Capitolul II: Ann

203 31 2
                                    

Cu doi ani în urmă

,, - De ce m-ai chemat aici? întreb, strâmbând din nas când privesc împrejurimile.

Spatele școlii nu e un loc în care vreau să fiu. Ceilalți liceeni vin aici să fumeze și să se drogheze. Și nu fac curat în urma lor. Mă simt ca la ghenă. O să iau mirosul ăsta după mine când o să plec de aici și nici măcar parfumul meu Chanel nu o să îi facă față.

Asher mă privește ciudat și realizez că și el s-ar putea să fie puțin drogat. Când i-am propus să ne cuplăm de dragul popularității, nu știam că are astfel de vicii. Nici nu mă așteptam să îmi accepte propunerea. Dar a făcut-o, iar acum avem o relație de ochii lumii.

- Mă gândeam că am putea să ne distrăm puțin, declară, punând o mână pe umărul meu și privindu-mă cu subînțeles.

A înnebunit de tot? Poate că e mai drogat decât credeam. Înțelegerea era fără relații intime. Ne sărutăm în public, dar atât. Nimic mai mult. Nu ar trebui să aibă astfel de pretenții. Îmi ridic privirea nervoasă, căci este mult mai înalt decât mine.

- Cred că glumești, exclam cu un râset batjocoritor.

- Haide, prințeso, am putea face acordul ăsta mai distractiv, spune, apropiindu-și chipul de al meu în timp ce mă strânge de braț ca să mă țină în loc.

- Dă-te din calea mea și dă-mi drumul, Ash, rostesc fermă, încercând să îmi păstrez calmul.

Dar adevărul este că sunt speriată. Dacă aș țipa, nu cred că m-ar auzi nimeni aici. Iar el e mult mai solid decât mine. Mă domină din toate punctele de vedere. E terifiant să știi că ești la mila cuiva.

Asher mă strânge mai tare și mă lipește de trunchiul copacului aflat în spate. Își scufundă capul în scobitura gâtului meu, iar eu încerc să mă retrag.

- Am zis că nu vreau, strig și simt cum lacrimile mă năpădesc.

O să fiu violată de idiotul ăsta. Așa merit dacă îmi leg viața de oameni dereglați mintal pentru popularitate.

Însă ceea ce îmi provoacă cu adevărat un țipăt ascuțit e un zgomot asurzitor de sticlă spartă. Apoi Ash se îndepărtează de mine cu picioare tremurânde, ducându-și mâna la cap. Picături de sânge cad pe asfalt, iar ritmul meu cardiac e în continuă creștere. Mâinile îmi tremură și privirea mi se blurează.

- A spus că nu vrea, aud o voce rece și ușor iritată în dreapta mea.

Vocea îmi îngheață criza existențială și îmi îndrept privirea spre sursa ei. Ryden Price stă lângă mine cu un ciot de sticlă într-o mână.

Am auzit zvonuri despre Ryden. Fratele meu vorbește mult despre el. Nu vorbe bune. Așa că nu știu cum să-i interpretez prezența aici. Dar ce știu sigur e că el tocmai a spart o sticlă în capul lui Asher.

Ash se prăbușește pe asfalt, cu mâna încă la cap. Părul îi este îmbibat de sânge. Sânge care se scurge acum și pe jos. Ryden oftează și își scoate telefonul din buzunarul pantalonilor negri de blugi.

- Ce faci? întreb cu un glas răgușit.

- Sun la salvare, afirmă complet relaxat.

Salvarea mea înșelătoare - Partea IUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum