Cioara Morții

Capitolul 4

"Eram sigură că așa voi muri." Își zise Damia în sinea ei. Dar când era aproape de piatra de jos, în peșteră dădu buzna Vulpea Întunecată care făcuse un mare nor de umbră sub Damia, iar aceasta căzu pe nor și nu murise, nici măcar nu se rănise.

După ce s-a dat jos de pe nor, Damia se uită confuză la vulpe. Norul dispăru odată ce vulpea plecă de acolo.

-Ce-a fost asta? Am fost atinsă de cioară, ar fi trebuit să mor.

După ce zise asta, Damia își aminti că mai avea timp să moară. A plecat de la peșteră șocată spre casa ei.

[][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][][]

Următoarea zi, aceasta s-a întâlnit cu prietenii ei și le-a povestit despre despre ce găsise, dar nu și despre cioară, sau că aceasta a atins-o.

Când au ajuns iar la peșteră, s-au întâlnit iar cu Vulpea Întunecată, care le aruncase celorlalți priviri ucigătoare, iar Damiei o privire blândă. "Fată dragă, tu ai pățit multe când erai mică, dar am simțit ceva când am încercat să te controlez, e ceva special la tine, ciudat. Nu ești ca ceilalți oameni." Îi zise vulpea Damiei.

Atunci își dase ea seama că de asta vulpea o salvase. Damia zâmbi, iar vulpea veni la ea. "Eu o să mor, Cioara Morții s-a pus pe umărul meu. Până diseară voi muri." Zise Damia pe un ton trist.

Nu voia să moară, nu voia deloc. De când erau părinții ei în viață plănuia să meargă într-o țară străină, chiar începuse de pe atunci să strângă bani, dar Pindale părea a fi un oraș blestemat care avea o barieră în jurul lui și nu lăsa cetățenii să plece. Odată s-a aflat că era un cadavru la ieșirea din oraș.

Pentru că pe Damia o răpise amintirile, vulpea s-a strecurat pe lângă ea și când și-a lipit capul de picioarele ei, Damia a tresărit.

Evelyn și Drake se uitau confuzi.

-Ce am ratat? Ieri nu te ura? Întrebă Drake.

-Ba da, dar oricine se schimbă.

Damia i-a condus la colivie și băgase mâna în buzunar după foaia pe care o avea, dar nu o găsi. Era ciudat, verificase și pe drum spre prietenii ei, să vadă dacă are hârtia la ea, și o avuse. Acum nu mai era la ea. "Poate sunt hoți în Pindale, dar cine ar vrea să fure o amărâtă de foaie?" Se întrebă Damia.

Vulpea era lângă ea și îi răspunse : "Tu ai ceva special și poți vedea chiar și cele mai mici amănunte paranormale care există, ei nu sunt ca tine, ei nu mă pot auzi, dar tu poți, ești diferită de ceilalți." Damia nu știa ce să zică, se uita la vulpe și după la prietenii ei confuzi. A mai căutat odată în buzunar, dar amărâtă aia de foaie tot nu voia să apară.

‐Scuze, prieteni, cred că am uitat biletul acasă, dar v-am zis deja ce scria pe el. Zise Damia cu un zâmbet fals.

Când prietenii ei voiau să plece, Cioara Morții veni iar. "Pot s-o ating, probabil o să-i dau un pumn în cap." Își zise Damia.

Cioara se apropie de Drake, iar atunci Damia zâmbi viclean. Cioara nu știa că ea supraviețuise, deci avea să folosească asta în avantajul ei.

A prins pasărea de o aripă și a aruncat-o într-o direcție opusă. Săraca creatură fusese izbită de Damia de prea multe ori.

Cioara era amețită și se uită confuză la Damia.

-Ți-a fost dor de mine?Întreabă Damia.

"Nu prea. Cum de e în viață?" Era o întrebare destul de bună. Probabil cea mai logică întrebare pe care o auzise Damia toată viața ei.

Cioare se apropie de Damia și când încercă să se pună iar pe umărul ei, fata o prinse de gât și o aruncă iar.

-DIN CAUZA TA O SĂ MOR, DEJA M-AI ATINS ASEARĂ, NU TREBUIE SĂ TE MAI PUI ODATĂ PE UMĂRUL MEU, MAI AM DOAR CÂTEVA ORE DE TRĂIT, IAR ASTA E NUMAI DATORITĂ ȚIE, DACĂ AȘ PUTEA M-AȘ ÎNTOARCE CA FANTOMĂ DOAR CA SĂ TE ENERVEZ, DAR TU NU MERIȚI ATENȚIA MEA. Țipă Damia cât de tare putu.

Cioara s-a uitat la ea câteva secunde și după a plecat, sigur pasărea nu a înțeles ce a zis Damia, și plecase pentru că se speriase de zgomotul făcut de ea, dar măcar a plecat. Vulpea a plecat și ea între timp.

Damia se întoarse spre prietenii ei, iar aceștia se uitau la ea îngroziți.

-Cioara te-a atins aseară? De ce nu ai plecat de acolo? Puteai să găsești biletul acela următoarea zi, împreună, dar tu în schimb te-ai încăpățânat și ai rămas acolo. Zise Evelyn cu lacrimi în ochi.

-Ba nu puteam. Continuă Damia.

-De ce? Întrebă Drake.

-Pentru că voi nu puteți vedea biletul, care e la mine dar a dispărut când am vrut să vă arăt. Ne-am uitat împreună la locul de unde a căzut cheia, dar nu era nimic, iar când m-am dus eu, am găsit o spărtură în piatra de sus o peșterii pe care am reușit să mă urc, iar acolo am fost atinsă de Cioara Morții.

"Nu mă cred, mă cred nebună, simt asta." Își zise Damia în sinea ei. După își suflicase puloverul la o mânecă și le arătă rana pe care și-o făcuse cu o seară în urmă, când se cățăra.

-Asta mi-am făcut-o ieri când mă cățăram pe pietre.

După au tăcut cu toți și au auzit o voce necunoscută de bărbat :

- Haide-ți să jucăm un mic joc. De-a v-ați ascunselea. Eu caut, cine e găsit, va fi mâncat de mine.

S-au uitat cu toți spre locul de unde venea vocea și au văzut un lup foarte mare cu ochii albi.

Sper că va plăcut capitolul, aș vrea să vă mulțumesc deoarece această carte pe care nu credeam niciodată că o voi publica a ajuns astăzi 2 decembrie 2023 pe locul 11 în top la paranormal.

Vă mulțumesc.