Cădere Liberă

Capitolul 23

               - Te simţi bine? întreabă Alexander în timp ce parchează maşina pe strada alăturată.

           Nu era o idee tocmai bună să ne aflăm atât de aproape de locul ăsta, mai ales când el îmi spusese că am putea fi supravegheaţi. Era absurd! Totul se desfăşura ca într-un film prost, ca într-o vânătoare, iar eu nu aveam nicio implicaţie, dar eram prinsă la mijloc şi declanşam totul fără voia mea. Trebuia să aflu adevărul, dar cu cât ne apropiam mai mult de casa, simţeam din ce în ce mai puternic un gol în stomac. Îmi era teamă de adevăr pentru că eram obişnuită să trăiesc în minciună.

             - Faith.

           Îmi prinde braţul şi mă întoarce spre el, privindu-mă atent. Eram în postura de tată-fiică; mama nu trebuia să afle nimic despre aşa-zisa mea relaţie cu Alexander care, dacă stau să mă gândesc, încă este iubitul ei. Ce penibil!

           - Sunt bine, spun eu şi mă aleg cu o privire de "Nu mai spune! ". Serios! exclam pe un ton convingător.

          - Ne putem întoarce.

          Neg vehement şi continuăm să mergem. În faţa porţii se aflau două dintre gărzile lui Alexander, iar dincolo de ea probabil toată curtea era supravegheată. Ar fi fost imposibil ca cineva să treacă de măsurile de securitate ale lui Alexander. Probabil ştia că toată viaţa va trebui să se protejeze de diverşi adversari.

         - Haide, îmi atrage atenţia şi îmi prinde braţul.

          Intrăm şi, la fel cum credeam, curtea nu era goală. Alexander mă trage spre intrare, ignorând tot în jurul lui. Îmi dau ochii peste cap şi îmi trag mâna, apoi o iau înainte. Mă considera un copil, iar asta este într-adevăr frustrant pentru mine.

           - Faith, mârâie el şi mă prinde din urmă. Ce-ai?

          - Nu te mai comporta de parcă aş avea zece ani!

          Ridică o sprânceană şi zâmbeşte scurt.

          - Nici prea mult nu ai, comentează el.

         - Pedofilule.

           Îl aud cum mârâie în spatele meu, motiv pentru care încep să merg mai repede şi mă opresc în faţa uşii. Se apropie de mine şi mă înghesuie între el şi uşă, privindu-mă ameninţător.

        - Doar aşteaptă să ne întoarcem, spune printre dinţi şi apasă clanţa, împingându-mă înăuntru.

         Îl ignor şi privesc în jur. Totul părea pustiu, asta până să aud ceva cum se sparge în bucătărie. Îmi pun picioarele în funcţiune şi mă îndrept spre locul din care s-a auzit zgomotul.

         - Faith! ţipă mama când intru în bucătărie şi îmi sare în braţe. Unde ai fost? Mi-am făcut griji!

         Înţepeneşte când îl vede pe Alexander în urma mea, iar expresia i se schimbă într-una serioasă. Se îndepărtează şi nu spune nimic, semn că înţelesese care era de fapt problema. Ştiam că mama nu e proastă şi că îşi va da seama.

          - Trebuie să vorbim, încep eu, privind în jos.

         Îmi ridic privirea şi o văd aprobând. Iese din living şi se aşează pe unul dintre fotolii, frecându-şi absentă palmele.