Jace: „Imbracă-te. Vin sã te iau intr-o oră".
Mã holbez la mesajul primit de la Jace incã de când l-am primit si nu am
reusit până acum sã formulez un răspuns apropiat. Habar nu am ce a vrut sã insemne. Poate mi l-a trimis din greseala, dar probabil deja m-ar fi anun-
tat că este totul o confuzie enormã. Nu stiu nimic in afară de faptul că eu
trebuie sã ajung la muncã intr-o oră, exact când Jace ar urma sã apará la usa
mea.
Ca orice femeie aflatã intr-o situatie delicata, primul impuls după ce m-am calmat putin este sã-l sun pe prietenul meu cel mai bun care răspunde
imediat de parcã ar fi stiut cã urmeazã sã primeascã un apel de la mine.
- Bună dimineata, il salut, incercând sã las ca tot stresul pe care-l simt sã se reflecte si-n glasul meu.
- Scuipã tot.
Detest că mã cunoaste atât de bine.
Incep sã-i povestes despre mesajul primit de la Jace care m-a făcut să-mi
musc in mod obsesiv buza inferioara.
— Deci practic va apãrea la usa ta.., face o pauzã de parcã sã-ar fi uitat la ceas. In patruzeci de minute.
- Teoretic da. Asta dacã nu cumva a gresit destinatarul, iar mesajul nu era pentru mine.
Ceea ce ar fi mai rău decât sã fie cu adevrat pentru mine. Desi nu am
niciun drept, m-ar deranja putin sã stiu că tipul cu care eu mi-o trag sare
din floare-n floare.
— In locul tãu i-as răspunde la mesaj.
— Cu ce?
- Nu stiu, scrie-i un simplu: „Poftim?". Asa afli dacã este sau nu pentru
tine acel mesaj.
lau telefonul de la ureche si intru în conversatia cu Jace.
Eu: „Poftim?"
Cele trei puncte incep sã salte pe ecran mai repede decât m-am asteptat.
De parcã ar fi stat lângã telefon in tot acest timp.
Jace: „Acum mai ai doar treizeci si cinci de minute la dispozitie ca să fii gata".
Deci este pentru mine mesajul, fãră niciun dubiu.
Pun telefonul înapoi la ureche, iar respiratia mea agitatã il anuntã pe
Noah că am revenit.
— Deci? mã intreabă nerăbdãtor.
— Cu sigurantã este pentru mine mesajul.
— Atunci ce mai astepti? Doar n-o sã-l refuzi.
Imi masez fruntea cu degetele, incercând sã scap de toatã tensiunea acu-
mulată. Ceasul de pe perete imi sare in ochi si realizez că trebuie sã ajung la
muncã in curând.
- Nu pot, oftez. Trebuie sã vin la muncă astazi.
— Te acopăr eu, se oferã Noah imediat.
Stiu că are cele mai bune intentii din lume, dar nu pot accepta sã lucreze dublu doar ca eu sã merg cine stie unde cu un bärbat pe care abia l-am cunoscut. Nu-i pot permite lui Jace Ford sã-mi perturbe linistea mai tare
decât a fácut-o deja.
- Nu, vin la muncã.
- Dar..., incepe sã spună, dar îi inchid telefonul in nas înainte să-mi
tina o predica.
Privesc ceasul de pe perete. O jumătate de orã. Nu pot astepta ca Jace sã-si facã aparitia la usa apartamentului meu asa cã cel mai bine ar fi sã plec la
muncã inainte.
Cel mai bine ar fi sã-l anunti.
Corect. Nu ar fi drept fatã de el sã bată atâta drum până aici doar ca sã
nu mã găseascã acas. lau telefonul de pe măsuta de cafea din faça mea si deschid conversatia cu el. Imi duc unghia de la degetul mare intre buze,
incercând sã găsesc cuvintele potrivite.
Eu: „Nu pot veni. Trebuie sã merg
la muncã".
Scurt si la obiect.
Arunc telefonul pe canapea si-mi târăsc picioarele până in baie unde
incep sã mã pregãtes de o nouă zi la librãrie. Chiar dacã ador ceea ce fac, o parte din mine stie că nu pot trãi toatã viata asa, iar mai devreme sau mai târziu va trebui să-mi croiesc un drum in altã directie.
Telefonul incepe să-mi sune pe canapea, scotându-mã de printre gân-
durile in care eram complet cufundatã si merg in sufragerie unde incã
răsună tonul meu de apel.
Jace.
Mã gândesc pentru câteva secunde dacă să-i răspund sau nu, dar apoi
îmi dau seama cã nu am niciun motiv real pentru care sã-l evit. A vrut sã
iesim in oras, eu nu-mi permit sã nu merg la muncã. Simplu.
— Iti iei o zi liberã, este primul lucru pe care-l spune.
- Nu pot, vine răspunsul meu prompt.
Imi inchide telefonul in nas, iar gestul lui imi lasã un gust amar. Cine
naiba se crede să-mi spună ce sã fac? Am impresia cã-si asumã drepturi pe
care nu le are si totul pentru cã a ajuns intre picioarele mele o dată. Dacã continua sã-mi dea ordine cu sigurantã nu va ajunge si a doua oarã. Mi-au ajuns anii în care tata mã controla.
lau pe mine o rochie albă, perfectă pentru vremea călduroasã de afarã si-
mi trec mâinile de câteva ori prin părul drept. Verific sã am tot ce-mi tre-
buie in sacosa mea obisnuit si imediat ce bitez totul in lista imaginarã, sunt gata de plecare.
Ca de obicei, mã urc pe scaun si opres complet curentul inainte de a iesi
din casă. Noah imi repetă intr-una că exagerez putin si stiu cã are dreptate, dar mi-e imposibil sã scap de frica asta care mã macinã de la moartea mamei si a lui Spencer incoace.
Deschid usa, dar mã lovesc de un corp solid. Recunosc imediat par-
Păcate în paradis fumul, motiv pentru care refuz să-mi ridic imediat privirea spre el.
— Pleci undeva? ii aud vocea groasã care-mi provoacã fiori pe sira
spinãrii.
Imi las capul pe spate, suficient cât sã-i pot privi chipul care declanseaza in corpul meu reactii in contradictoriu. Era la fel de frumos si in seara
aceea?
- Da, la muncã, îi răspund intr-un final.
- De fapt, tu vii cu mine. In Chicago.
Inima incepe sã-mi bată mai rapid in piept si incerc sã nu mã pierd cu firea. Imi amintes perfect de momentul in care i-am spus că as vizita Chicago dacă nu mi-ar fi fricã de inăltimi, dar nu m-am gândit ca va apărea la usa mea cu o asa invitatie.
- Nu poti sã mã inviti si tu la o cafea ca orice alt bărbat normal? il iau
peste picior, incrucisându-mi bratele sub sâni.
— Dar te invit la o cafea. In Chicago, subliniazã.
Mã incrunt.
— N-am nicio sansă sã accepti un refuz, asa-i?
isi incruciseaza bratele peste pieptul lat, depãrtându-si picioarele lungi,
semn cã nu am cale de scăpare si trebuie să-l sun pe Noah ca să-l anunt că
astazi nu voi ajunge la muncã.
- Cu o conditie, incep sã spun, ridicând degetul la el. Mâine la prima
oră suntem inapoi in Los Angeles.
Ridică mâinile in semn de predare.
- Perfect de acord.
Mã dau la o parte din usa si îi fac semn sã intre. Imediat ce trece de
pragul casei mele îmi dau seama de faptul cã-l voi vedea pe acest bărbat de
fiecare data când imi voi trece privirea prin sufragerie. Parfumul lui prob-abil va rămâne imprimat in peretii mei albi la fel cum a ramas imprimat in
pielea mea.
Observ cum cerceteaza fiecare colt ceea ce mã face sã mã simt putin vul-nerabilã. De parcã ar putea privi direct in sufletul meu. Niciun alt bărbat
in afară de Noah nu a trecut pragul casei mele, iar faptul cã jace este acum aici activeaza acea alarmã din creierul meu care porneste de fiecare dată când un bărbat se apropie periculos de mult de mine. Incere sã ignor sun-
etul ascutit pe care-l scoate si iau telefonul din sacosã, pregãtitã sã-l anunt pe Noah cã nu am de ales, iar astăzi nu voi ajunge la librärie.
- Merg să-l sun pe colegul meu, ii spun lui Jace care studiazã atent o
statuie in formă de lebadã, asezatã pe noptierã.
Dã aprobator din cap, iar eu mã retrag in dormitor. Pe cât de mare mi s-a
facut inima când l-am văzut la usa mea, pe atât de micã mi s-a făcut acum.
Cât un purice.
- Bună, incep sã spun dupã ce Noah răspunde apelului.
- Zi-mi că te-ai răzgândit si mergi oriunde vrea sã te ducă.
— Dacã mã duce naiba stie unde si nu mai auzi de mine? il chestionez.
Până acum nu m-am mai gândit la asta, dar ce stiu eu despre bărbatul ãsta până la urmã? Nimic in afarã de informatiile pe care le-am adunat de pe internet. Care sunt destul de multe, dar buchetul meu tot nu are o bazã solidã.
- E un om de afaceri cunoscut care detine cea mai mare companie de securitate din lume. Chiar crezi că si-ar risca reputatia fácându-ti tie ceva?
Are un punct de vedere. Unul bun.
- A apărut la usa mea cu o invitatie la cafea.
- Asta e fantastic, inseamnã cã vrea sã te cunoascã mai bine.
- In Chicago, termin de spus.
Pot auzi cum Noah s-a inecat cu propria saliva la auzul vestii.
— Si vei merge?
- Nu cred că-mi dã de ales, il privesc pe Jace prin usa crăpata a dorm-
itorului meu, cum analizeazã in continuare fiecare colt din incăpere.
Termin conversatia cu Noah, dar adevărul este că sunt mai nelinistitã
decât eram inainte să-l sun.
Trag aer in piept si strâng telefonul usor in mânã, hotărâtã să-l infrunt pe bărbatul de aproximativ un metru nouzeci care-mi domină casa prin alura lui.
— Nu pot veni cu tine in Chicago, il anunt.
— De ce nu?
— Pentru că nu stiu nimic despre tine, Jace. Nu te cunosc.
Desi mã flateaza atentia pe care mi-o acordã nu pot evita sã nu fiu para-noicã. Cred cã documentarele despre criminali in serie au avut un impact major asupra mea.
- Ce vrei sã stii? mã intreab.
- Nu cred că merge asa, Ford. Avem nevoie de timp ca sã ne cunoastem mai bine.
Parcã nu voiai nimic serios, mã avertizeazã o voce din capul meu.
- Nu putem sã ne cunoastem mai bine dacã tu imi refuzi invitatia, Anastasia.
Oftez, mai confuza decât niciodat. As vrea sã nu gândesc atât de mult,
dar uneori mi-e fricã si de propria mea umbră.
— In regulă. Dar suntem inapoi mâine, la prima oră.
- Asa cum am stabilit.
Tot ce pot sã fac acum este sã sper că nu este nimic in neregulã cu acest bărbat si este doar mintea mea care debiteazã tot felul de scenarii macabre.
Arunc o privire spre bratele lui, gândindu-mã la mâna lui in jurul gâtului meu si simt cum inima incepe sã-mi bată din nou mai tare. Nu e nimic din
acest bărbat care să-mi stârneascã frică ci doar fiori deliciosi in tot corpul.
Imi intind gâtul pentru a putea privi mai bine avionul imens. Simt par-fumul lui Jace mult prea intens, iar respiratia lui imi confirma faptul că
este amenintätor de aproape.
— Pe noi ne asteaptã, imi sopteste la ureche.
Nu stiu ce să-i spun asa că inghit in gol. Masina se preste in cele din
urmã, iar soferul lui, James, imi deschide portiera printr-o miscare eleg-
antã. Imi fortez picioarele sã se miste si cobor, oprindu-mã brusc când real-
izez că este mai mare decât a părut până acum. Nu stiu dacã pot face asta.
Imi lipesc spatele de masina neagrã, fierbinte, dar ignor arsura pe care
mi-o provoacã contactul cu aceasta.
- Esti in regulã? mã intreabă Jace.
Eu nu mã urc in ala, reusesc sã-i spun farã sã-mi iau ochii de la avion.
- Haide, observ cu coltul ochiului cum intinde mâna spre mine.
Imi ridic capul spre el, suficient cât sã-i intâlnese chipul dureros de
apremineros de
frumos. Are barba aranjată, in contrast cu pãrul blond prin care pare că si-a trecut mâna de-un milion de ori doar în ultimele minute.
Din motive pe care nu le cunosc, imi asez mâna într-a lui, pregãtitã să-mi
infrunt una din frici. Mergem impreunã până la scările care duc spre
interiorul avionului, iar Jace mã indeamnă sã merg in fata lui.
- Ti-e fricã sã nu mã razgândesc? il tachinez.
Zâmbeste de parcã as fi ghicit si imi iau inima in dinti. Pasesc pe primele
trepte, dar refuz sã mã opres din mers pentru cã asta mi-ar da ocazia sã
analizez tot ce se intâmplã in jurul meu ceea ce ar avea urmãri groaznice. O
femeie înaltã, imbracatã elegant si cu un ecuson care-mi dã voie sã-i aflu
numele, ne intâmpină.
Incerc sã nu mã las coplesitã de tot luxul din jurul meu, dar vocea din
străfundul mintii mele urlã sã fug de aici. Ce fac eu aici de fapt? Am spus
cã nu-mi doresc nimic serios, iar acum sunt intr-un avion cu el, zburând
până in Chicago pentru că i-am spus că-mi doresc sã fac asta.
- Ce vrei de la mine? il intreb dupã ce ne asezăm pe scaunele din piele
maro.
— Anastasia...
- Nu-mi doresc o relatie, mã trezesc spunându-i si in loc să-i piară zâm-betul de pe fatã acesta se accentueazã si mai tare.
Se apleacã putin spre mine, privindu-mã cu acea pereche de ochi azurii pe care as putea sa-i privesc mai mult decât ar trebui.
— Nici eu, Anastasia. Simt cã noi avem o conexiune puternicã si plãnui-
esc sã o exploatez la maxim, face o pauzã care-mi face inima sã se opreascã pentru o fractiune de secundã. Asta dacã si tu vrei.
Ce am între picioare urlã un răspuns afirmativ, iar adevărul este cã sexul fãrã complicatii nu sunã rãu deloc. Totusi, cum va functiona asta? Ne
vom vedea din când in când ca sã facem sex si atât? Mii de intrebãri imi
stau pe vârful limbii, asteptând ca eu sã le dau glas, dar nu cred cã este
Păcate în paradis momentul potrivit. Trebuie sã mã relaxez si sã mã bucur de moment fãrã
sã despic firul in patru.
Il văd pe Jace că-si pune centura, iar eu ii urmez exemplul. Sau cel putin
incerc pentru cã, din pricina emotiilor, nici măcar nu reusesc să-mi duc misiunea până la final.
Observ că isi desface centura printr-o miscare usoarã si se apleacã spre
mine. Îl las sã mã ajute fãrã sã mã impotrives, iar parfumul lui îmi
invadeaza din nou simturile, facându-mã sã simt fiori prin tot corpul.
isi ridicã usor capul spre mine, privindu-mi buzele putin prea intens, dupã care se retrage inapoi pe scaunul sãu. Fiecare gest pe care-l face denotă calm, incredere in sine si putere. Ar putea foarte usor sã preia con-
trolul asupra corpului si mintii mele, dar nu asta mã ingrijoreaza ci faptul
că l-as lăsa. L-as lăsa pe acest bărbat pe care abia l-am cunoscut sã mã dom-ine. Partea si mai proasta este că s-ar putea să-mi placă. Mult.
