Afacerista

regrete

Trecuse deja 5 ani de la întregirea familiei noastre. După cum spuneam, toți treisprezece, pentru ca și Zmeu face parte din familie, suntem cât se poate de fericiți. Ne-am mai certat uneori, din nimicuri, dar nu a fost ceva serios. Consider ca în fiecare familie exista un mic conflict pe moment.

Urma sa mergem intr-o vacanta toți treisprezece, la fel ca in fiecare an. Am vizitat multe tari, care mai de care.
Stam câte o săptămână pe an. Acea saptamana ne scăpa de stres și de grijile de acasă. Însă nu și asta...

K: Unde mai mergem anul asta?
B: Alege tu Kylie.
K: Umm.. Voi ce ziceți?
Ki: Tokyo.
Ke: Rio de Janeiro.
Ko: Tenerife
T: Madrid
B: Dacă tot o dam pe español, eu zic Barcelona.
Tr: Am mai fost și in Barcelona și în Madrid... Eu zic... Salvador
E: Copenhaga
Gr: Eu zic tot Copenhaga
C: Rio
R: Rio
Gu: Copenhaga
T: Zmeu mi-a zis ca vrea în Copenhaga! Eu zic sa ne facem un clasament cu orașul dorit cel mai mult dintre noi.
B: Parca Kylie era cea care alege...
T: A da. Scuze iubita!
K: Nu e nimic tata. Eu sunt între Tokyo și Copenhaga..
Gu: Tragem la sorti!

În timp ce alegeam orașul ce urma sa îl vizitam, mi se făcuse rău. Aveam stari de amețeala și dureri de burta. Nu țin minte sa o fi facut-o cu Tom. Și chiar dacă a-mi fi facut-o, nu mi-ar fi fost atat de rău.

T: Se alege!

Am crezut ca este de la agitație, asa ca nu am băgat în seama, dar...

Chair dacă nu eram 100% conectata cu reala lume, le simțeam tristețea și durerea. Le auzeam suspinele. Iar planetele lui Zmeu ma sfâșâiau. Totuși.. de aici nu am mai auzit nimic.

....

Se auzea bipăitul aparatelor de măsurat bătăile inimii, sunetul planetelor și implorarile lui Tom, dar și rugămințile din afara salonului. Vocile Cristianei, Rittei, a le lui Bill, Trixi, Gustav, Georg și ale fetitelor noastre ma omorau și pe interior și pe exterior.

E: Te rog... ai grija de Kylie! Nu o dezamăgi... nu ma dezamagi!
T: Nu, te rog nu! Fac orice, doar nu ma părăsi!
E: Tom.. nu te părăsesc... doar plec intr-o călătorie...
T: Nu spune asta! "Orice călătorie o facem împreună" mai sti?
E: Da.. doar ca în aceasta călătorie, plecam separat! Mai devreme, sau mai târziu, cu totii ajungem acolo...
T: Te rog..
E: Nu e după mine Tom... asta îmi este soarta..

Atunci firul s-a rupt și ochii mi s-au închis. Nu mai auzeam nimic altceva decât niște voci vagi din care nu puteam înțelege nimic. Sunetele începeau sa se audă mai clar. Erau niște râsete.
Simțeam cum ma deplasam. Totul era negru. Intunecat. Nu vedeai nimic în jur.
Din ce ma îndepărtăm mai mult în întunericul infinit, sunetele se auzeau mai de aproape și mai tare. Se vorbea despre....

"nu o pot părăsi... E fiica mea!"

Vocea imi părea cunoscuta, dar nu era a lui Tom.. Era o voce ce nu am mai auzit-o de mult.. De ani buni.

"TREBUIE!" acest țipat m-a făcut sa tresar...

"Bine.." a ezitat vocea de bărbat ce ma puse intr-o dilema.

...

Totul s-a transformat într-o liniste de moarte.

"De ce nu poți renunta la ea? Încă te gândești la Xania!"

"E FIICA MEA!"

Un râs neliniștitor se auzi din partea celuilalt individ. Asta nu urma a fi tocmai un final fericit.

"nimeni nu ridica tonul la mine!" Chiar dacă a fost pronunțat ușor, cu o tonalitate redusa, semnificatia părea a fi o amenințare.

O impuscatura s-a auzit în ecou, de parca ma aflu într-o peștera.

De aici nu se mai aude nimic... doar respirația mea greoaie ce tot răsuna în ecou.

...

Tom pov

Doctorul m-a scos din salon aproape pe sus.
Stăteam pe hol împreună cu ceilalți și plangeam în hohote. După câteva ore bune, iese doctorul din salon și ne da vestea cutremurătoare ca...

Doc: Doamna a intrat în comă. Ne pare rău să vă anunțăm, dar șansele de a reveni printre noi e minima.
T: Când ziceți ca e minima, la ce procent va referiți?
Doc: Maxim, un 20,05%

Toți eram la pământ. Niciunul nu era mai puternic decât celalat sau sa plângă mai puțin decât altul. Familia noastră formata din treisprezece membrii, acum e pe cale sa piardă unul.

Pe drum am hotărât sa rămânem împreună. Casa era destul de mare pentru toți.
Acasă Zmeu stătea cu buticul pe labe supărat. Când ne-a văzut s-a ridicat brusc, dând puțin din coada. Tristețea noastra și lipsa Enniei, nu l-a bucurat, ceea ce l-a făcut sa înceteze din a mai da din coada.

K: Crezi ca mami ar fi fericita dacă a-și sta lângă ea pana se va trezi?
T: Cu siguranță mami ar fi foarte fericita!
Ki: Vreau ca mătușa Enni sa se intoarca!
Tr: Se va intoarce scumpo!
Ke: Vreau sa dau timpul înapoi, sa fim din nou ca azi-dimineață, gândindu-ne unde sa mergem. Nici macar nu am aflat dacă vom merge în Tokyo sau În Copenhaga.
K: Mami ar fi foarte fericita dacă am merge acum împreună cu ea la Copenhaga.
T: Scumpo, mami ar fi fericita și dacă am sta intr-o cocioaba dărăpănata în pasure.
B: Pentru ea ar conta doar faptul ca suntem uniți!

Totul era sumbru. Plin de lacrimi, suspine, amărăciune, dor și regrete. Mai ales regrete...

Un telefon ne-a spulberat liniștea. Era doctorul.

Doc: Condoleanțe!

Am lăsat telefonul în jos în cet, plângând silențios. Bill se uita nedumerit la mine, dar după a înțeles și a început și el sa plângă. Toți am trecut din nou la partea aceasta groaznic de dureroasa.

Asta a fost ultimul capitol din aceasta carte. Va urma o noua carte "Blestemul balerinei" . Sper ca va plăcut cartea!
Dacă vreți și un al doilea volum, scrieți în comentarii!