Being Chased

Capitolul 34

"Te rog,nu-mi mai aminti!Ok?"o implor pe Lucy, dar se pare ca vorbesc singură.

"...dar asta nu e partea cea mai bună.După ce i-a cerut barmanului încă o sticla de bere, a urcat pe scenă alături de formația aceea... cea cu baieți drăguți, dar destul de dubioși.Nu-mi pot aminti numele lor acum.În fine, a început să danseze și să se maimuțărească în toate felurile.Cine spune că nu are talent la desen, probabil nu a văzut-o dansând."se uită pentru câteva secunde la mine.

"Ha ha!Ce amuzantă ești de la un timp.Știi, nu înțeleg de ce povestești decât ceea ce am făcut eu, având în vedere că nu eram singură.Eu cel puțin nu mi-am aruncat pantofii în chelneri." zâmbesc malițios, știind că așa îi voi închide gura.

"Nu e vina mea că pantofii mă incomodau." îmi face cu ochiul.

"Chiar e nevoie să povestești despre mica noastră escapadă de Revelion la absolut toată școala?" o întreb oftând.

Cred că am auzit povestea asta în ultima săptămână de cel puțin o sută de ori.Chiar nu a fost vina mea că fetele m-au dus în club.Toată lumea știe că toleranța mea la alcool este egală cu...să vedem...zero.

Dar se pare că prietenele mele au uitat asta, atunci când în loc de un fresh de portocale mi-au comandat un cocktail cu vodka.Bineînțeles că după primul pahar am început să vad unicorni și căței zburători.Nu cred ca vreți să știți cum a fost după trei...

Ce trebuie să știți este că nu a ieșit deloc bine și ca băieții nu au fost prea fericiți în legătură cu 'ieșitul nostru în oraș'.

***

"Da, Chase, vom fi bine.O să am grijă ca Lucy să nu facă prea mare zarvă."îmi dau ochii peste cap din cauza lipsei lui de încredere în abilitățile mele de a-i ține sora în frâu.

"Da, Dean, o să am grijă ca Rose să nu înnebunească pe toată lumea cu plictiseala ei." îi spune lui Dean prin telefon și își rotește Lucy ochii la mine, iar fetele încep să chicotească.

Când am decis să venim în Seattle, nu m-am gândit ca totul se va transforma într-o peripeție pe care probabil că nu o voi uita niciodată în viața mea.

E a doua noastră zi aici și deja ne-am ales cu niște evenimente demne de un film de comedie care va urma să primească premiul Oscar.

Cum Chase și Dean aveau niște 'treabă' de rezolvat în Los Angeles, am căzut de comun acord, fără prea mare tragere de inima din partea lor, să venim doar noi două în Seattle.

Proastă alegere.

Încă de la plecare am avut probleme.Lucy nu își mai găsea poșeta în care ținea biletul, iar avionul decola în 2 ore.Vă gândiți că am fi avut destul de mult timp să ajungem la aeroport, dar ținând cont de traficul infernal din marele oraș californian, nu am reuși decât mâine dimineață.

Să trecem peste asta acum, având în vedere ca Lucy s-a descurcat să găsească poșeta la timp sau, mai bine zis, Rocky a găsit-o aruncată pe undeva prin grandiosul ei dulap de haine.

După ce ne-am luat la revedere de la băieți și s-a lăsat cu câteva zâmbete triste și după ce am trecut de verificările amănunțite ale polițiștilor de frontieră care ne tratau ca pe niște presupuse teroriste, speram ca ne vom urca în avion fără alte incidente neașteptate, dar nu a fost așa.

Lucy...

Se pare că soarta nu a stat de partea mea, ca de obicei. La câteva minute de la decolare, m-am trezit fiind un arbitru intre Lucy și o bătrânică nu prea drăguță care insista ca prietena mea stă pe locul ei. A trebuit sa îndur mârâituri din partea prietenei mele scoasă din sărite și cuvinte pe care o bătrânică de 60 de ani nu ar trebui sa le rostească.La un moment dat am crezut că nu voi ieși de acolo întreagă,dar am avut noroc pentru că o stewardesă foarte drăguța a preluat frâiele certei care părea că se va transforma într-o luptă crâncenă.După ce aceasta a făcut-o pe doamna vorbe-foarte-drăguțe să înțeleagă că acela nu este locul ei, am putut expira ușurată.La aterizare îmi venea să sărut pământul, dar n-am făcut asta.