***
Holul spitalului se întindea ca un tunel interminabil, cu pereți albi strălucitori care emanau o răceală de nepătruns. Podeaua, acoperită cu linoleum gri, părea să amplifice fiecare pas, transformând sunetele obișnuite în ecouri ce răsunau amenințător. Luminile fluorescente de deasupra erau prea puternice, aruncând o lumină crudă care făcea umbrele să pară mai întunecate și mai amenințătoare.
Băncile de așteptare erau aliniate de-a lungul pereților, scaunele metalice incomode părând mai reci decât de obicei. Pe unele dintre ele se aflau reviste vechi, cu pagini îngălbenite și colțuri uzate, martori tăcuți ai timpului petrecut aici de alți pacienți, la fel de neliniștiți.
Mirosul antiseptic, amestecat cu o ușoară aromă de cafea stătută de la automatul de pe hol, era omniprezent și parcă te sufoca.
Privirea lui Shiro se îndreaptă către ușa cabinetului, o barieră aparent inofensivă, dar care ascunde necunoscutul dincolo de ea. Sunetele vocii doctorului și ale asistentelor se strecoară pe sub ușă, șoptite și neînțelese, adăugând la tensiunea momentului.
Pe măsură ce minutarul ceasului de pe perete se mișcă inexorabil, senzația de teamă devine tot mai acută, ca o gheară invizibilă strângându-se în jurul inimii. Fiecare minut ce trece pare mai lung decât ultimul, iar așteptarea devine aproape insuportabilă. În acest hol alb și steril, frica prinde contur, transformând așteptarea într-o tortură lentă și inevitabilă.
- Domnul D'evan! Puteți să intrați pentru intervenție!
Shiro oftează tăcut și se ridică cu greu de pe unul dintre scaune, așezandu-și mâinile în jurul abdomenului, inspirând adânc, stând pentru câteva secunde, gândindu-se dacă nu e o decizie incorectă..
Bineînțeles, era incorectă din toate punctele de vedere.
O vibrație parcă îi străpunge tot corpul, tresărind. Știe că a primit un mesaj, așadar își scoate telefonul în grabă, sperând să fie Saint care să îl salveze de la această alegere proastă.
Însă era doar Alex care îi spunea că azi nu se poate întâlni cu el.
Bate la ușă înainte să intre și oftează scurt, făcând pași mărunți în cabinet, închizând ușa după el.
***
Tresare speriat dintr-o dată, trezindu-se buimac ca și cum ar fi ieșit la suprafață după ce a fost scufundat în ape adânci și tulburi.
Capul îi pulsează dureros, uitându-se speriat prin jur. Luminile camerei par neobișnuit de strălucitoare, deși abia se zăresc primele raze ale dimineții. Privirea încețoșată se fixează treptat pe figura de la fereastră.
Fumul țigării se ridică în volute lente, învăluindu-i silueta într-o aură de mister. Îmbrăcată într-o cămașă albă desfăcută, persoana de la geam pare a fi o statuie vivantă, o prezență eterică într-o lume vagă și confuză.
Liniile cămășii albe se conturează pe fundalul gri-albăstrui al zorilor, iar aerul rece care se strecoară prin fereastră aduce cu sine un miros proaspăt, amestecat cu aroma dulce-amăruie a tutunului ars.
Camera este cufundată într-o liniște apăsătoare, spartă doar de sunetul discret al foșnetului fumului și de rarele scântei ale țigării ce se consumă lent. Fiecare detaliu pare exagerat de clar și totuși vag, ca și cum ar fi privit printr-o lentilă aburită.
Persoana de la geam aruncă o privire fugitivă în direcția sa, ochii săi par adânci și obosiți, dar nelipsiți de o strălucire enigmatică.
Shiro își mișcă încet capul pe pernă, simțind cum fiecare mișcare amplifică pulsațiile dureroase din tâmple. Sunetele din exterior sunt îndepărtate, ca și cum ar veni dintr-o altă lume, iar mirosul persistent de alcool îi invadează nările, încercând să își aducă aminte noaptea trecută.
