Cădere Liberă

Capitolul 4

           Alexander Montblanc. 

                     Deşi Paul îmi înşira ultimele probleme apărute la sediu în lipsa mea, nu mă puteam concentra sub nici o formă. Toată dimineaţa gândurile mele au fost la incidentul de seara trecută. Cu siguranţă nu mă aşteptam ca ea să arate atât de bine. Nu ştiu cum o să reuşesc să mă abţin de acum înainte şi să nu dau naibii tot.

           - Să mă anunţi când te trezeşti, spune Paul pe un ton ironic şi se ridică.

           - Ce spuneai?

          - Că ar fi cazul să vii să vezi fetele înainte să le trimitem în Europa.

            Oh, da... Aproape că uitasem de ele.

          - Vin în câteva minute, spun sec şi îmi iau telefonul care începu să sune.

             Mă încrunt când văd numele apelantului, dar răspund imediat.

           - Ce mai e, George?

          - Cum merge treaba?

          - Asta nu cred că e problema ta. Ţi-am spus că o să ţi-o aduc, dar asta nu înseamnă că îţi şi urmez planurile.

          - Dacă îi faci ceva...

         - Ce o să fac eu cu ea nu te priveşte. Ar trebui să îmi mulţumeşti că măcar vei avea ocazia să o vezi. Ştii bine că te urăşte.

         - Nici măcar nu ştie adevărul, mârâie el în urechea mea.

         - Mă voi ocupa eu de asta, stai calm. Acum încă încerc să îi câştig încrederea.

        - Ai grijă, Alexander, spune el şi închide.

             Un zâmbet ironic mi se conturează pe chip şi trântesc telefonul pe birou. Dacă ar şti el ce planuri am eu cu ea... Nu i-am promis că o să i-o aduc într-o stare prea bună. Până la urmă, în preajma ei îmi e al naibii de greu să mă abţin. Dacă era după mine, acum sigur nu mai era virgină.

           Mă ridic de pe scaun şi mă îndrept spre ultima încăpere de la acest etaj. Ştiam ce aveam să văd, dar eram deja obişnuit. Alegeam de multe ori fete din cluburile de noapte pentru că nu prea voiam să am de-a face cu virgine. Îmi era bine şi fără, având în vedere că asta e doar o chestie de care mă ocup uneori, adevărata mea activitate fiind în companiile pe care le aveam şi pentru care eram recunoscut în New York.

          Telefonul începe din nou să sune şi privesc confuz numărul lui Faith. Atât de dor îi era de mine?

         - Ce s-a întâmplat?

        - Nu mai am de gând să stau nici un moment cu idiotul ăsta în casă! Ori mă laşi să plec singură, ori vii acasă! spune ea pe un ton răstit, iar eu mă abţin să nu râd.

        - Nu pot veni acum, Faith. Încă am treabă.

         - Trimite-l acasă, Alexander. Nu îmi place, spune pe un ton rugător.

          Înghit în sec şi mă întorc în birou, luându-mi sacoul pe mine.

       - În două ore sunt acolo.

          Mă îndrept spre ieşire fără să dau vreo explicaţie şi mă urc în maşină. Nu ştiu ce i-a făcut Mason, dar se pare că a reuşit să o enerveze. Şi sincer să fiu, cred că nervoasă arată al dracu' de excitant. Îi resping apelul lui Paul şi îi trimit rapid un mesaj, apoi încerc să fiu atent la drum.