Dorință și Venin

CAPITOLUL 1

CASA ÎN CARE locuiesc este impunătoare, se aseamănă cu o colivie aurită. Are un design arhitectural elegant și sofisticat. A fost ridicată în urmă cu 60 de ani, în mijlocul unei grădini luxuriante, străjuită de alei luminate și fântâni interesante. Fațada, împodobită cu elemente sculptate și frontoane ornamentale, emană o aură de rafinament și lux ce te poate duce cu ușurință cu gândul la locuințele de poveste din Bridgerton.

Odată ce pășești dincolo de pragul din marmură al casei, ești întâmpinat de o arcadă grandioasă cu o scară platinată, care se ramifică în ambele direcții către nivelurile superioare. Balconul elegant, ce este susținut de coloane subțiri, îți poate da impresia că din acel punct veghezi asupra întregii lumi. Aproximativ 200 de oameni au fost spânzurați de-a lungul anilor de acolo. Lăsați să atârne în ștreanguri până când le putrezea carnea pe oase și din leșuri li se scurgeau măruntaiele ca o pastă vâscoasă.

Eu și surorile mele am crescut privind acele trupuri și degradeurile lor. Dintre toate etapele, mirosul de hoit l-am disprețuit și îl disprețuiesc dintotdeauna cel mai tare. Mă îngrozește pur și simplu gândul că așa o să ajungă și trupul meu într-o bună zi. Probabil, cadavrul surorii mele mijloci se află în punctul în care viermii îi horcăie deja peste tot prin carne, pângărind cele mai adânci locuri ale ei, lăsând în urmă doar putrefacție și larve. Până şi gândul mă tulbură într-un mod al dracului de straniu.

Chiar dacă știu că nu este omenesc cu putință să sfidezi moartea, căci nu exista nemurire printre muritori, iar năpasta îi lovește pe toți în cele din urmă, sper ca eu să mor de bătrânețe. Să n-am parte de același sfârșit fatidic ca al ei. Ucisă de propriul tată, în ziua nunții mele...

Mi se zbârlește pielea şi un curent violent mă străbate până-n măduva spinării. Frica. Așa se manifestă. Azi e pentru prima dată de la acel episod apocaliptic, când familia De Rizzi susține un eveniment atât de important pe pământurile sale. Iar eu sunt capabilă să recunosc mirosul de hoit și dacă îmi taie cineva nasul. Să aduni atâția monștrii într-un singur loc, după ce cu puțin timp în urmă s-au măcelărit între ei ca bestiile, nu are cum să se termine altfel, decât rău și foarte rău. Toate lumea o știe, inclusiv papa, care de la primele ore ale dimineții a fost furibund. Și, deși acum e tăcut ca să păstreze aparențele în fața invitațiilor ce sunt pe cale să sosească, vocea lui încă mai zguduie ca o fantasmă, pereții ce ascund în spatele vopselei uscate, râuri închegate de sânge.

Cu degetele tremurânde, îmi scot de sub pliurile rochiei pachetul turtit de Marlboro, pe care îl țin ascuns ca de obicei în ciorapii mei din dres. Aprind cu un chibrit țigara, iar primul fum îmi saturează plămânii, transmițându-mi un gust amar peste tot pe limbă. Tușind, îmi rezem coatele de pervazul înalt al geamului și încep să analizez mulțimea care ne aglomerează curtea. Mă uit la ei exact ca un regizor ce disprețuiește să fie în lumina reflectoarelor, doar că în cazul meu nu este deloc o alegere, ci mai degrabă un ordin, pe care trebuie să-l respect cu sfințenie.

Aceasta este șansa cea mare a tatălui meu să-și recapete puterea și să-și spele onoarea, pe care Zaira i le-a știrbit. În seara asta vor participa la bal oameni influenți, de la mafioți nemiloși la polițiști și politicieni corupți. E nevoie ca unul singur dintre noi să facă sau să spună ceva aiurea ca podeaua albă din marmură să fie pictată de sânge, aidoma unui tablou realizat de Jackson Pollock.

Duc din nou țigara la buze și trag cu nesaț din ea. Plămânii mei primesc de această dată nicotina ca pe un dar divin împotriva anxietății. Cu toate astea, încă îmi simt inima grea și transpir mai ceva ca un urs polar care a fost forțat să stea o zi întreagă la plajă. Asta dacă urșii polari transpiră și dacă există vreun psihopat într-atât de dereglat, încât să ducă un asemenea animal pe o plajă. De fapt, dacă mă gândesc bine, nu e ceva imposibil... mai ales în lumea noastră, unde toți bărbații sunt nebuni și cruzi, fiind de mici dresați să devină criminali cu sânge rece. Iar acum, toți acei criminali dichisiți în costume scumpe, sunt adunați ca furnicile pe proprietatea noastră. Înarmați până-n dinți și gata pregătiți să răbufnească. Și tot ce putem să facem noi, femeile, este să ne rugăm ca niciunul dintre acești domni eleganți să nu se enerveze și să scoată pistoalele din dotare la înaintare.