Avea brațul pe ochi, respira așa calm și frumos. Era lipsit de griji, lipsit de tot ce îi bântuia sufletul, sufletul acela frumos și ascuns după zeci de ziduri de lacrimi.
Își așezase măna pe stomac, își răsfirase degetele blajin pe materialul bordo a tricoului.
Câscase lung și iși dezlipise ploapele, aruncănd săgeți ici colo, examinând terenul.
- Bună dimineața, Eleanor.
Avea vocea răgușită de dimineață. Suna așa frumos.
- Hei, hei, hei.
Stătea rezemat pe coate si capul lăsat.
- Mergi la ea azi?
Își dăduse ochii peste cap, și căscase scurt.
- Poate, nu mi-a trimis nici un mesaj, nu prea o interesez. Era atât de sigur după ce văzuse.
Dar ea știa că ei îi păsa.
"Ai grijă de el în seara asta." Ce era asta? Dacă îl iubea venea după el.
- Vreau să mă uit după niște case azi, spuse în timp ce își înălța trupul zvelt.
- De ce? Era suprinsă pentru că abia îl întălnise.
- Știi foarte bine că nu pot rămăne in casa aia, s-au întămplat prea multe.
Îl privea admirativ, era frumos orice făcea. Era atractiv și atunci cănd respira.
- Poți rămăne la mine, e destul de nașpa să fii singură. Râse ușor pentru că sincer, îl voia pe el alături.
Râse la afirmația ei, iar ea il privea pierdută. Avea dantura perfectă, un timbru vocal perfect. Îl visa mereu, chiar și seara trecută, dar diferența era că îl voia, îl voia deasupra ei.
- Nu pot. Deja sunt o povară, oricum nu scapi câteva zile de mine.
- Nici nu aș vrea.
Rămăseseră amăndoi așa, zămbind reciroc ca doi adolescenți pierduți în ochii celuilalt pănâ cănd, Sam, își simțise pielea arzănd. Era nevoia constantă a medicamentelor.
- Dă-mi te rog apă, am nevoie să-mi iau medicamentele.
Printre mișcări haotice și brutale, își înghițise medicamentele una după alta.
- Ce s-a întămplat ? A întrebat, era îngrijorată.
- Sunt dependent de ele, dacă nu le iau corpul meu reacționează ca acum câteva momente. Începe să se încalzească și să tremure.
Ochii ei i se mării și îl privi îngrijorat, luăndu-i palma în al lui.
- De ce te-au eliberat atunci?
Era o întrebare simplă dar răspunsul era secret pentru că motivul real nu era faptul că era sănătos.
- Pentru că sunt vindecat.
- Nu minții. Dacă erai nu se întămpla ce ai spus.
Își retrase brusc măna, urcănd sus la baie ca să se schimbe.
- Merg să mă schimb, poate vin diseară mai tărziu.
Îi părea rău ca se comporta așa doar ca nervii îi erau destul de sensibili și nu aveau nevoie să fie iritați și mai mult.
" Ne vedem la ora două și în față clădării de teatru" - Sam, ora unu și trei minute.
Telefonul licări și se uită ușor spre ecran, citind mesajul primit.
Nu îi venea să creadă, era el.
"Oh doamne, ești bine. Abia aștept să te revăd, drag..îmi pare rău" - baby, ora unu și cinci minute.
Îi citi mesajul dar nu îi răspunsese, durea. Durea al dracu de tare.
Își luase blugii negrii și puloverul crem din geantă, îmbrâcăndu-le rapid, încât să-și așeze părul blond , ștergăndu-și ochii umflați.
- Azi ai vreo treabă? O întrebase în timp ce își încâlța ghetele maro.
- O să trec pe la bibliotecă și o sa mă întorc acasă, de ce?
Își trecuse măna prin păr, pentru a-și așeza părul căzut pe frunte.
- O să vin poate devreme, și vreau să facem ceva.
Fața i-ar lua o figură ciudată și i-ar urmări frumosul trup al lui Sam, care i-ar cuprinde corpul.
- Uhm ne vedem mai tărziu.
Ora era două fix iar Sam stătea pe banca din fața clădirii. Plimbăndu-și privirea o zări pe ea, fata cu părul șaten, cu ochi de ciocolata înbracată în paltonul gri.
Imaginea ei era incețoșată, il vedea pierdut, era frumos ca întotdeauna.
- Sam! Oh Doamne.
Trupurile au avut un impact cosmic reciproc, Iasomie trecăndu-și brațele scheletice dupa gâtul lui albicios.
Dar nu a fost cum își imagina, nu primise căldura familiară dăruită de corpul ei micuț, cu câteva degetele tremurănde pe talie și un oftat îndurerat.
