Salvarea mea înșelătoare - Partea I

Capitolul III: Ryden

Cu doi ani în urmă

,,Mă așez într-un colț, la o masă, și arunc o privire în jurul meu. Zona asta a orașului nu e foarte populară. Nici nu are o reputație bună. Însă Ann vine des în această cafenea de una singură. Se așază la aceeași masă și face mereu același lucru. Citește. Cu orele. E o fană înrăită a cărților. Iar eu sunt un fan înrăit al ei, căci în timp ce ea citește, eu o urmăresc. Aș putea-o privi la nesfârșit și tot nu m-aș sătura. Ochii mei ar sclipi cu același entuziasm la revederea ei.

Asta fac și acum. O urmăresc pe Ann. Stă la o masă, în capătul opus, și dă neliniștită din picior în timp ce parcurge cuvintele tipărite pe paginile cărții. Câteodată, se încruntă sau este distrasă de agitația cotidiană.

Mă îndrept spre bar cu o misiune în minte.

- Cu ce pot să vă servesc? mă întreabă o fată mărunțică, având un zâmbet prietenos pe chip.

- Ai putea să-i duci persoanei de acolo un latte cu caramel sărat?

Arăt spre Ann, iar fata pare nedumerită pentru câteva secunde, dar apoi aprobă.

- Pot să scriu și un mesaj pe un șervețel? întreb, iar tipa îmi întinde un pix și un șervețel.

Mă gândesc puțin cum să formulez ceea ce vreau să îi transmit, dar tot ce pot gândi este asta:

<<Zâmbește. Totul este mai frumos dacă zâmbești.>>

- Mulțumesc, exclam după ce termin de scris. Cât costă?

Fata îmi indică prețul de pe meniu, iar eu dau din cap cu înțelegere.

După ce plătesc, îmi reiau locul de la masă. Privesc cum casierița îi duce băutura lui Ann. Aceasta pare surprinsă când o vede și arată de parcă ar cere lămuriri. Însă casierița îi zâmbește și îi lasă și șervețelul cu mesajul, iar apoi se întoarce la îndatoririle sale.

Ochii lui Ann parcurg cercetători mesajul meu. Apoi privirea i se plimbă prin cafenea, iar la un moment dat, mă zărește. Rămâne surprinsă pentru o clipă înainte să se încrunte și să se întoarcă cu o expresie arogantă la activitatea sa. Râd scurt, cuprins de amuzament.

În următoarele minute, ochii ei se plimbă de pe carte la mine și înapoi la carte. Pare că vrea să îmi arunce priviri pe furiș, dar e ghinionistă. Pentru că nu există niciun moment în care să nu fiu atent la ea.

Decid să termin eu acest joc infantil. Mă ridic de la masă și pășesc spre ea încrezător. Scaunul scârțâie când îl trag pentru a mă așeza în fața sa. Ann își ridică privirea din carte și își dă ochii peste cap.

- Ce citești? o întreb, făcându-mă comod pe scaun.

Își închide cartea și mă fixează cu un chip plictisit.

- De ce întrebi? Vrei să citești și tu? sugerează pe un ton răutăcios. Nici nu știam că știi să citești. Dar se pare că știi și să scrii, afirmă, împingând șervețelul cu unghiile sale negre și lungi. Mă uimești.

- Poate că am învățat acum pentru tine, replic, zâmbind tâmp.

- O, vai, exclamă Ann, ducându-și teatral mâna la inimă. Să mă simt flatată? Ar trebui să le spun să pornească aerul condiționat, căci ard pe interior.

Eu unul chiar ard. Mereu mă simt în flăcări când sunt în preajma ei. Mă simt viu. Treaz și, în același timp, drogat. Ann are efecte ciudate asupra mea.