Legați De Contract

11- Căderea în tine

Aud o pocnitură puternică a țesăturii întinse și aproape mă lovesc la cap în timp ce mă lovesc de partea laterală a iahtului.

- Ahhh!

Sunt suspendată, atârnând în aer, cu rochia prinsă de  balustradă. Sub mine nu se află decât apă, neagră și înghețată.

Cum naiba s-a întâmplat asta?!

Țesătura șuieră cu un sunet oribil de rupere, început a înghiți în sec când mă uit în jos.

- Rahat! Rahat! Rahat! Trebuie să fac ceva!
Trebuie să fie cineva în apropiere!

Inima îmi bate cu putere, dar respir adânc și strig.

- Ajutor! Vă rog! Să vină cineva!

Vocea mea este stridentă sub sunetele puternice a focurilor de artificii, dar nu aud nici un răspuns.

- AJUTAȚI-MĂ, VĂ ROG!

Țesătura rochiei se desface la cusături, lăsându-mă să cad spre adâncuri

- Aaaah!

Mă scufund în apele întunecate și totul devine negru...

Mă trezesc pe chei, răcită și complet udă, înconjurată de doi paramedici. Oaspeții zăbovesc în fundal, murmurând între ei.

Sfinte Sisoe, ce naiba s-a întâmplat?

- Sunteți bine, doamnă?întrebă unul din medicii prezenți.
- Cred că, deci... mă bâlbâie, încercând să găsesc cuvintele potrivite.
- Ați căzut cam urât, dar se pare că nu v-ați rupt nimic. Simți vreo durere?
- Nu... Dar cred că m-am lovit la cap.
- Bine, hai să aruncăm o privire...

Cu grijă, paramedicul mă face să întorc capul la stânga, apoi la dreapta. Tresar când îmi atinge partea din spate a capului.

- Mmm! Chiar acolo!
- Bine, ai o mică tăietură la ceafă, dar o reparăm cât de curând.
- Ce naiba se întâmplă aici?!

Eric se împinge prin mulțime, iar când privirile ni se blochează, pentru prima dată văd ceva ce nu arătase până acum. Teroare, o adevărată teroare la vederea mea neajutorată și posibil rănită.

- ...

Se grăbește să se ghemuiască în fața mea și să-mi ia mâinile reci între ale lui.

- Rebecca! Ce s-a întâmplat? Ești bine? Ești rănită? Cine a făcut asta?

El... nu m-a mai strigat niciodată pe nume în public! Rahat, trebuie să spun ceva.

- Nu știu... A fost o împingere și apoi... am căzut de pe iaht... oftez, iar vocea îmi tremură în timp ce vorbesc. Am crezut că am să mor... Eram atât de speriată.
- Rebecca... lacrimile îi umplu ochii în timp ce-mi strânge mâinele. La naiba! E numai vina mea! Ți-am spus să ieși afară să te uiți la focurile de artificii.

Simt ochii mulțimii asupra mea, cu Eric atât de aproape de mine.

Grozav... Acum vor fi și mai multe zvonuri despre noi...

Stai... Eric plânge? Futu-i! Ce mai înseamnă și asta?

- Scuzați-mă domnule. Dar trebuie să ne ocupăm de pacient.
- Eu nu plec nicăieri. Trebuie să mă asigur că asistenta mea este bine.

La naiba, Eric, ești atât de drăguț... Dar atragi prea multă atenție.

- Eric... Domnule Brighton! Vă rog, lăsații să-și facă treaba.
- Rebecca...
- Dle Brighton. Vă rog. Vă rog.