Trupul i se odihnea blând pe patul de spital, cu canulele băgate în nas. Cutia toracică i se ridica molatic, coborănd cu acelaș ritm lent, lăsănd rafale invizibile de aer.
Îl privea ca și cum era o operă de artă, o durere pictată pe pănze se bumbac.
Își mușca buza, privind cum toata comoara i se prelinsese printre falange, transformăndu-se în altceva.
Ajunseseră în punctul 0, în punctul în care îl descoperise.
Își așezase palma pe stomacul lui, locul care a fost golit și curățat de toate impuritățile care-l deteriorau. Acum era bine, era curat. Era pur acum. Păcat că atunci cănd avea să-și deschidă ochii numărutoarea avea să înceapă de la capăt.
Și clipise ușor, dănd semne pale de viață, oftănd ușor cănd privi în jur, zârind un chip cunoscut inimii.
Vru să se întoarcă, încercănd să se impună involuntar dar, brațul i-a fost prins blănd, făcăndu-l să-și cimenteze existența pe loc.
- Dacă vrei plec.
Își fixase privirea în sus, cusundu-și mai apoi pleoapele unele se altele, lăsăndu-și falangele să cadă in direcția ei, așteptănd căldura familiară a palmei ei.
- I hate you I love you I hate that I want you
You want her, you need her And I'll never be her.
Zămbise ușor și îi luase falangele în palma ei, sărutăndu-le timidă pănă cănd l-ar fi zărit cum o punguliță de emoții ude i s-ar fi prelins pe obraz.
Cu o frică senzorială și-ar fi luat măna din al lui, privindu-l preț de câteva minute înainte să-l lase în propriul oxigen căptușit de necunoscut.
Trecuse grămada de zile, strecurămdu-se în clepsidra galaxiei, în sufletul infinității. Sam era acasă, Eleanor avămd grijă cu orice preț de el. Valerie dispărănd împreună cu Chad în perioada zilelor în care iubirea expirată era acasă.
- Sam, pregătește-te.
Se smiorcăi și se ridicase pe coate, plimbăndu-și camerele de luat vedere în cameră, încercănd să-i captureze imaginea lui Eleanor.
- De ce?
Își încrucișă brațele și îl privi ca un părinte responsabil.
- Mergi la psiholog.
Se încruntase brusc, și își dăduse pe spate șuvițele făcute din praf de aur.
- Nu.
Se așezase lăngă el și îi măngăiase obrajii, zămbind cald cu palma in a ei.
- Trebuie, te rog.
Se trantise pe spate și dăduse din cap, ținăndu-i palma strans, încercănd să o țină lăngă el.
- Promite-mi că o să spui tot, te rog.
Dăduse din cap, încercănd să-i reduca neliniștea din suflet, luănd-o în brațe.
- Promit.
Bătuse la ușa, apărămd după ea o fată apropiată la vărstă de el cu vreo 2-3 ani mai mare ca el.
- Sam?
- Sa sunt eu.
- Poftim înauntru.
Privise în jur, totul părea cunoscut, fusese în zeci de cabinete de genul, era un lucru obișnuit.
- E frumos aici.
- Mă bucur că îți place, poți lua loc pe canapeaua aceea, te rog.
Se așezase ușor, întinzăndu-se încât să se facă comod, trăgănd aer adănc în piept.
- Spune totul de la capăt.
Își ridicase capul brusc și și-l fixase pe chipul palid a doctoriței.
- Adică?
- Adică vreau totul de la capăt. Cu orice detaliu.
Zămbise rănit și își împreunase falangele.
- Pot lua o pătură? Mă simt mai în siguranță așa.
Dăduse din cap aprobator, ridicandu-se încât să poată lua pătura roșie dintr-un dulap, intinzăndu-l lui.
- Începe te rog.
Luase o gură imensă de aer, străngănd pătura în degete.
- Cred că a început la cinci ani sau mai devreme nu știu, doar că țin minte eram la grădiniță. Dădusem înghețată pe mine, încă era cald afară. Venisem și eram supărat, eram conștient că mama se va supăra. Speram să nu o facă dar o făcuse. Totul începea cu mici palme peste măini, peste umeri, ajungănd ca la unșpe ani să-mi dea o palmă, mai apoi cu cureaua doar pentru că nu faceam exerciții în plus, nu luasem nu știu ce premiu, că eram un gunoi.
Își mușca ușor buza, străngănd puternic marginea păturii, încercănd să rămănă marmură față de emoții.
- Totul s-a agravat, lipsa dragostei m-a făcut să consum diferite chestii, alcool, țigări, legale etc. Deși pe lăngă asta încă voiam să cred că mama mă iubește, am trăit cu ideea, sau mai bime spus cu speranța asta pănă la 16 ani dar apoi adevărul m-a lovit co sulița otrăvită în piept " Nu te-am vrut vreodată, mi-ai stricat orice plan din viață". Trăimd cu asta pănă la 18 ani am încercat să-mi acopăr cicatricile fizice și cele emoționale mutăndu-mă în garsonierea mea, găsimdu-mi un loc de muncă modest cât să-mi pot plăti chiria și celălalte cheltuieli.
Presiunea din aer se simțea tot mai intens, ochii îl înțepau ingrozitor, atât de dureros încăt i se înroșiseră.
- Banii nu-mi ajunseseră încât să încep facultatea așa că am stat un an "acasă" căștigănd bani care oricum nu-mi ajunseseră pentru ce voiam. Voiam să fiu doctor, dar vocația mea spre scris m-a împins la litere. Totul era aranjat, îmi revenisem cât de cât, nu mai eram băntuit de despresia cronică moștenită din trecut, ba din contră apăruse și ea în peisaj.
- Cine?
- Valerie. A apărut în faza de reparare a propria-mi existență. A pătruns ușor cu gesturi fine în bula mea de singurătate, făcăndu-mă să vreau să o sparg și să-i ofer un oxigen curat. Începuse să-mi scoată fiecare piesă și să mi-o curețe, așezănd-o la loc, făcăndu-mă să îndrăgostesc subit de ea. Devenise si gurătatea de care sufeream. Îmi intrase atât de brutal sub piele încât mă făcuse să uit tot din trecut și să mă întorc acasă.
- Și totul a început acolo?
Dăduse din cap, prelingăndu-se o lacrimă, trăgănd după ea altele cu zecile.
- După am făcut un accident, mi-am pierdut mama, am pierdut-o înainte să aud că m-a iubit măcar puțin. Mi-am pierdut sora și tatăl. Dar am realizat că pierdusem totul cănd intrasem la spital. Iubirea mea mă părasise, ne călcase promisiunea și plecase, fix atunci am realizat că am pierdut totul. În ea găsisem și păstrasem totul. Aveam iubirea de mamă, de tată, de soră, de cel mai bun prieten, de iubire. Și o pierdusem. Dar ea găsise pe altcineva.
