Am stiu cá toatà treaba asta este o idee proastá incá de când am acceptat,
dar m-am convins pe mine însami ca o schimbare de peisaj îmi va face bine
asa ca iatã-má aici, uitându-má pierdutà la rochiile expuse. Noah probeazã
acum a treia câmasã doar din magazinul asta si dacà iese de acolo incrunt-
at, la fel ca dätile trecute, jur ca o sã-mi înfig unghiile in gâtul lui perfect bronzat.
O rochie neagrà, simplã, imi atrage atentia si este prima pe care indrâzn-
esc sã o analizez mai atentã. Are un decolteu destul de pronuntat, iar
lungimea este una potrivita. Materialul este fin, moale la atingere si extrem
de adecvat pentru petrecerea de maine.
- Ia-o, il aud pe Noah din spatele meu si tresar, injurându-lin gând.
Stie cât de sensibilà sunt, dar tot se furiseaza în spatele meu.
Incerc sã-mi reglez respiratia, privindu-I pe sub genele date cu rimel.
-Tu? Ai gâsit ceva?
Ridica umerasul cu câmasa neagrà in dreptul fetei, zâmbindu-mi de
parcã ar i descoperit ceva comoarà.
- Am umblat atât pentru o camasã neagrà? il întreb desi rãspunsul este
evident, iar sprânceana mi se arcuieste involuntar.
- Eu mácar mi-am gásit ceva.
Pufnesc si merg in cabina de proba, hotarâtà sá vad cum imi vine rochia.
In timp ce o imbrac ma rog in gând sã-mi stea bine cu ea pentru cà
picioarele mele nu ar rezista la incà o turá prin magazine.
Reusesc sã o au pe mine si abia acum îmi fac curaj sã ridic ochii spre
oglinda din faça mea. Imi stà chiar bine. Superb, as indrâzni sã spun, lar eu
nu folosesc acest cuvânt când ies la cumparáturi. Imi vine pâná deasupra
genunchilor, iar bretelele subtiri, în X, îmi lasã spatele la vedere.
les din cabina de proba si dau nas in nas cu Noah care párea cá má
Pacate in paradis
asteaptã de ceva timp. Incerc sã-mi dau seama ce-mi transmite expresia lui
facialà, dar modul in care buzele i se curbeazã într-un zâmbet îmi ia o
piatrá de pe inimá.
- Iti stà superb.
Intinde mâna spre mine, obligandu-má sa fac o piruetã.
-Sper cà o iei, deschid gura sa spun ceva, dar ma intrerupe. Dacã nu o
iei tu, te voi forta sã o porti.
Imi încrucisez bratele la piept si încep sa bat cu piciorul in podeaua
lucioasã a magazinului.
- Nu poti face asta, ripostez.
- Nu-mi subestima imaginatia, Ana.
Are dreptate, n-ar trebui sã-I subestimez pentru ca ar fi in stare sã-mi
coasã rochia asta de piele dacã nu o iau.
- Bine, fie. O iau.
Merg inapoi in cabina de proba unde revin la hainele mele obisnuite si
trebuie sá recunosc, mi-a fost greu sã o dau jos de pe mine.
Achitâm amândoi, iar aerul râcoritor de afarà imi mângâie chipul pe
care deja începeau sã se prelinga broboane de sudoare. Sã mergi cu Noah la
cumparaturi poate echivala pâna la trei zile de mers la salã. Omul ásta a
scos untul din mine cu o leieritate extraordinarà.
Imi rotesc capul spre Noah care isi ia ochelarii de soare de pe cap.
- Eu arät asa, gesticulez spre mine. lar tu arâti asa. Cum e posibil?
- Oh, Ana, chiar ai nevoie de sex, isi pune ochelarii de soare pe cap si
pleacà spre cafeneaua care se aflà la doua strázi distantã.
Oftez inainte sa pornesc dupa el care deja e cu câtiva metri in fata mea.
Reusesc sä-I prind din urma, dar dacà face în continuare un pas cât doi de-
ai mei sigur o sa râmân iar prea in spate.
Ajungem in fata cafenelei, iar Noah se ofera sá ia pentru amándoi câte o
cafea in timp ce eu îmi trag sufletul la singura masã aflatã la umbrà. Mä
mir cà e liberà, dar probabil cineva acolo sus má iubeste destul încât sã má
scuteascã de un posibil lesin. Credeam cá va fi mai bine afará dacà mergem
la cumpárâturi dupa programul de muncã, dar aparent m-am inselat amar-nic.
Mama.
Sunt convinsã ca ea este ingerul meu pazitor si ma vegheazà la fiecare
pas. Uneori má întreb daca e mândrà de mine sau dacà m-ar fi încurajat sá
continui facultatea pe care o urâse chiar si in ziua de astâzi. Cel mai prob-
abil creierul meu asociazà meseria de doctor cu tatál meu, motiv pentru
care orice legat de domeniul asta imi provoacà greatã. Cuvintele lui îmi
rásuna si acum in minte, de parcã mi s-au imprimat pe creier.
„Facultatea asta e singura ta sansã sá nu mori de foame!"
La momentul respectiv chiar conta mult pentru mine párerea lui, prob-
abil de asta m-au rânit atât de tare toate vorbele care i-au iesit pe gura in
ziua aia. Atunci, dupa ce a terminat de vorbit, am stiut ca ceva intre noi s-a
rupt, iar legâtura noastrà nu avea sã mai fie vreodata la fel. Oricum nu ier-
tasem ceea ce facuse in noaptea în care a murit mama, dar dupa cearta aia
am simtit cum incep chiar sã-I urásc. Si cum sá nu o fac? El si-a refäcut
viata. Are o sotie, un copil si o casã, un loc care sã însemne „acasä" in timp
ce eu simt à m-am pierdut când mama si Spencer au murit. Uneori chiar
má intreb dacà îsi aminteste de ei, daca le pástreazà fotografia pe fundul
sertarului de la noptierà asa cum fac eu.
Nu. Probabil casa aia e plina de amintiri cu noua lui familie pe care a
intemeiat-o inainte ca trupul mamei mele sã se râceascã.
- Esti bine? vocea lui Noah ma readuce cu picioarele pe pâmânt si-mi
indrept spatele.
- A, da..., murmur.
Nu-mi spune nimic, dar stiu ca nu mi-a inghitit gogoasa. Isi trage
scaunul din fata mea, privindu-mã atât de atent încât îmi e teamá cã ar
putea sá-mi citeascà gândurile.
- Ce e? máîntreabá direct.
Incep sá beau din paharul de plastic cu cafea rácoritoare, dar Noah e un
barbat inteligent, stie cá incerc doar sà trag de timp. Imi ia paharul de la
gurà, iar eu sterg lichidul care mi se prelinge de pe buze.
- Beam din àla! ripostez.
il primesti dupa ce imi spui ce este.
Incep sä bat din picior, iar Noah isi arcuieste o sprânceana, asteptand un
ráspuns.
- M-a luat valul si m-am gândit la mama, rostesc atât de incet încât mi-
e teama ca nici nu m-a auzit.
Lasa paharul pe masa, relaxându-si expresiile fetei.
-Nu are rost sa te chinui cu ce a fost, Ana. Nu poti schimba trecutul.
Incep sá ma joc cu degetele in poala.
-Eu fac anul acesta douâzeci si trei de ani, iar ea are tot patruzeci si trei.
Simt cum suffetul mi se frânge in mi de cioburi mediat ce dau glas
acestor cuvinte. In fiecare an de ziua ei merg sã-i duc florile ei preferate -
bujori roz- si din fericire am gásit de fiecare datã mormântul la fel de
curat ceea ce înseamná cá tata se mai ocupa de el din când in când. Poate
asa isi mai curáta constiinta care trebuie sa fie al naibii de încarcatã.
Mainile reci ale lui Noah se intind peste masa din lemn, iar eu pricep
aluzia si mi le asez într-ale lui.
- Cei pe care ii iubim nu mor niciodatã cu adevárat, Ana. Ei rámân vii
aici, face semn cu degetele spre capul sāu. Si aici, ¡si mutã mâna spre inima.
Sunt atât de norocoasa ca face parte din viata mea. Uneori cred cà mama
1-a scos in calea mea. Habar nu am ce m-as fi fâcut fârá el.
- Multumesc.
Se lasa pe spatarul scaunului, luându-si paharul de pe masã.
- Imi multumesti maine. Nu plecâm de acolo pâná nu flirtezi cu cel putin un barbat.
Comentariul lui má face sa má relaxez si zâmbesc. Noah are dreptate. Ca
de obicei. Trebuie sá ma destind putin, sa ies in lume pentru a cunoaste
oameni noi. Poate in spatele celor patru pereti ai apartamentului meu e un
bârbat extrem de sexy care abia asteaptà sã-mi dea lumea peste cap din
toate pozitiile.
