Profesorul de Sport

Capitolul 22

Eram speriata, nu stiam ce sa fac, cum sa ma intorc.
Dintr-o data vad ca se apropie cu viteza o masina cu farurile aprinse. Avea o viteza foarte mare... mergea cred eu cu 250/h...
Masina se apropia din ce in ce mai mult si am putut observa nr.
"Doamne, el e! E Edy! Trebuie sa opreasca! "

M-am ridicat de jos si am sarit in fata lui facandu-i semn sa opreasca. Farurile ma orbeau, dadeam din maini ca o disperata. Masina era foarte aprope de mine si nu dadea nici un semb de franare.
Cand s-a apropiat foarte tare de mine, am putut sa observ ca el avea capul lasat in jos, se uita la ceva si de asta nu se oprea. Am incercat sa ma feresc dar prea tarziu. Ma impedicasem si am cazut pe sosea in fata masinii...
In ultimul moment am putut observa cum si-a ridicat capul de jos si a tras foarte tare de volan. Masina a virat foarte mult spre stanga si a intrat intr-un zid de ciment, spargandu-l!
Am ramas pe jos socata de s-a intamplat. Respiram intrerupt si repetam intruna "nu, nu, nu! "...
M-am ridicat si am fugit spre el. Masina era praf, zdrobita total partea din fara si din lateral. Am inceput sa urlu la el, si s-a lovesc masina cu picioarele... L-am putut observa pe el... era intins pe parbriz inconstient, plin de sange.

Am sunat la 112 si am spus tot ce s-a intamplat, si prin apropierea carei strazi ma aflam. A sosit imediat un echipaj de smurd si de politie.

Au iesit cei de la descarcerare din ambulanta repezinfu-se spre masina. Intre timp ce descarcerau masina, m-au intervievat doi domni de la politie. Eram in stare de soc ,si putin ranita din cauza bucatilor de geam care au sarit de la impact, dar nu am vrut sa primesc ingrijiri medicale... Tot ce imi doream era sa-l scoata odata pe Edy din masina si sa fie bine... Cei de la echipajul de smurd au trebuit sa taie masina pentru a-l putea scoate. Intr-un tarziu, dupa foarte multe incercari esuate, au reusit sa-l scoata de sub fiarele masinii. Era o agitatie toatala pe strada. Oamenii care s-au strans in jurul accidentului se mirau si vorbeau intre ei. Era plin de sange... Doamne! Nu stiu cum de mai aveam putere sa-l privesc. Plangeam incontinuu, stateam pe capota masinii de politie, cu una dintre asistente care a fost foarre draguta si m-a incuraja ca totul va fi bine.
L-au bagat in ambulanta unde i-au acordat primul ajutor. A trebuit sa spun ca sunt iubita lui ca sa pot merge cu el pana la spital. Pe drum spre spital i-am anuntat pe Paul, Adda si Doamna diriginta ce s-a intamplat. Cand au primit vestea au fost socati si ma "atacau" cu tot felul de intrebari la care nu le-am raspuns. Mi-au spus sa le dau adresa spitalului unde mergem si ca pana dimineata anung si ei. Am ajuns la spital unde l-au preluat medicii de acolo. Am inteles ca era un caz foarte grav desi nu vroiam sa cred asta. Era ora 1 noaptea... pe coridoarele spitalului era o agitatie foarte mare. M-am asezat pe o canapea de pe hol si fiind epuizata, am inchis ochii si am adormit...

Eiii.... Am zis sa nu fie numai siropeala si am pus si un strop de actiune...