Cioara Morții

Capitolul 1

      Orașul Plindale nu e cel mai frumos loc posibil. Damia Moon locuiește în el de când s-a născut. Nu a ieșit niciodată din oraș, parcă ceva o reținea acolo. Și sigur nu erau prietenii ei care se băgau prin toate prostiile și o târau și pe ea.

     Damia era liniștită în camera ei, încercând să doarmă ca un om normal noaptea, dar în cameră dă buzna Evelyn Molina, prietena ei cea mai bună.

    —Ghici nici ne-a invitat la el acasă, Damia? Drake Harrison .
   
    —Tu nu ai somn. Nu-mi pasă de el.

    —Va veni și Finlay Turner, prietenul lui cel mai bun.
 
    —Și ce-mi pasă mie?

    —Damia, eu mă duc, știi că ei se bag în toate prostiile și vreau să fiu și eu martoră.

    —Problema ta, acum lasă-mă să dorm.

    Evelyn își dase ochii peste cap și o prinse pe Damia de mână și o trăse jos din pat.

    —Ai noroc că sunt somnoroasă, că m-aș fi înfipt în părul tău pentru asta.

    Damia se ridică de pe jos și zise :

    —Deci, dacă tot m-ai trezit, unde mergem?
 
    —Știam eu că vei vrea să vii și tu. Acasă la Drake, de acolo a zis el că ne duce altundeva.

    —Nimic ciudat până aici. Și?
  
    —Și ce?

    —Tot timpul există un și. După ce facem?
   
    —A zis că vrea să vedem niște legende.

    —Mă scoateți noaptea din casă în apropierea Halloween-ului doar că să ne spuneți niște legende?

    —Poate vor zice și legenda Ciorii Morții.

    —Atunci vin. Nu am mai auzit-o de mult timp.

[][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][]

    Cele două au ajuns la casa lui Drake și acesta i-a dus într-o parte a pădurii de unde puteai observa luna și un iaz acolo.

    —Vă mulțumesc că ați venit. Zise Drake.

    —Eu nu am vrut. Îl contrazise Damia.

    Nimeni nu a băgat-o în seamă pe fata cu părul negru, ondulat și lung și ochii căprui. Damia și-a dat ochii peste cap.

    —Am zis că vom zice niște legende. Cine vrea să înceapă?

    Damia s–a uitat la Evelyn cea îndrăzneață care începu să zică legenda vulpii întunecate. O vulpe alcătuită din întuneric și suferință care intră în corpurile oamenilor și le dă depresie ca să-i facă să se sinucidă.

    După ce terminase legenda, înceapu Damia să zică legenda Ciorii Morții cu o energie surprinzătoare.

     —Acum mult timp, un vrăjitor care avea o cioară trebuia să se ducă să lupte pentru a nu-i fi invadat teritoriul pe care  locuia de cei de la palat. Cioara lui îi aducea noroc, dar știa că avea s-o pună în pericol luând-o și pe ea în acea luptă, așa că a pus o vrajă pe ea ca în caz că moare să nu moară cu adevărat și să se teleporteze acasă și i-a mai pus încă o vrajă ca atunci când se pune pe umărul cuiva, acea persoană va muri în 24 de ore. Acea vrajă cu înviatul să zicem, nu a mers prea bine și când cioara a fost dusă la luptă, și s-a pus pe umerii tuturor oamenilor de acolo, a fost ucisă. Vrăjitorul nu a avut încredere în vrăjile lui și ca să fie sigur că cioara va trece peste acea zi, a pus un blestem pe o mică sticluță ca acolo să se ducă sufletul ciorii. Acesta a pierdut lupta și a muri chinuit de oamenii de la palat care au murit din cauza ciorii. După câteva zile, cioara a înviat, dar din cauza vrăjii puse de vrăjitor să îi ia sufletul, cioara era doar trup care avea în el numai planuri de răzbunare, iar după multe luni și oameni morți,  cioara a fost pusă într-o colivie și a fost lăsată să moară de foame. Dar cea ce oamenii nu știau era că vrăjitorul ținea așa mult la cioara lui încât i-a pus o vrajă de trăire veșnică. Nu conta în ce condiții trăia, cioara nu putea murea nici dacă voia.

      Toți erau șocați, în afară de Damia care zâmbea văzându-le fețele care erau albe ca varul și ochii mari cât cepele.

     —Din fericire e doar o legendă. Zise Finlay.

     —Nu ai de unde știi. Unele legende poate sunt reale. Oricum asta e legenda mea preferată.

      —Eu m-am săturat de legende.

     —Hai serios, sunt legende mai înspăimântătoare decât asta care nici nu e așa de înfricoșătoarea.

      Au mai zis legende când au decis să plece, dar când voiau să plece din acel loc, au auzit o cioară care croncănea. Aceștia s-au uitat prin jur să vadă cioara, dar nu o văzu nicăieri. Pasărea croncănea într-una, zici că era o alarmă.

         După Drake se saturase și se duse din zona din care vinea sunetul. Au ajuns cu toții la o peșteră, cioara nu se oprea, devenea din ce în ce mai enervată, iar Drake a zis :
    
     —O s-o omor pasarea asta.

       Drake care nu se mai gândea la nimic, o luă înainte prin peșteră, iar din spatele lui ceilalți care porniseră lanternele pe care le aveau la telefoane.

      Au mers până au ajuns la o colivie, Damia era confuză. Cum de se afla acolo o colivie, într-o peșteră cât se poate de departe de iesire? Pasărea nu se vedea deoarece era pusă o haină veche pe colivie. Sunetul unui metal căzut de undeva și care atinse piatra îi speriase pe cei de acolo. Se întoarse cu toți spre locul de unde veni zgomotul, iar atunci Drake văzu o cheie pe jos, o luă se duse la lacătul care ținea colivia închisă, iar când o deschise, din ea ieși zeci de umbre negre care se împrăștiaseră peste tot și ieșiseră din peșteră. Cioara nu iesea din colivie. Damia se plimba prin peșteră și găsi la intrare, pe jos, o mică plăcuță de lemn aproape putred pe care, cu un scris aproape șters scria: Fugiți, aici e locul unde a fost prinsă Cioara Morții și adusă. Să nu-i dați drumul, vă condamnați singuri la moarte!

    Cu toată viteaza pe care o avea, Damia a fugit la prietenii ei, și a strigat :

     —Idioților, ați eliberat Cioara Morții, suntem ca și morți!

      Drake când a vrut să închidă repede colivia, deoarece cioara nu ieșise, aceasta a zburat din colivie, iar după toți au rămas înfricoșați. Încercau să gonească cioara înapoi în colivie, dar aceasta se puse pe umărul lui Finlay, după își luase zborul și ieși din peșteră. Atingerea acelei ciori era moarte pentru orice om, iar asta însemna că Finlay avea să moară un următoarele 24 de ore.