Spune-mi cum să te distrug

CAP 4 - Și aici dau peste tine?

Trează,îmi spun.

Ești trează.Nu visezi,nu te afli într-un coșmar,asta e realitatea.Crunta,dar era dulcea realitate.

Dacă simțeam durere,stiam că sunt în viață.Daca simțeam orice altceva,știam că este doar un vis care nu va dura prea mult.

Și le uram.Visele frumoase erau doar o iluzie crudă.Eram departe de a avea vreodată viața aia.Pierdusem de mult lupta de a avea o viață normală.

Privindu-i pe cei doi din fața mea,discutând despre viitorul lor,ma făcea sa realizez că nu pot face niciodată parte din lumea lor.

Nici macar din lumea lui Spencer.Eu nu aveam ce sa caut în lumea lor,iar ei nu aveau nicio intenție de a intra în a mea.

Preferam distanța cu un motiv.Iar cei doi erau unul dintre miile de motive pentru care alesesem să fac asta.

Motorul se oprise într-un final,la vreo cateva străzi de cartierul în care stăteam.Nu îmi doream ca mama să mă întrebe de ce am venit cu doi străini și nu cu Spencer,dragul meu prieten,care trebuia să aibe grijă de mine.

Trântesc portiera,fără să arunc vreo privire în spate.Noaptea asta nu se întâmplase,iar daca Moore avea să-i  spună cuiva despre asta,nimeni nu avea să-l creadă,oricum.

Urc treptele de pe veranda și intru în casa.Lumina era aprinsă în bucătărie,semn ca mama mă așteptase.
Am oftat lung și mi-am târât picioarele până la ea.

Nici nu voiam sa stiu în ce fel arătam.Iar eu nu aveam de gând să o îngrijorez pentru prostia în care am fost târâtă cu forța de către Spencer.

-Briggite! îi aud vocea obosită,spunându-mi numele.Mi-am făcut griji,scumpo.De ce nu ai răspuns la telefon?

-L-am uitat acasă.Iarta-ma dacă te-am speriat.

-Nu,e în regulă.Acum am ajuns și eu.Te-a adus Spencer?

-Da,mint eu,asezandu-mă pe unul dintre scaune.Voia sa intre,dar Athena a avut o problemă și a trebuit să plece.

-Te-ai distrat?

-A fost..interesant.Dar tu? Cum a fost azi la restaurant? Mike încă se poartă ca un nemernic cu tine?

-E tânăr,scumpo,îmi spune ea,sorbind încet din ceașca ei cu ceai.

Și-a frecat umărul,semn că idiotul ala o pusese din nou să facă ce era mai greu.
Nu mai trecusem de mult pe la restaurant ca să o văd pe mama.

Și am avut mereu inspresia că tipul are nevoie de cineva care să-l readucă puțin cu picioarele pe pământ.

-Mi-ar plăcea să discutat cu el,rânjesc ca un diavol.

-Oricât de mult mi-ar plăcea să fii prietena cu el,stiu exact în ce fel va decurge discuția ta cu el.

-Jur să îmi țin mâinile acasă.

Mama și-a ridicat o sprânceană.Nici eu nu m-am crezut când am scos cuvintele astea pe gură.Aveam ceva personal cu el.

Și nu doar pentru ca era fiul proprietarului restaurantului,ci pentru ca nu știa sa îi respecte pe cei mai în vârsta decât el.Mai ales când acea persoană este maică-mea.

Cei ca Mike s-au nascut privilegiați.Nu au știu niciodată ce înseamnă să muncești pentru fiecare bănuț în parte.Sau cum este sa îți faci griji pentru ziua de mâine.

-Poate ar trebui să pleci,îi sugerez.Tâmpiți aia te exploatează.Și dacă tu nu faci ceva în lagătura cu asta,fac eu.

-Este singura slujbă de pe aici la care chiar se câștigă bine.