Being Chased

Capitolul 39

              M-am tras cu o mișcare bruscă din brațele persoanei care mă ținea pe loc. Picioarele refuzau să se miște spre locul în care zăcea trupul bunicii mele. O mulțime de emoții mi-au străbătut corpul, au fost atât de intense la început încât acum mă simțeam goală pe dinăuntru. Orice urmă de rațiune sau emoție se evaporase la fel de repede ca apa în mijlocul deșertului. M-am târât lângă Amanda care plângea înfundat.

           M-am așezat în genunchi pe podea, punând o mână tremurândă pe umărul Amandei. Eram atât de secată de energie încât nici să plâng nu mai puteam. Balta roșie părea că se mărește cu fiecare clipă, îmbibând covorul preferat al bunicii cu lichidul fierbinte. Fața ei albă, de obicei, devenise și mai palidă, aproape bolnăvicioasă. Ridurile i se pronunțaseră, iar buzele își pierduseră culoarea rozalie, acum fiind de un mov-albăstrui. Suspinele Amandei ar fi trebuit să mă înduioșeze, însă mintea mea era cufundată într-o negură adâncă ce mă făcea incapabilă să mai fiu atentă și la altceva în afară de bunica.

           "Deschide ochii, bunico!" șoptesc, ignorând realitatea."Trezește-te! Știu că dormi... N-nu m-ai lăsa s-singură. N-nu acum când a-am aflat ad-adevărul și putem fi din nou o familie." glasul meu suna jalnic, abia se înțelegeau cuvintele fără noimă.

          I-am prins mâna în a mea, strângând-o puternic. Negam această posibilitate sumbră, deși situația susținea contrariul. Preferam să nu renunț la speranță, deși aceasta a renunțat demult la mine. M-am descurcat odată cu o realitate asemănătoare, dar nu cred că voi mai putea face asta și să îmi păstrez sănătatea mintală intactă. Nu era posibil ca, după toate loviturile primite cu o dărnicie exagerată și pe care le-am depășit la limită, asta să fie cea fatală. Bunica se va ridica de jos, mă va lua în brațe și mă va asigura că totul s-a terminat, că nu trebuie să mai îmi fac griji de nimic. Ne vom muta și vom începe de la capăt, alături de familie, iar aceste douăzeci și patru de ore vor fi fost doar un vis urât din care m-am trezit învingătoare. Totul va fi bine de data aceasta.

          Trebuie să fie...

          "Believe, trebuie să te dai la o parte. Criminaliștii vor să examineze locul." era aceeași voce masculină și impunătoare care a vorbit cu Drake.

         "N-nu. Voi sta aici lângă ea, până se va trezi. Am nevoie să văd că e  bine." zic încăpățânată, strângând mai tare mâna care devenea rece.

         "Scumpo, haide... Vor avea grijă de ea." bărbatul și-a pus mâinile pe brațele mele, obligându-mă să mă ridic.

         "Ești sigur? Trebuie să o învelească pentru că îi e frig. Mă duc să aduc o pătură." spun, neașteptând un răspuns din partea lui.

          Am fugit până la mine în cameră pentru a găsi o pătură. Poșeta pe care am uitat-o la Amanda se afla pe pat, din ea sunându-mi telefonul. Acel sunet îmi provoca dureri de cap, așa că m-am grăbit să răspund înainte să îl arunc pe fereastră cu tot cu geantă. Am căutat cu mișcări stângace telefonul, reușind în cele din urmă să îmi dau seama că de fapt era pe pat.

          "Da?" am răspuns fără să mă uit la numele apelantului.

          "Ți-a plăcut surpriza mea, dragă nepoată?" o voce tenebroasă mă întreabă, provocându-mi șocuri electrice prin tot corpul.

           "C-ce tot spui? C-cine ești? Despre c-ce vorbești?" întrebările curgeau fără oprire, deși știam foarte bine cine era și la ce se referea.

          "Te-am crezut în toate felurile, dar idioată nu. Sau... Nu-mi spune că iubita ta familie încă nu ți-a dezvăluit adevărul." un ușor accent se putea distinge, lucru ce îl făcea pe bărbat și mai amenințător.