Pactul Sufletelor

♠️ Animalul din cușcă♠️

Lorenzo Moretti

  Totul mergea exact cum mi-am propus.

  Întâlnirea cu Rose? Bifat. Antrenament la sală? Bifat. Ieșiri cu Ethan? Bifat. Probabil că viața mea în ochii celorlalți era plictisitoare, dar era cu totul diferit. Era plină de adrenalină. Avea doza ei de metamfetamina. Îmi dădea destulă energie să continui. Era ca și când eu mă alimentam cu viața, și chiar o făceam. Profitam la maxim de ea, nu ma gândeam la griji, aveam să mă gândesc la ele mai târziu. Acum, aveam să mă distrez, aveam să îmi trăiesc viața la maxim exact cum mi-am dorit.

  In copilărie nu mi s-a dat șansa asta. Văzându-l pe tata mereu că un model am vrut să mă iau după el. Am vrut sa ii câștig încrederea și admirația. Voiam să îl fac mândru dar mai rău făceam. Probabil că nu reușisem să știm acel standard al său. Prea înalt pentru mine, chiar și la înălțimea mea de 1.90 sau nu mi-am dat silința prea bine.

  Am fost un puști problematic. Nu era săptămână în care tata sa nu fie la școală, macar de-ar fi știut vreodată de ce. Sa spunem că în viață, nu prea am avut treabă cu termenul prieteni și nu că nu mi-aș fi dorit să am un grup al meu. Pur și simplu nu reușeam să mă integrez. Credeam și încă cred că nu aparțin unui lor. Niciodată nu m-am simțit acasă nici măcar in propriul meu cămin. Casa devenea o închisoare iar școala, liceul deveneau iad. Niciodată nu îmi găseam liniștea. Acea pace interioara dar și exterioară care să mă facă sa expir adânc și să știu că nimic rău nu se va mai întâmpla.

  Fără bătăi.
  Fără palme.
  Fără ochi vineri.
  Fără zgârieturi.
  Fără umilință.
  Fără jigniri.
  Niciodată.

  Niciodată nu aveam să mă mai las înjosit de cineva. Niciodată nu aveam să mai las capul în jos in timp ce alții râdeau. Niciodata nu mai aveam să plâng de durere din cauza unui ochi vânăt sau al unei coaste rupte. Niciodată nu voi renunța de a-mi face cunoscut numele. Să-l fac de temut.

  De aceea am început să mă bat. Aveam o furie nestinsă în mine. Inima îmi ardea de răzbunare dar știam că aveam să o încurc dacă mă atingeam de cei de la liceu. Așa că m-am dus la docuri într-o zi. Voiam să îmi eliberez sufletul de toate durerile și am văzut un grup mare de tineri. Eram mai mic de cat ei pe atunci dar curiozitatea era mai mare chiar și decât ei. M-au lăsat să mă strecor printre ei pentru a privi.

  Și nu mint, ochii mi-au sckipit atunci când am văzut ce in jurul acestei mulțimi de dădeau lupte. Unele erau amicale, altele erau pentru a arăta cine este cel mai puternic. Voiam să incerc. Voiam să le arăt tuturor de ce este în stare Lorenzo Moretti. Aveau să se teama, e ce mi-am spus acum mult timp. Așa că m-am antrenat, am mers la sala, am inceput să mănânc sănătos și după un an eram de nerecunoscut. Aveam mușchi peste tot, fața mi s-au accentuat, mi se vedeau foarte bine venele, ceea ce am observat mai târziu că înnebunesu fetele.

  Pot sa recunosc că mi-am luat bătaie la primele lupte. Aveam din nou vânătăi, am avut și lucsații, rupturi de oase. Dar m-am ambiționat. Iar rezultatele au început să se vadă. Doboram fiecare oponent, nimeni nu îmi mai stătea în cale. Îmi epuizam toată durerea, toată furia acumulata în toți acei ani groaznici, pe ei. Cădeau lati, erau amețiți, însângerați, dar niciodată nu acceptau înfrângerea și continuam, iar și iar și iar până se dădeau înfrânți. Victoria era frumoasă, dar mai frumos era sentimentul pe care îl aveam după lupte. Era cel mai frumos sentiment pe care îl simțisem vreodată. In final, sufletul îmi era pașnic, fara dureri atunci când inima îmi bătea cu putere, fara durere in capul pieptului atunci când aveam flashback-uri.

  S-au oprit. După atâția ani toată durerea se epuizase. Eram liber. Eram curat. Fără ură, fara teama. Nu îmi mai era frica de nimeni, lor le era frica de mine. Îmi făcusem o reputație. Toți știau că în ring eram ca un animal în cușcă, gata să atace pe cei care l-au închis acolo, eu eram gata să atac oricând. Eram pregătit să distrug, sa bat fiecare oponent care pur și simplu se credea mai bun. Toți știau că nu era așa. Cei care au fost înaintea mea au plecat. Acum eram eu, singurul de care mult de temeau. Frica impunea distanță iar mie îmi plăcea să ii vad temându-se de mine. Îmi dă de-a putere, un aer superior deși niciodată nu am arătat asta.

____________________♠️_____________________

  Eram cu Ethan din nou la docuri. Eram gata să mă bat iar. Și nu pentru că aveam un motiv anume. Devenise o obijnuitam iar eu aveam un nume de păstrat. Regele Însângerat. Mereu se lăsa cu sânge. Rege pentru că am rămas singurul din generația anterioară. Am coborât din mașină alaturi de amicul meu care era gata să strângă banii.

  După o perioadă, lumea a inceput să pună pariuri, cei noi mereu puneau pariurile greșite, pe inamicii mei, mereu pierdeau. Iar Ethan mereu se alegea cu o leafă mare. O împărțeam frățește deși insistam mereu ca el să ia mai mult stiindu-i situația de acasa. Nici el nu a fost norocos la capitolul familie. Poate de aceea ne-am înțeles așa de bine din prima clipa. Pentru că mereu a existat ceva in comun la noi doi. Ceva ce ne lega unul de altul. Părinții mei au spus că suntem frați de suflet. Încă de mici am fost nedespărțiți și nu cred că avea cineva sa ne despartă.

—Frate, nu o sa îți vine să crezi cine vrea sa se bata cu tine, rade Erhan iar curiozitatea mea e la cote maxime.

—Cine?

—Richard Alonso, spune el.

  Vad roșu. Richard Alonso. Fostul iubit al blondei. Rose. Fostul iubit. Fostul iubit. Fostul iubit. Fostul iubit.

  Îmi repetam cuvintele acestea în cap încercând să îmi calmez furia și toată intenția de a-l ataca acum și a-l omorî pe loc. Am trecut printre telespectatori, făcându-mi loc de ei, ajungând în ring. Purtam un maieu negru ce stătea larg pe mine și niște pantaloni de trening tot negri. Rânjesc când îi văd expresia feței pălind. Mă recunoscu-se. Și nu îi plăcea. Deloc. Îmi in schimb îmi făcea o plăcere nemaipomenită să știu că pe el îl voi distruge. El va fi o victimă de-a mea. Și Doamne, nu îmi va părea rău pentru ce urma sa ii fac.

  Am dat palma ca la fiecare luptă și am făcut câțiva pași în spate, fixându-ne cu privirea. Teamă ascunsă după o mască a masculinității. Eu zâmbeam, era un rânjet amenințător, anticipa perfect ce aveam să ii fac. S-a năpustit asupra mea, încleștându-și pumnii, gata să îmi de-a un pumn. L-am contraatacat, evitat pumnul și în final dându-i un pumn în falcă, făcându-l sa se rotească. Era amețit și îmi plăcea la nebunie. M-am năpustit asupra lui, intrând cu corpul în el, l-am țintuit la pământ și i-am tras un pumn.

  Unul. Pentru Rose.
  Doi. Pentru comportamentul său fata de Rose.
  Trei. Pentru că a țintuit-o la perete.
  Patru. Pentru trecutul lor.
  Cinci. Pentru Rose.

  Ii curgea sânge din nas, buza îi era soarta,falca deja învinețită. Nici nu realizasem de câte ori îl lovisem. Nu realizasem că acum respira ușor și nici cum Ethan ma luase de pe el și mă îndepărta. Nu voiam să plec. Voiam să-l omor. Dar sa spunem că era deja într-o stare foarte critică. Mâinile îmi erau pătate de sânge. Sângele lui. Eram deconectat de la lume. Cu totul. Nici nu am realizat când am ajuns in fața mașinii, și nici cum am reușit să intru în mașină, pe locul pasagerului. Ochii priveau peste tot, urechile îmi țiuiau.

—Enzo? Enzo ești bine? o vocea de auzea din depărtare. Dar de fapt era chiar langa mine.

  Ethan. Ma uit în stânga și îl văd îngrijorat. Și eu eram. Pentru mine și pentru faptul că nu știam de ce intrasem într-o stare de șoc. Am fost cuprins de o furie atât de imensa încât mi-am pierdut sinele.

—Da, sunt bine, am spus după câteva minute bune in care mi-am recuperat conștiința.

  Am revenit cu picioarele pe pământ iar totul mi se derula în cap. Era insuportabil. Ethan mi-a dat o sticlă cu apă și un calmant iar eu i-am mulțumit. Am închis ochii în timp ce Ethan conducea spre casa. Mintea mi-a devenit mai clară. Rose.

  Era bine?
  A mâncat?
  I-a plăcut ieșirea?
  Regret că l-am bătut pe dobitocul acela Clar nu.

  Mi-am scos telefonul. Mă uitat la el dar nu știam dacă sa ii dau mesaj sau nu. Probabil că dormea. Era trecut de ora 1 noaptea, sigur dormea. Aveam să ii fac o vizita mâine la lucru. Aveam să găsesc o scuză bună ca să mă duc acolo. Probabil ii voi spune tatei că mă duc să văd locul, să mă asigur că totul decurge conform contractului. Da, asta voi face. Mâine aveam să o văd. Sa mă asigur că era în regulă și că s-a simțit bine la ieșirea noastră.