Being Chased

Epilog

              Chase P.D.V.:

           " Dragostea este o boală de care nimeni nu vrea să scape. Cine a fost contaminat de ea nu vrea să se facă bine și cine suferă nu vrea să fie vindecat."

          Citisem citatul ăsta undeva cu câteva luni înainte de a o întâlni pe Rose în cafenea. Pe atunci mi se părea cel mai stupid lucru pentru că nu aveam nici cea mai mică idee despre iubire, despre ceea ce poate face. Niciodată, dar niciodată nu mi-am imaginat că mă pot îndrăgosti de cineva așa cum am făcut-o cu Rose. Era un paradox pentru mine. Oricine încerca să îmi demonstreze contrariul era luat peste picior pentru că eram sigur că am dreptate. 

     Dragostea nu exista pentru mine și nu ar fi existat dacă nu apărea ea.

     Cine s-ar fi gândit că acea zi din cafenea va fi începutul unei schimbări? Că fata aceea tipidă cu limbă ascuțită mă poate pune în genunchi? Că un zâmbet de-al ei îmi poate face ziua mai bună? Că voi avea nevoie de prezența ei, la fel cum dependenții de droguri au nevoie de substanțele lor?

     Dacă mi-ai fi spus aceste lucruri cu câteva luni înainte ți-aș fi râs în față. Aș fi spus că ești nebun și că mi-e milă de tine. Însă, acum am aflat pe propria-mi piele ce poate face acest sentiment fără de care, se pare că nu ne putem feri oricât de precauți am fi. Perspectiva despre viață ți se schimbă radical atunci când iubești pe cineva, tu te schimbi în bine pentru a face persoana de lângă tine fericită. Vrei să îi demonstrezi că ești vrednic de dragostea lor, că alegerea făcută nu a fost o greșeală. De aceea am hotărât să le acord o șansă părinților mei, așa cum m-a rugat Rose. Încă mă străduiesc să le înțeleg motivele pentru care nu au fost niciodată lângă mine și Lucy. Sunt conștient că munca lor le ocupă mare parte din timp, dar sunt de părere că există o limită între succes și proprii copii.

      Dacă Lucy i-a iertat de mult, eu nu o pot face atât de ușor. Eu nu sunt ca ea. Uneori am impresia că sora mea a moștenit toate calitățile bune, iar eu pe toate cele negative. Înainte de a o cunoaște pe Rose eram ca o bombă cu ceas: mereu încruntat și gata să explodeze din moment în moment. Încă îmi amintesc cum nimeni nu reușea să mă privească în ochi mai mult de două secunde, nu că acum ar fi ceva schimbat. Însă, pot spune că zâmbesc mai mult și încerc să fiu mai... prietenos. Și asta numai datorită ei...

       Noaptea trecută a fost printre cele mai bune... Nu, uitați asta! A fost cea mai perfectă noapte din viața mea. Nevoia de a o avea în patul meu pe Rose creștea pe zi ce trece și nu știam cât mai pot rezista până ce ea era pregătită. Încă mă uimește stăpânirea de sine de care am dat dovadă până acum. De obicei treceam la fapte din prima, dar cu Rose totul este diferit. Voiam să mă asigur că va fi a mea de bună voie, nu din cauza insistențelor mele. 

       Aseară mi-a demonstrat că mă vrea la fel de mult pe cât o vreau și eu pe ea. Văzând-o atât de aproape de mine în doar lenjeria ei intimă și cu cascadele de bucle căzându-i pe spate, mi se părea ireală, ca un fel de nălucă ce a venit să își bată joc de mine. Doar atingerea ei delicată mi-a dovedit că nu visez și că totul este cât se poate de real. Eram conștient că trebuie să o iau încet, să îmi reprim instinctele primare pentru că nu aș fi vrut să o speri. Avem timp destul pentru tot. Nu cred că mă voi sătura vreodată de ea. Am presupus că odată ce o voi avea în întregime, trup și suflet, dorința pentru ea se va mai estompa, dar am greșit. Mocnește din ce în ce mai tare, ca un incendiu ce nu poate fi stins, făcând ravagii în interiorul meu.

    Eram aproape de a îi dezvălui cât de mult o iubesc, dar m-am abținut. Erau prea multe într-o singură noapte și nu cred că ar fi suportat atâtea premiere. Îi voi spune asta chiar azi, odată ce îmi voi da seama unde și când. Știu că poate sunt egoist pentru că a trecut prin multe evenimente nefericite în ultima perioadă, pe care o persoană normală nu ar fi avut capacitatea necesară să le depășească, să nu se prăbușească întru-totul, iar eu stau aici, în pat, gândindu-mă la lucurile pe care i le voi face corpului ei. Dar am de gând să o vindec, să o ajut să treacă peste. Deși se chinuie să pară că totul e bine, văd tristețea și suferința din ochii ei albaștri care erau atât de plini de viață. Voi aduce din nou fericire și speranță în viața ei, iar de data aceasta voi avea grijă ca nimeni și nimic să nu i le mai răpească. Pentru că, deși a aflat adevărurile tragice și a pierdut o persoană dragă, eu sunt aici pentru ea, la fel ca Dean și Lucy. Nu trebuie să îi fie frică pentru că de fiecare dată când se va simți singură sau neajutorată noi vom fi acolo, oricând.