Soarele din Infern

Capitolul 1

ARES

In viața asta mi s-au arătat doua laturi importante ale naturii. Orice răsărit este urmat de apus, iar orice apus ajunge sa fie îmbrățișat de răsărit. Mereu.

Acel mereu mi-a demonstrat că sentimentele sunt exact la fel. De la necunoaștere la extaz e nevoie doar de un pas micuț, de la extaz la iubire nu e nevoie decât de un sărut, iar de la iubire la ură e necesar doar un cuvânt.

Eram în acel punct în care ura îmi pângărise tot sufletul, nu mai era loc de alt soi de sentimente. Și nu puteam să recunosc că sunt mândru de mine, nu a fost o alegere, a fost o necesitate pentru a supraviețui. Câteodată mă gândeam la o soluție și tot ce îmi venea în minte era răzbunarea, doar că nici ea nu îmi lumina inima. De altfel, de la ură la reabilitare era suficientă o lacrimă și momentan nu aveam așa ceva.

— Ești treaz!

Revenind la alegerile greșite din viața mea, tocmai auzisem vocea uneia dintre ele.

— E destul de devreme, vrei să mai stai în pat?

Nu. Voiam sa mă strecor pe sub pat ca să ajung la ușă, apoi să cobor scările și să dau iama afară din casă.

Pentru o secundă mi-am lipit fruntea de geamul rece, strângând în mână paharul cu whisky. Nu era cea mai bună parte a zilei pentru a consuma alcool, dar tocmai ce am trecut printr-un coșmar, după săptămâni întregi în care aproape că nu dormisem decât câteva ore pe noapte.

M-am întors spre pat, iar ochii ei s-au proptit pe paharul meu.

— Interesant mic-dejun, a constatat. Iar eu te așteptam cu cafea aproape în fiecare dimineață.

— Trebuie sa plec, i-am spus puțin buimac. Uite, Serena, ce s-a întâmplat noaptea trecută...

— A fost o greșeală, nu? Îmi imaginam ca asta o să spui. Haide, strânge-ți hainele și pleacă, nu o să spun nimănui ce s-a întâmplat.

Și-a dat ochii peste cap, în timp ce a smuls cearșaful și s-a acoperit. Stând acolo ciufulită, în mijlocul patului, aproape că aș fi considerat-o adorabilă.

Serena era singura persoană care cunoștea o bucățică din mine, era persoana pe care am încercat să o respect și cu care să păstrez strict o relație profesională. PROFESIONALĂ. Greu de crezut când o vedeam ca pe un îngeraș cu coapse lungi si netede, si un fund pe care rochiile se mulau extraordinar, iar ea vedea în mine o sălbăticiune pe care avea impresia că o poate vindeca.

M-am așezat la marginea patului, masând-mi fruntea cu palma.

— Îmi pare rău, am spus printre dinți. Nu ar fi trebuit să se întâmple asta, nu cu tine. Tu ești... partenera mea de muncă. Ești vocea aia drăguță din capul meu, care îmi spune mereu când intru in vreo belea să stau cuminte și să nu înrăutățesc situația. Nu ar fi trebuit să mă culc cu tine.

— Apreciez, a spus, în timp ce își ridica pe nas ochelarii mari. Mă bucur că te-ai oprit înainte sa îmi spui că sunt sora ta. Altfel, ar fi trebuit sa chem politia. Ieși afara din casa mea, Ares. Ne vedem luni la muncă. Să ai o zi mizerabilă. La revedere, șobolanule.

M-am străduit să-mi reprim zâmbetul în timp ce mă îmbrăcam si îmi căutam cheile de la mașină. Daca ar fi ajuns să mă urască și ea ar fi fost mai corect, nu eram iubitul nimănui si nici măcar admiratorul cuiva.