Dorință și Venin

PROLOG

 PROLOG

Cu 7 zile în urmă

— SORA TA A distrus totul, Elly. Știi ce înseamnă asta? mă întreabă papa cu o voce aspră care nu are niciun strop de umanitate în ea.

Întreg corpul îmi tremură în vreme ce degetele sale grase mi se înfig tot mai tare în încheietura mâinii. Încă are pe ele sângele femeii care m-a purtat în pântece. Înclină capul și mă analizează într-un fel ciudat. Mă eliberează brusc din strânsoarea sa și-mi face semn să iau un loc. Ocolesc canapeaua din mijlocul încăperii și mă așez într-unul dintre scaunele de vizavi de biroul său. Tata i-a loc pe scaunul său din piele și își toarnă coniac într-un pahar. Îmi pun mâinile încrucișate în poală, încercând să-mi stăpânesc obiceiul prost de a-mi mușca buzele, deoarece știu că îl disprețuiește.

Mă foiesc stânjenită privind stingheră de jur împrejur. Nu sunt obișnuită să fiu aici, e pentru prima dată în 20 de ani când îl vizitez în birou. Locul este mai înfiorător decât îmi povestise Zaira. Mă întreb dacă într-adevăr este bântuit așa cum spunea sora mea.

În spatele biroului masiv, pe peretele cu tapet de un roșu aprins ca sângele proaspăt, sunt agățate mai multe animale împăiate pe care papa le-a vânat împreună cu unchiul și fratele meu, în perioada când acesta trăia.

Îmi frământ degetele și pentru că liniștea dintre noi e aproape sufocantă, mă încumet să-mi dreg glasul:

— Am făcut ceva greșit?

Stomacul meu e tot numai noduri. Papa își duce băutura la buze și soarbe o gură zdravănă, apoi ochii săi izbitor de asemănători cu ai mei mă fixează ca două tăișuri:

— Nimic de genul ăsta.

Atunci de ce sunt aici? Îmi doresc să-l întreb, dar n-am suficient curaj, așa că doar aștept să continue să vorbească, numărând în gând obiectele din cameră. Alt obicei al meu pe care îl pun în practică ori de câte ori sunt stresată. Ajung la 10 pixuri, 3 trabucuri fumate și 20 de „trofee" împăiate, când vocea tatei mă face să tresar.

— Acum suntem din nou în război cu Familia din Chicago, fără alianța dintre sora ta și Renato, rușii și taiwanezii ne vor distruge. Zilele trecute două dintre cluburile noastre au fost atacate, printre care și Rooftop, unul dintre cele mai căutate și mai profitabile locații ale noastre nu ne mai aparțin acum.

Știu că tata spală foarte mulți bani prin afacerile sale „legale", dar mai mult de atât nu ne-a fost permis niciodată să cunoaștem. Femeile nu sunt împovărate cu problemele bărbaților, însă dacă Marcello De Rizzi simte nevoia să mi se confeseze mie, un lucru îmi e al naibii de clar: lucrurile sunt mult mai rele decât dezvăluie.

A continuat, cu o voce la fel de aspră:

— Am pierdut trei oameni. Alți doi au fost luați ostatici. În dimineața aceasta în restaurantul nostru de pe Long Island a fost pusă o bombă și în urma exploziei patru angajați au fost răniți grav și doi dintre ei au decedat. Știi ce înseamnă asta, Elly?

Clatin din cap, bălăngănind din picior.

— Rușii încearcă să ne revendice teritoriile. Ne distrug afacerile legale și ne răpesc oamenii. Nu o să mai dureze mult până când vor schimba tactica și ne vor ataca direct. S-au apropiat prea mult, prin aruncarea în aer a restaurantului din cartierul nostru... ni s-a declarat război direct.

După ce termină de vorbit, se uită la mine cu o răceală care-mi îngheață sufletul. Lingându-și buzele, îmi confesează:

— Nenorociții ăia sunt din ce în ce mai puternici de când sunt conduși de Rhys Volkov, dacă nu facem ceva în privința asta nu va mai dura mult până când vor ajunge la familiile noastre. La tine, la Adriana și la Mama ta.