Pactul Sufletelor

⚜️Frânturi din trecut⚜️

Rose Carter

  L-am văzut din nou. Băiatul care mi-a frânt inima și mi-a dat-o înapoi ca și când nici nu i-ar fi aparținut. Mi-a făcut-o bucățele și mi-a înmânat-o ca și cum ar fi fost întreagă. Iar eu am fost nevoita sa o intregesc bucățică cu bucățică, dar m-am tăiat. Mi-am tăiat sufletul în încercarea de a repara ceva ce nu puteam sa fac singura.

  A fost o despărțire urâtă. L-am găsit deasupra unei fete, amândoi goi, gemetele lor erau că niște ecouri in casa lui. Am simțit cum cerul îmi cade în cap. Cum fiecare lacrima pe care o vărsam pentru el erau că niște picături cu sare, care mă usturau pe obraji. Nu meritase nicio lacrima de-a mea. Dar l-am iubit.

  L-am iubit foarte mult. A fost prima mea iubire și știam că o să trec greu peste el. Deși ar trebui să îmi fie ușor. Ar trebui să nu îmi pese. Dar asta era problema. Îmi păsase. Pentru că o data cu infidelitatea lui, veneau în memoria mea amintiri cu el. Unele bune, greu de uitat. Îmi păsa pentru că toate acele amintiri nu mai puteau fi retrăite cu el, băiatul pe care eu l-am considerat prima mea iubire.

  M-am înșelat. In privința multor lucruri. Nu poți să ții pe nimeni cu forța și nici să-l obligi sa te iubească. Dar dacă el te iubește cu adevărat și te iubește din tot sufletul, înșelatul nu e o opțiune, nu e un gând care trece fugitiv prin mine, e un nimic. Persoana potrivită te face sa te simți că ești singura fată pe care o vede, singura fată pentru care ar renunța la tot pentru fericirea ta. Dar asta se întâmplă doar in basme, nu? Finalurile fericite nu exista într-o lume plină de minciună și falsitate.

—Rose! strigă bărbatul din stânga mea iar eu îmi ies din tranșa melancolică.

—Da?

—Esti bine? mă întreabă el.

  Nu, nu sunt. De fapt, nu cred că am fost vreodată bine. Poate că toată fericirea mea de după despărțire era doar o iluzie. Un paravan mental care să mă facă să îl uit pe Richard. Asta până când? Oana când Richard avea să se întoarcă, exact cum s-au întâmplat în seara aceasta.

—Sunt, mă chinui sa scot pe gura minciuna care în ochii lui a parut necredibilă.

—Cine era acel bărbat, Rose? întreabă el.

—De ce vrei să știi? îl întreb.

—Pentru că îmi pasă, spune el.

  Inima îmi arde în piept.

—Sa nu îți mai pese, spun eu pe un ton rece.

  Acesta lovește volanul mașinii cu palma iar eu tresar. Mă uit la el surprinsa iar el oftează. Regretă.

—Imi pasă pentru că arăți de parcă ai văzut o stafie, și n-am vrut să te sperii, se uita la mine cu acei ochii că mierea iar eu simt cum mă topesc.

—Fostul meu, spun eu iar mâinile lui se încleștează pe volan.

—Vreau un nume.

—De ce?

—Pui cam multe întrebări pentru cineva care și-a văzut fostul iubit, nu crezi? întreabă el și ridică o sprânceană.

—Richard Nelson, murmur eu iar el da aprobator din cap.

  Acesta își trece o mână prin par iar eu tresar. Acesta observa gestul meu și se încruntă. Eu mă uit în altă parte, jenată de faptul că nu mi-am putut controla reflexul. Nu îl mai avusesem niciodată, asta până când mana lui Richard a făcut contact cu obrazul meu pentru prima dată.

—Te-a lovit, așa este? mă fulgereaza cu privirea iar eu mă uit în jos la cum mă jucam cu degetele instinctiv.

—Rose, raspunde-mi!