Pactul Sufletelor

⚜️Tânărul de la Royal⚜️

  În timp ce ne plimbam pe Heart Street, Ella a trebuit să plece deoarece avea câteva probleme de rezolvat. Ne-am despărțit la intersecția dintre Heart Street si Bloom Street care ducea spre blocul unde locuiam. Un oraș modest cu oamenii...cat se poate de modești. Spre norocul meu, era un oraș liniștit, polițiștii mai mult stau și își beau cafeaua și își mănâncă gogoșile ca niște polițiști din filme.

  M-am opriți la librăria Royal pentru a-mi arunca o privire la cărțile nou aduse. Aveau și reduceri spre surprinderea mea. Am intrat înăuntru și mirosul cărților mi-a inundat nările. Sa citesc a fost mereu pasiunea mea. Când eram mică și părinții mei se certau, obișnuiam să ascult muzică și să citesc. Sa mă afund in lumea ficțională ca și cum ar fi fost colacul meu de salvare. Și chiar era. Cititul și muzica au fost singurele motive de care m-am agățat ca să rămân cu o rațiune normala.

  Am citit ca să îmi pot calma sentimentele negative ce îmi umpleau sufletul. Am citit pentru că era singurul mod de a ignora țipetele și urletele părinților mei, singurul motiv pentru care nu am înnebunit. Citesc pentru că mă calmează. Citesc pentru că există lumi în care totul se poate termina cu bine. Mă scufund in lumi în care imposibilul devine posibil, că iubirea adevărată chiar există și că este o persoana care sa te sprijine in orice situație.

  Citesc pentru că cititul a rămas ultimul gram de speranță din sufletul meu, în găsirea unui ales. Că în viața mea monotonă ar putea apărea cineva care mi-ar da viața peste cap într-un sens bun. Că ar putea fi cineva care sa îmi iubească sufletul și să îmi adore haosul. Că există acel băiat ca și în cărți, care ar arde lumea pentru a mă știi in siguranță. Că indiferent de ce s-ar întâmpla, el ar fi alaturi de mine. Eu și el împotriva întregii lumi.

  Dar asta se întâmplă doar in cărți, nu? In lumea reală, aspectul a contat mai mult decât sufletul în ultimii ani. De aceea am renunțat la a mai căuta. Persoana potrivită vine la momentul potrivit. Mi-am spus mereu asta, ca și cum m-aș asigura că ar exista acea persoana care să gândească diferit față de ceilalți băieți. Dar probabil mă înșel și de data aceasta.

  Am greșit cu privire la tata. M-am înșelat in privința lui și acum îmi este greu să găsesc un băiat potrivit pentru mine. Dacă prima dezamagarie mi-a fost adusă de tata, presupun că e normal că eu sa fiu sceptica in privința unor aspecte care m-ar putea aduce spre un pas de a avea o relație. Vreau doar sa fiu sigura nu voi suferi.

  Am suferit destul încât să știu că nu vreau sa mai simt vreodată acest sentiment. Dar se spune că dacă nu suferim nu trăim. Eu prefer sa cred că dacă nu citim nu trăim. Persoanele care citesc, au parte de mai multe vieți pe când persoanele care se ancorează doar la viața lor. Aceștia trăiesc o singura data. Eu am trăit de mai multe ori. Am plâns cot la cot cu personajele, am râs alaturi de ele ca și când aș fi fost prezentă în povestea lor.

____________________⚜️_____________________

  In timp ce mă deplasam greoi printre rafturile librăriei am dat peste un bărbat, pieptul său musculos făcând contact cu fața mea in timp ce mă uitam absentă printre cărți, uitandu-ma după una care mi-ar putea atrage atenția în mod deosebit.

-Imi pare rau, nu m-am uitat pe unde merg, am spus eu si m-am uitat in sus pentru a-l putea privi.

  Și pentru prima dată în viața mea, consider un băiat atractiv. Înalt, peste 1.90, cu parul negru ca tăciunele, câteva fire căzându-i jucăuș pe frunte. Avea niste ochi maro ca și caramelul ce m-ar fi putut hipnotiza daca as fi continuat să mă uit la ei. As fi putut spune că este un zeu întruchipat, sa nu zic de mușchii lui bine conturați, de care doar ce m-am izbit.

-Ai grija pe unde mergi data viitoare, mi-o arunca el și trece mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

  M-am întors uimite la el și l-am privit cum se îndepărta. Un băiat ca el, într-o librărie? Am trăit sa o vad și pe asta. Am continuat să mă uit la el până când a dispărut din raza mea vizuală. Mi-am scuturat capul nedumerită și mi-am văzut de cărțile de pe rafturi. Deși gândul încă îmi era la băiatul misterios.

  Ochii lui. Acei ochii cu o tentă de hazel. Un caramel pe care nu m-aș fi saturat niciodată să-i privesc. Deși privirea lui era rece precum un ghețar am rămas fermecată de splendoarea ochilor săi. Probabil că cu ochii aceia și fizicul de invidiat ar fi putut cuceri orice fată și-ar fi dorit.

  Am luat un roman de dragoste și m-am dus să îl plătesc. Vanzatoarea, o femeie drăguță în vârstă de 50 de ani mi-a împachetat frumos cartea iar eu am platit cu cardul. Am ieșit din librărie și m-am îndreptat spre casă cu gândul să ma apuc de citit.

____________________⚜️_____________________

  Era deja ora 21:05 iar eu nu îmi puteam dezlipi ochii de la cartea pe care mi-am cumparat-o.

"E o greșeală să îi arăți celuilalt cât ești de dependentă de el, dar poate e o greșeală și mai mare să nu îi arăți. Oamenii încep să îți greșească din ce in ce mai mult, atunci când își dau seama că ai sufletul legat de ei și că fără ei nu poți trăi. Că prezența lor este că un drog în viața ta. Dar tu nu ai nevoie de astfel de oameni. Tu ai nevoie de oameni care realizează cat înseamnă pentru tine și fac tot posibilul sa te iubească cat mai sincer, neprofitând de bunătatea ta"

  Cred că am citit acest fragment de câteva ori doar ca sa îmi intre în cap. Știam că era adevărat si știam că am făcut greșeală amarnică de a mă deschide in fața cuiva, crezând că sentimentele lui sunt la fel de pure ca și ale mele. Dar m-am înșelat, din nou.

  Am sperat că acel moment din viața mea sa fie doar un vis urat. Că a doua zi dimineața nu va trebui să mă trezesc cu inima grea, cu sufletul zdrobit și cu ochii roșii din cauza plânsului incontrolabil de noaptea trecută. Am sperat, ceva ce am tot continuat sa fac.

  Să sper.