Trei ore de mers cu mașina până aici mi-au dat destul timp să mă gândesc. De cele mai multe ori am pus la îndoială această decizie, dar apoi mi-am amintit câte întrebări fără răspuns am. M-a ajutat să stabilesc că o conversație cu Hunter ar fi cea mai bună șansă de a obține răspunsuri.
Din fericire pentru mine, dr. Pryor a fost într-o dispoziție deosebit de rezonabilă când, în sfârșit, m-am dus s-o văd. I-am explicat că am o urgență în familie și că trebuie să plec după prânz. Spre surprinderea mea, m-a scuzat de la restul cursurilor și de la antrenament. Sunt destul de sigură că nu trebuia să facă asta fără să vorbească mai întâi cu unul dintre părinții mei, dar încep să văd ceva la ea. Trage o mulțime de sfori pentru mine, ceea ce multă lume cel mai probabil n-ar face-o.
Mi-a luat cea mai mare parte a săptămânii ca să-i cer măcar permisiunea, de aici și motivul pentru care tocmai acum ajung aici, joia — în loc de luni, așa cum am plănuit inițial. Dar oricum, sunt aici și Pryor e motivul pentru care asta a fost posibil.
Aceste vizite sunt întotdeauna grele, dar locul e chiar mai rece decât ultimul, în mod clar având un nivel de securitate mai ridicat decât unde Hunter a fost ținut mai aproape de Cypress Pointe. Îl văd escortat, complet încătușat, cu mâini și picioare, dar există mai multe vânătăi. Cele proaspete cred că trebuie să le fi primit chiar cu o seară înainte.
O respirație adâncă mă ajută să-mi păstrez calmul și să-mi rețin lacrimile. Nu-i va face bine să mă vadă plângând.
Forțez un zâmbet când se ridică și reușește să zâmbească înapoi slab.
"Nu mă așteptam să te văd din nou." Mă salută.
Înghit în sec și încerc să-l privesc în ochi fără să mă uit la urmele de pe fața lui.
"Amândoi nu ne așteptam, cred."
Încuviințează și jur că spiritul îi e mai zdrobit decât înainte. Nici nu pot să-mi imaginez ce dracu îndură aici.
"N-ar trebui să fii la școală sau așa ceva?"
Râd puțin. "Ar trebui."
"Și Scar? A venit cu tine de data asta?"
Scutur din cap. "Nu. L-am rugat pe Ricky s-o ia de la școală când îl ia și pe Shane. Mătușa Carla s-a oferit să-i ducă la mall în seara asta pentru a face câteva cumpărături de Crăciun."
Încuviințează. "Bun. Probabil cel mai bine e ca ea să nu mă vadă așa."
Înghit nodul din gât și aproape mă sufoc cu suspinele care amenință să iasă din interiorul meu.
CITEȘTI
Niciodată Fata Lui (Regii Cypress Prep #2)
Novela JuvenilWest Golden - star de fotbal. Playboy. Mort pentru mine. Nimic nu pune ultimul glonț în reputația unei fete ca o casetă sexuală distribuită. Mai ales una care îi are în rolurile principale pe ea și pe fundașul îngâmfat care a vânat-o încă din prima...