Dorință și Venin

CAPITOLUL 7

Elly

Rămân încremenită în timp ce totul se derulează în reluare în fața ochilor mei. Luca urlă și apasă pe trăgaci.

Un minut. Două... trei.

Creierii lui Volkov ar trebui să explodeze ca dopul unei sticle de șampanie. Dar nu. Brațul vărului meu trosnește când Rhys îl flanchează și-l lovește în falcă cu propria mână. Acum este țintuit pe masă, cu fața scufundată în farfuria cu friptură. Se aude o bubuitură, și apoi ceva – sau cineva – alunecă în poala mea, peste cutia nenorocită care conține un fals legământ cu singurul om pe care îl detest și de care mi-e teamă în egală măsură.

Ceva fierbinte și umed mă împroașcă pe față.

Urechile îmi țiuie cumplit. Pentru câteva momente, se așterne o liniște morbidă.

Cu inima strânsă, îmi fac curaj și cobor privirea, reușind cu greu să împiedic voma care amenință să se amestece cu balta de sânge de pe trupul lipsit de viață. Glonțul destinat lui Rhys ricoșează și lovește frontal blonda de lângă mine. Capul ei explodează ca o petardă, iar fragmentele se împrăștie pe tot corpul meu. Din gaura grotescă din frunte i se scurg bucăți gelatinoase de creier, iar sângele cald îmi alunecă pe picioare. Întorc capul și vomit violent pe podea.

În jurul meu, vocile bărbaților încă împart înjurături în italiană și rusă. Femeile doar urlă. Tata dă ordine în stânga și-n dreapta, încercând să oprească un masacru care a început deja cu un martir.

— Drace! S-o ia cineva pe idioata aia de pe soția mea! Ricardo!

Vocea groasă și mârâită a lui Rhys răsună brusc. Ricardo se repede și mă eliberează de cadavrul greu al acelei femei. Mama ajunge lângă mine, în sfârșit, și începe să mă mângâie pe păr cu atingeri tremurânde. Eu încă vomit lângă masă, stomacul meu fiind într-o stare de spasme continue.

— Data viitoare când încerci să mă împuști, asigură-te că îți și iese.

O altă bubuitură răsună. Scâncetele lui Luca mă fac să-mi întorc capul panicată. Îl văd exact în momentul în care Rhys îl aruncă peste masă, și se prăbușește peste trupul fetei care încă are bucăți de creier în poala mea. Brațul lui atârnă într-o poziție nefirească. Volkov i-l rupsese cu o ușurință înfricoșătoare, dezarmându-l ca și cum ar fi luat o acadea de la un copil. Acum pistolul vărului meu se află în centura specială a lui Rhys, alături de un cuțit și o a doua armă. Gândul că Luca ar fi putut fi mort într-o clipită mă cutremură.

Tata ajunge lângă Luca înainte ca acesta să încerce un alt atac. Îl apucă de umeri și îl lovește cu toată forța în față. Sângele îi țâșnește din ambele nări. O să capete o mulțime de vânătăi, iar brațul lui are nevoie urgentă de un medic.

— Ce ți-am zis eu, idiotule?! Cere-ți iertare și așteaptă-mă afară! ordonă tata, împingându-l pe mâna sa dreaptă ca pe o cârpă murdară spre Rhys.

Acesta zâmbește ca un nenorocit.

Luca arată de parcă preferă să-și taie limba, dar în cele din urmă îl aud murmurând un "scuze" abia palpabil.

— Mai tare, îi cere Volkov, de data asta cu o tonalitate amenințătoare. Nu sunt îngăduitor de prea multe ori, dar asta e o seară specială.

Se uită la mine cu subînțeles. Simt cum părul mi se zburlește pe ceafă. Rhys își aruncă în gură o boabă de strugure. O mănâncă deși este stropită de sânge. "Torționarul Canibal". Încep să mă întreb dacă nu cumva porecla sa este inspirată din fapte reale. Una dintre cele mai înspăimântătoare mituri despre Rhys Volkov este că, după ce își chinuie victimele și le ciopârțește de vii, le gătește carnea și îi mănâncă.