-mă cu coada ochiului. Știi că eu am gura aurită, Bianca! Continuă ea și-mi face cu ochiul.
-De acum i se spune Bujor. Dragoş mă priveşte drăgăstos.
-Bujor? Hm... Nu sună rău. Ştiu că florile tale preferate sunt bujorii. Spune Daria.
-Da, dar nu eşti atentă la detalii! Mai are şi obiecte vestimentare înflorate şi pe lângă asta, nu ai cum să nu observi obrajii îmbujoraţi şi frumuseţea ei. Continuă el.
Ştiu că în momentul de faţă am îmbujorat. Vorbele lui erau delicate, iar el atent la detalii. Daria a dat apreciativ din cap şi i-a zambit. S-a aplecat către mine şi aproape mi-a şoptit:
-Îmi place de el... Vezi ce faci!
-Tu ce faci azi?
-Aveam de gând să lenevesc pe aici, să mă culc pe iarbă ori pe fotoliul confortabil din sufragerie.
-Vrei să ne însoţeşti prin oraş?
-Nu mi-aş permite să vă încurc din nou.
-Când ai făcut-o?
-Eh! Lasă. Îşi gustă ceaiul fără zgomot şi aşează ceaşcă de ceai cu grijă pe farfuriuţă.

Ne-am băut şi noi ceaiul, după care am mai povestit lucrurile mărunte. Eu şi Dragoş ne-am chemat un taxiu şi am plecat către centru.
-Unde mergem?
-Să căutăm ceva drăguţ pentru mama mea adoptivă.
Am vrut ca eu să-i plătesc şoferului, dar Dragoş a insistat s-o facă el. Mergeam la o distanţă mai mare ca înainte şi mă făcea să mă simt ciudat. M-a privit pătrunzător, de parcă era tot ceea ce-şi dorea să vadă. Imediat mi-a mângâiat mâna şi a sărutat-o. Eram toată un zâmbet.
Văzusem la o tarabă de pe drum nişte cufere mici din lemn cu puţin imprimeu înflorat pe mijloc. Arătau splendid şi atât de bune pentru a ţine bijuterii sau scrisori dragi. I-am luat unul mamei Carmen, alesesem unul cu imprimeul roz deschis, ceva simplu.
-Mai trebuie să luăm nişte flori.
-De care?
-Nu ştiu, vedem acolo, dar cum mie îmi plac toate, aş cumpăra toată florăria. Am exprimat bucuroasă.
-Dacă îţi plac atât de mult, ţi le ofer eu cadou pe toate.
-Nu fii copil! Nu-mi place când cineva îşi cheltuieşte banii pe mine. Întotdeauna i-am avut pe ai mei.
-Nu ar fi o pierdere pentru mine, ci un câştig, cred.
-Ce ai câştiga?
-Păi nu ştiu. Ţi-aş câştiga puţin din inimă?
Simt că deja o câştigi cu privirile tale, am gândit eu.
Mă privea din nou în felul acela. Genul acela de privire care îţi crea piele de găină şi fluturi în acelaşi timp. Tot ce am făcut a fost să-i zâmbesc. Eram în faţa florăriei mele preferate, aici lucra o prietenă a bunicii mele, o femeie cumsecade, trecută prin ani grei. Nici nu am intrat bine că am văzut-o zâmbind.
-Biencuţa mea! Spune cu mare drag în glas.
-Sărut mâna, tanti Maria! Am pupat-o pe obraji, iar aceasta m-a strâns tare în braţe. A trecut ceva vreme de când n-am văzut-o.
-Cât mă bucur să te văd, copilă. Ce mai faci? Cum mai eşti?
-Ce să fac tanti? Cu facultatea, mă străduiesc să ajung unde mi-am propus.
-Foarte bine, copilă! Să te ajute Dumnezeu!
-Dumneavoastră? Cum mai sunteţi?
-Cum să fiu, Bianca?... Singură şi amărâtă.
-Nu mai spuneţi asta, vă rog! Ştiţi că sunteţi bine venită oricând la bunica.
-Ştiu puişor. Beatrice ce mai face?
-Cu treburi prin grădină. O știți doar.
-Cu toată vorba asta am uitat să te servesc cu ce doreşti.
-Îmi plac foarte mult plantuţele acelea din ghivecele mici.
-Au sosit ieri, dar habar n-am ce sunt maică.
-Bunica le zice urechelniţe, arată foarte frumos, dar sã ştiţi că nu trebuie să le udaţi.
-Nu le ud maică.
Tanti Maria ia trei ghivecele cu acele flori şi mi le aşează frumos într-un suport special confecţionate pentru ele. I-am lăsat mai mulţi bani decât era preţul, cu toate că aceasta i-a refuzat de câteva ori, eu i-am aşezat în vaza cu trandafiri.
Am plecat entuziasmată de la florărie. Întotdeauna sunt mai fericită cu mine după ce fac un gest drăguţ şi nu o fac neapărat pentru mine, ci pentru fericirea altora. Asta imi aduce şi mie fericire.
Mergeam cam repede, am mai domolit pasul aşteptând să apară Dragoş din spatele meu.
-Cam încet, nu crezi?
-Şmecheră ce eşti! Îmi eşti tare dragă! Mă ia dintr-o dată în braţe şi îmi pupă creştetul capului. Zâmbeam bucuroasă şi mi-am strecurat mâinile în jurul taliei sale.
-Am ceva pentru tine. Rupe îmbrãţişarea, iar de la spate scoate un buchet generos de bujori albi cu un parfum mirific. Parfumul bujorilor îmi aduce adesea aminte de copilărie, dar asta e o poveste mai lungă.
Zâmbeam larg de data asta, îmi împreună şi mângâiam palmele transpirate, iar într-o clipă faţa mea s-a cufundat în buchetul parfumat.
-Doamne! Uite câte frumuseţi a putut lăsa Dumnezeu pe Pamant! Exclam eu emoţionată. Mulţumesc din suflet!
-Eu îţi mulţumesc că acum am cui dăruit cu mai mare drag un buchet de flori.
-Mmm, dar să ştii că mai ai cale lungă până mă cucereşti.
Dacă ai ştii cât de aproape eşti de sufletul meu... Mi-am spus mie în gând.
-Aşa este. Trebuie să dau nişte telefoane să văd unde găsesc un câmp plin de flori să-l cumpăr.
-Lasă florile să fie frumoase la locul lor.
-Eu le las, dar te duc la ele să mă dau mare că am o floarea cu mult mai frumoasă decât ele.
-Şmechere! Îi ciupesc obrazul şi îl pup încetişor, având grijă ca nu cumva să-i stric din frumuseţe.

Terminasem cu micile cumpărături, acum ne plimbam printr-o parte mai veche a orașului. În acea parte găseai adesea oameni care cântau pe stradă, pictau sau ofereau atenții mici ca florile. De data asta am auzit un cântec, îl cunoșteam, dar uitasem de el. Suna atât de bine, am urmărit sunetul văzând că vine de la un mic balcon sufocat parcă de ghivece cu plante. Pe micul balcon era o tânără ce-și bea o cană de ceai cel mai probabil la ora asta a după-amiezii târzii.
Mergeam lent și ne țineam de mână. Îmi zâmbea pe sub mustăți, eu îi admiram frumusețea ce era scoasă în evidență de lumina blândă a soarelui. Momentul ăla mi-a rămas parcă cusut în memorie, melodia aceea pe fundal, el, eu, timpul ăsta.

Am început să fredonez câteva versuri:
-I follow, I follow you! Deep sea baby, I follow you! I follow, I follow you! Dark doom honey, I follow you...
-Cât de frumos se aude vocea unui bujor! Exclamă el și mă văd brusc răsucită într-o piruetă, apoi în brațele sale. Întotdeauna mi-a plăcut muzica indie, mai ales cu vocea lui Lykke Li.
-Deci ea o cântă, nu îmi mai aduceam aminte.
-Hai să dansăm! E melodia noastră!
Și așa cum el și-a dorit, am dansat, am fredonat, ne-am bucurat. Chiar și acum văd acele piruete în reluare și momentul când tipa de la balcon ne-a observat, a zâmbit și a dat muzica mai tare. Frumoase momente.
-Astea parcă sunt versuri pentru noi.
-Spune-mi strofa ta preferată! I-am spus.

-You're my river running high, run deep, run wild.
-Hai s-o analizăm!
-Tu ești râul meu, iar eu te urmez, oriunde, oricând, pe orice vreme.
-La capăt vei fi lovit de valuri.

-Prefer să mă pierd în valuri decât în umbre necunoscute! În momentul acela m-a privit adânc în ochi, dând de-o parte ce-i rău și liniștind apele din mintea și sufletul meu.

-Ador felul cum mă privești cu ochii tăi gri! Am spus asta dintr-o dată.
Dragoș mi-a cuprins delicat obrajii cu palmele sale, iute și-a lipit buzele de ale mele începând să le frământe ușor. Doamne! Ce om și ce buze! Strigam parcă în mintea mea. Acest moment mi-a confirmat faptul că sunt îndrăgostită literalmente de acest om. Nu credeam că e posibil asta într-un timp atât de scurt...Simt cum totul se schimbă.
-Spune-mi cuvântul tău preferat din piesă. Îmi așează atent capul sub bărbia sa și mă strânge la piept.
-Deep.
-Uh! Fata mea profundă!