L-am lăsat pe Ethan acasă și am pornit spre librăria Royal. Sora mea își dorea o carte și m-a rugat pe mine sa ii cumpăr una. Dintre toate persoanele, m-a ales pe mine, care sunt paralel cu situația 'librarii și cărți.Am intrat înăuntru și am început să mă uit după una care ar putea să o atragă pe sora mea. Ii plac mai mult cărțile de dragoste deci m-am dus spre raionul care scria Romance. M-am uitat peste fiecare titlu încercând să îmi dau seama care ar fi cea potrivită pentru ea.
In timp ce mă uitam pe raftul de sus, m-am ciocnit de o fata. Avea părul blond cu câteva șuvițe de un blond mai deschis care îi făceau ca fața micuță să iasă în evidență, alaturi de ochii albaștrii. Erau așa deschiși la culoare, parcă m-aș fi uitat la Atlantic. Avea o statură mica de înălțime, fiind nevoita să își ridice capul pentru a putea să îmi întâlnească privirea.
Era definiția purității. Chipul angelic și buzele sale rozalii nu mă ajutau deloc. Era definiția a ceea ce eu nu eram. Ea era lumina și eu întunericul. Privirea îi era inocenta deși știu sigur că în acei ochi se ascundea un secret imens, o poveste ce nu putea fi spusă. Cu privirea aceea ar fi putut fura multe minți ale bărbaților, cred că eu sunt primul dintre ei.
I-am răspuns tăios la scuzele sale și am luat o carte aleatorie de pe raft și am platit-o, ieșind în grabă din librărie. Pot sa jur că dacă o mai priveam mult m-aș fi pierdut în frumusețea ei. Era prima fata care mi-a atras atenția si nu prin frumusețea corpului, ci prin frumusețea purității sale. A inocenței, a chipului săi drăgălaș pe care, dacă l-aș fi luat în mâini, i-aș fi văzut doar eu chipul, mâinile mele acoperindu-i toată fața, protejand-o de lumea lacomă, gata să absoarbă frumusețea ei.
____________________♠️_____________________
Am intrat pe ușa încă bulversat de blonda aceea. În mintea mea erau numai acei ochi hipnotizanți. Acei ochi pentru care aș fi făcut totul, numai sa nu ii vad înlăcrimați. Sa nu ii vad suferind. Sa nu ii vad triști și îndurerați.
—Poftim, am aruncat cartea în poala Mirandei.
—Mersi frățioare, a zâmbit ea iar eu am dat doar din cap. Ce e cu privirea asta?
—Nu știu despre ce vorbești, am bombănit eu iar ea și-a ridicat o sprânceană.
Dintre toate ființele care m-ar fi putut cunoaște, ea o făcea cel mai bine. Știa mereu când ceva era sau nu în regulă. Și nu îmi dădea pace până când nu îi mărturiseam ce se întâmpla.
—Am întâlnit o fata la librărie, am mormăit eu iar ea a țipat fericită.
—Cum arata? E frumoasa? Daca e din nou vreo vopsita din aceea în toate culorile o dau in șuturi afara, a spus ea iar eu am zâmbit.
—E blonda, am spus eu iar ea a suspinat uimită.
—Dar ție...
—Nu îmi plac blondele. Știu, dar ea...ea e altceva, am spus eu iar ea a zâmbit.
—Ti-a picat cu tronc, a chicotit ea iar eu am oftat.
—Se poate spune și așa, dar nu știu cum o cheamă, nici nu știu de unde să o iau, n-am mai văzut-o până acum.
—De ce nu ai întrebat-o? a spus ea iar eu m-am uitat în altă parte.
—Orice s-ar fi întâmplat tu te-ai purtat că un bou, ca să înțeleg precis, a spus ea iar eu mi-am dat ochii peste cap.
—Sunt fraier nu trebuie sa îmi readuci aminte, am spus eu pe un ton rece.
—Pierderea ta frățioare, mă duc să îmi incep lectura, noapte buna.
CITEȘTI
Pactul Sufletelor
Romansa→Ea îl iubește mai mult decât va știi el →El o iubește mai mult decât va arăta _______________________________________________ ⚜️Rose Carter⚜️ O tânără care tocmai a terminat facultatea de redacție, iar visul ei este să dev...