Sub personajul de fată bună se află bunuri vătămate... dar oare poate băiatul rău de peste drum s-o salveze?
Bailey Followhill e fiica perfectă. Dulce. Caritabilă. Frumoasă. Obsedată de control. Nici un fir de păr deplasat, nici un centimetru mișcat...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
În sfârșit nu mai am dureri.
Euforia de la Vicodin mă face să simt că merg pe vată de zahăr în timp ce mă întorc acasă pe jos.
Există un zâmbet imens pe buze. Lev a spus că-i supărat și-l cred, dar am o idee cum să-l fac să mă ierte pentru această neimportanță fără consecințe.
Nici n-o să mă simt rău fiindcă tocmai am aflat că Thalia e un șarpe.
Lev e un tip excepțional de inventiv, așa că nu sunt deloc surprinsă când Bugatti-ul lui își pâlpâie farurile în spatele meu, nici măcar la şase minute după ce părăsesc petrecerea.
Accelerează, apoi face un viraj agresiv la dreapta și îmi blochează drumul cu mașina.
Se oprește orizontal în mijlocul străzii. Șoferii claxonează și își scutură pumnii la geamuri, creând o linie lungă de trafic. Lev se strecoară afară din mașină, mișcându-se ca un demon invocat.
"Isuse, ești al naibii de digerată." E primul lucru pe care-l spune.
Își scoate jacheta de sportiv și o înfășoară peste umerii mei goi.
Sunt? Nici n-am observat temperatura, ceea ce-ar trebui să fie un semn rău. Și unde mi-e hanoracul? Unde l-am pierdut? N-ar trebui să te dezbraci fără să-ți dai seama, nu?
Dar tot nu-mi place să fac o scenă, așa că spun: "Oamenii se uită."
"Sunt pe cale să obțină spectacolul vieții lor pentru că sunt la două secunde de a-ți plesni fundul." Mă prinde de parcă aș fi un sac de cartofi, mă aruncă peste umăr și mă pune pe scaunul pasagerului.
Îmi prinde centura de siguranță de talie. Maxilarul îi e strâns, iar ochii îi sunt o furtună de tunete și grindină.
M-aș fi speriat dacă n-aș fi mai euforică decât One World Trade Center (care se întâmplă să fie cea mai înaltă clădire din New York, nu Empire State). Drogurile, însă, îmi dau putere.
Începe să conducă. Îmi trece ceva prin minte. "Îți port jacheta de sportiv."
Nările i se umflă. "Fix asta ți-a trecut prin minte? La dracu, ești drogată."
"Nu." Scutur din cap. "Ai spus că-i un semn de proprietate."
Lev nu spune nimic. Exact. Probabil că acum nu-i cel mai bun moment pentru a căuta complimente.
Îmi îngrop nasul în jacheta lui, mirosul singular al său lovindu-mi nările. În mod ironic, Lev e cel mai puternic drog dintre toate.
