Salvarea mea înșelătoare - Partea I

Capitolul VI: Ann

Cu un an în urmă

,, Încep să cred că nu ar fi trebuit să vin la petrecerea asta. În primul rând, toată lumea de aici pare să fie beată. Foarte beată. O petrecere studențească e mai rău decât o ieșire într-un club. Tinerii devin de necontrolat la un astfel de eveniment. Încep cu toții să consume prea mult alcool și substanțe interzise, vor să concureze între ei și să întrețină relații intime. Astea sunt singurele activități acceptate. Și, deși la liceu mă prefac în fiecare zi că am aceleași pasiuni ca oamenii ăștia, nu e așa. Aș fi preferat de o mie de ori să fiu acasă acum, să fac o baie cu spumă și să citesc o carte.

Dar presiunea socială și menținerea unei reputații m-au condus aici. Mereu mă împing să fac lucruri cu care nu sunt împăcată. Josh, noul meu iubit de vreo două luni, iubit cu numele ca de obicei, se întoarce de la bar și îmi întinde un pahar. Sunt tentată să îl refuz, dar asta m-ar face să arăt ca o idioată. Un pahar nu mă poate îmbăta, nu? Nu îmi doresc să ajung beată alături de oamenii ăștia.

Iau o gură din băutură și fac tot posibilul să nu mă strâmb. Votcă. Cu siguranță, votcă. Urăsc votca. Dar, cu toate astea, beau în continuare din acel pahar pentru restul serii. De ce iau numai decizii care mă îngroapă? Știu de ce. Și mă urăsc pentru asta. Dar nu mă pot opri. Vreau mereu să par ceea ce nu sunt. Odată cu stratul de machiaj de pe chipul meu, îmi pun o mască. Și mă străduiesc să o mențin întreaga zi acolo. Abia seara, în întunecimea camerei mele, îmi pot declara regretele cu privire la acțiunile mele de peste zi.

Să fiu corectă, nu doar eu nu ar trebui să mă aflu la această petrecere. Nici Josh și nici un sfert din elevii liceului meu nu ar trebui să fie aici. Asta e o petrecere studențească, nu una pentru liceeni. Dar, cumva, Cindy avea niște cunoștințe și a reușit să obțină invitații, destul de multe invitații. Doar pentru cei mai selecți și populari elevi, iar eu sunt în vârf. Mereu am fost în vârf. Iar în clipa de față, Josh mă ajută să mă mențin acolo. Pentru că tatăl lui deține două companii foarte cunoscute și bănoase. Și e nepotul viceprimarului. Iar renumele său e singurul motiv pentru care stau cu el. Avem o înțelegere. Și pe el îl ajută să fie văzut cu mine. E ceva reciproc.

Scurtez încăperea cu privirea și ochii mi se pironesc pe o persoană anume. Aș vrea să mi-i scot din orbite pentru asta. Cumva mereu se centrează pe el. Mereu îl găsesc. Ochii mei, pur și simplu, nu îl pot ignora pe Ryden Price. Stă tolănit pe o canapea cu o sticlă de whisky în mână. Are cămașa descheiată și aș vrea să mă opresc din holbatul la el pentru că îl consider rușinos, dar, în același timp, nu pot. Pentru că vreau să îl privesc. De fapt, vreau să ating, nu doar să privesc. Vreau să îi trasez mușchii abdomenului cu degetele. Vreau să simt textura pielii lui. Vreau... Nu contează ce vreau. Pentru că eu nu voi face niciodată ce vreau, ci numai ce este social acceptat să fac. Iar din punct de vedere social și al renumelui, Ryden e un bilet spre ruinare totală.

Un delincvent notoriu fără niciun viitor. E doar una dintre etichetele pe care ceilalți i le-au atribuit. Și niciuna dintre etichete nu spune ceva bun. Și, privind din exterior, aș tinde să fiu de acord cu ei. Dar ceva îmi spune că Ryden e mai mult de atât. Mult mai mult decât atât. Nu știu cum a făcut el rost de o invitație. Probabil e prieten cu vreun student. Ar trebui să fie și el unul acum, dar mafioții nu au nevoie de facultăți. Nu avea de ce să își bată capul cu asta.

Privirea sa se intersectează cu a mea și maxilarul i se încleștează. Pare...deranjat. Ceea ce e ciudat. Niciodată nu m-a privit așa. Mereu avea o flacără și o tachinare în privire când ne intersectam, dar acum arată plictisit.

- Mă duc până la baie, îl anunț apoi pe Josh și o iau la fugă înspre toalete.

Am nevoie să îmi clătesc fața cu niște apă rece. Trec pe lângă niște tineri care se freacă sprijiniți de un perete și încerc să mă fac cât mai mică și mai nevăzută. Dar ei nu au nicio treabă cu prezența mea. Continuă de parcă nu s-a întâmplat nimic și sunt doar ei aici. Nu am înțeles niciodată cum pot oamenii să dea dovadă de o asemenea indecență. Să nu le pese deloc de locul în care se află și de oamenii care îi văd. Într-un fel, cred că sunt geloasă pe nepăsarea asta. Aș vrea să fiu și eu mai ignorantă câteodată.