inimi separate

137 9 3
                                    

LIntru în casa mea mare învecinata cu casa în care am cele mai frumoase amintiri. Îmi e dor de Tom, dar el a ales. El a vrut sa uite de mine. Îmi scot lama din bagaj și ma duc la baie. Îmi fac un dus și încep sa ma tai pe tot corpul. Începând cu mâinile. După ma duc pe balcon și încep sa fumez. Plangeam încontinuu, nimic nu ma mai înveselea. Deja terminasem jumătatea de pachet pe care o mai aveam. Ma bag în pat și încerc sa ma culc. Surprinzător reușesc. Patul era atât de gol fără tom, fără îmbrățișările lui, fără săruturile lui, fără mirosul lui, FARA EL. Nu dorm foarte mult, cam 2 ore. Voiam sa deschid geamul, era un miros înțepător a fum de țigară. Era paralel cu geamul lui Tom, îl puteam vedea cum plângea cu nasul în perna. Stăteam și îl priveam, in timp ce mii de lacrimi mi se scurgeau pe obraji, rămăsesem blocata. Tom ma vede, se uita la mine. Îmi revin, îmi amintesc de ce inlaturasem draperia. Deschid geamul apoi îmi tai din nou priveliștea, trăgând draperia, făcând întuneric în camera. Îmi era mila, dar el alesese. Îmi aduc aminte ca mi-am pus drogurile în bagaj. Începusem sa le caut ca o nebuna.

*Tom pov*
O vad cum ma privea plângând. Dar când a văzut ca o admir, întrerupe filmul. Însă nu complet. Vedeam cum cauta ceva, deschid geamul sa aud dacă vorbeste. "Unde dracu am pus drogurile alea?" "Ce am făcut? M-am despărțit de persoana pe care o iubeam cel mai mult. Acum se distruge singura. Sunt un dobitoc!" "Unde plm sunt? A, le-am gasit mancale-ar mama."

*skip time*
A trecut o săptămână. O vedeam în fiecare zi, fumând si drogandu-se. Nu o mai puteam vedea asa.

*Marta pov*
Mai aveam un singur drog, puteam sa jur ca ieri, dupa ultima consumare, aveam mai multe. Dar cunoasteam pe cineva care putea sa îmi refacă plinul. Aceasi persoana care mi le-a adus și pe astea, logic.
M:Jonathan! Mai am nevoie de o doza!
C(Crane- Jonathan crane): Oamenii mei încă nu au finalizat noua doza!
M: Nu ma interesează! Am nevoie!
C: Ultima data când ti-am adus a fost alaltăieri. Când ai reușit sa le termini?
M: Cred ca nu ai înțeles.. Eu ti-am cerut o noua doza de droguri, nu doza de întrebări.
C: Bine! O sa trimit pe cineva sa iti aducă doza deja făcută.
M: Mulțumesc! Aștept telefon în maxim o ora. Dacă nu, trimit pe cineva sa te extermine pe tine și oamenii tăi.
C: Gata cu amenințările am treaba!
Ii închid în nas și ma duc la magazin sa îmi cumpăr țigări. Pe drum ma întâlnesc cu Tom.
T: Buna! Îmi pare rău!
Nu îl bag în seamă.
T: Poate te pot ajuta sa iti revi.
Ma prefac ca nu îl aud, dar...
T: Am ceva ce poate îți aparține. Și îmi flutura doza de drog lipsa.
M: Știam ca trebuia sa am mai multe! Da-mi-o inapoi! Mama ta nu te-a învățat ca nu e bine sa furi?
T: Nu, nu m-a învățat.
M: Da-mi-o!
T: Nu! De ce îți faci rău singura?
M: Din cauza ta!
Atunci ma suna Crane.
M: Trebuie sa plec, asa ca da-mi-o!
T: Trebuie sa te împaci cu mine!
M: Tom, ma grăbesc, nu am timp de șotiile tale.
T: data viitoare nu scapi.
Apoi mi le arunca.
M:Scuze ca nu ti-am răspuns! Am avut putina treaba.
C: Vin-o la laboratorul părăsit de lângă vechea secție de politie.
M: Nu mai livrezi acasă?
C: Ba da, Jason chiar ți-a dus doza ceruta.
M: macar atât, dar de ce ma pui sa vin tocmai la periferia orașului?
C: O sa vezi.
M: Dacă zici tu... în 10 minute sunt acolo!
C: Ho nebuno, cu cata viteza vi?
M: Pentru Jason fac orice!
C: Și el te place sa știi.
M: Mda.. pa, vorbești prea mult!

Tom a fost lângă mine cât timp am vorbit la telefon. Se putea vedea tristețea după fata lui. Nu mai făceam din mafia lor prosteasca. Acum lucram pentru Crane. Eram traficant de droguri.
Ma duc acasă și îmi iau mașina, ma duc spre locul stabilit. Acolo ma astepa Crane și Jason. Doamne îl adoram pe omul asta.

M: Buna Crane! Salut Jason! C: Poate te întrebi de ce te-am chemat aici, ei bine laboratorul asta e al tău! M: Măcar atât!C: Dar

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

M: Buna Crane! Salut Jason!
C: Poate te întrebi de ce te-am chemat aici, ei bine laboratorul asta e al tău!
M: Măcar atât!
C: Dar...
J: Îl vei împărți cu mine!
M: Batem palma
C: Ti-am spus ca te place! Îmi șoptește la ureche.
J: Te omor!
M: Te ajut!
J: Dar tu nu erai cu mafiotul ala, Tom?
M: Ne-am despărțit săptămână trecuta!... Poveste lunga
J: Nu ma bag!

*Tom pov*
Nu îmi vine sa cred ca deja m-a înlocuit. Cat de prost sunt... Am parasit-o doar pentru niște lucruri banale. FUCK!
Poate tipul ala e mai bun decât mine. Poate ca el a ajutat-o sa renunțe la obiceiul de a se rani singura. Nu am mai vazut-o făcând asta

*Marta pov*

Tom nu mai înseamnă aproape nimic pentru mine. Am renunțat la obiceiul de a ma tăia pe corp. Simțeam o chimie între mine și Jason. Incep sa il plac din ce in ce mai mult. Cred ca ii voi spune.
Maine suntem amândoi la laborator, cred ca maine va fi o zi mare.
Dimineața ma trezesc din cauza ceasului pe care l-am programat sa nu ma trezesc dupa amiaza. Ma pregătesc și pornesc la drum. Nu se putea altfel, trebuia sa il vad pe Tom. Ew, mi se lua.
T: Neața! De ce te-ai trezit la ora asta?
M: Ce te doare pe tine?
T: Doar te-am întrebat...
M: Nu mai ma întreba!
Plec, lăsându-l cu ochii în soare.
T: Cred ca ar trebui sa îl iau pe un salut.

Ajung la laborator. Desigur ca Jason era deja acolo.
M: Buna!
J: A, buna nu te-am văzut!
M: Pai de abia am ajuns.
Începem sa radem amândoi.
M:... Și.... am înțeles de la Jonathan ca ma placi...
J: Doamne, Crane nu știe sa-și tina gura aia.
M: Mda... adevărat
J: Da, te plac de ceva timp.
M: Pai, eu zic sa încercăm. și eu te plac, nu știu dacă ti-a zis Crane.
J: Asta încă nu mi-a zis. Cred ca a uitat. Da vreau sa încercăm.
Începem sa ne sarutam. Cu siguranță nu se compara cu săruturile lui Tom, dar și Jason saruta bine.

Ajung acasă. Tot drumul am vorbit cu Jason la telefon, ne înțelegem bine. Cobor din masina și iar dau nas în nas cu Tom.
M: Am ajuns acasă. Poate vi mai târziu pe la mine.
J: Cu siguranță vin! Pentru printesa mea fac orice.
M: Petrecere cu costume.
J: Nu mai sunt în Gotham.
M: Glumeam!
J: Poate facem.
M: Oh..
J: Ce?
M: Am văzut pe cineva...
J: Tom?
M: Ai ghicit! Incep sa urăsc numele asta.
J: Te las atunci, te sun mai târziu!
M: Pa pui!
J: Pa iub!

T: Chiar te-ai pus cu el?
M: Chiar iti pasa?
T: Am întrebat primul.
M: Nu ma interesează! Da-te, trebuie sa îmi iau doza de-
T: Nu le mai ai.
M: S-o crez tu.
Si ii atât un ghiozdan plin.
T: De unde le ai?
M: Nu se zice!
T: De ce te distrugi?
M: M-ai exasperat cu întrebarea asta. Gata!
Trec pe lângă el lovidu-l în umar cu umărul meu, intru în casa și ii trantesc ușa în nas. Parca mai simțeam ceva pentru el, dar îl iubesc mai mult pe Jason.

the streets of the fourUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum