Amalia - Vreme de război (vol. 2)

Frederich Wallach

   

Acum 2 ani:

Împăratul stă scufundat într-unul dintre fotoliile de catifea care se află în sufragerie. Deocamdată era singur, deoarece Helena făcea un tur al Asiei cu un anume Bayar Khun, care o curta, Jormungand era la facultate (la Spetsnaz), Sigyn la rude, în Alfheim, iar lui Fenrir îi dăduse o misiune foarte importantă. La urma urmei, nimeni nu răpește un membru al familiei imperiale și scapă nepedepsit. Și, dacă tot era vorba de Andreea... Cine ar fi fost mai potrivit pentru această misiune. Din câte auzise, avea sptatele acoperit de echipa de intervenție 204 a Spetsnazului. Cum anume făcuse rost de ea? Nu știa.

Aflaseră că un anumit Frederich Wallach, fiul din prima căsătorie al lui Kurt o răpise pe nepoata Împăratului. El încercase să își clădească o carieră în serviciile secrete, dar cu reputația tatălui său... Un anume Vincenzo Tataglia i se vârâse pe sub piele, iar acum este unul dintre cei mai cruzi traficanți din Sicilia. Nu foarte puternic, dar îndeajuns de brutal încât să țină poliția la distanță. Ajunsese cunoscut în tot orașul pentru tehnicile creative prin care scotea informații și bani de la oricine. Bineînțeles, pe primul loc rămânea în continuare Sasha Lebedev. De ceva vreme, Frederich și-o cam luase în cap și acționa împotriva marilor puteri.

Fenrir trebuia să meargă acolo și să îl liniștească, prin orice mijloace. Lordul Imperial mergea pe străzile Siciliei, spre adresa pe care i-o indicase Sasha. Vremea era perfectă pentru o plimbare matinală. Vântul adia puțin, aducând mirosul florilor care abia se treziseră din înghețul iernii. Soarele strălucea blând deasupra norilor pufoși de vată. Lordul s-a oprit în fața unei case uriașe cu ușă roșie.

- Ce fa' mă aci? se răsti la el un gardian.

- Vreau să vorbesc cu șeful tău. Frederich Wallach.

- Fă pași! răspunse paznicul, arătându-i pistolul.

- Dragă domnule, înțeleg că treaba dumitale este să nu lași pe nimeni să intre, dar treaba mea este să intru. Am putea ajunge la un acord?

- Da. Mata pleci, iar eu nu trag.

- Haideți domnule... Nu putem găsi o cale să trec de acea ușă?

- Ar fi una...

- Da?

- Da, MORT!

Lordul își dă ochii peste cap, apoi îi trântește un genunchi la ficat gardianului, lăsându-l la pământ, fără suflare:

- Îmi cer scuze domnule, dar am un temperament foarte instabil. spuse el, scuturându-și mâinile.

Se scotocește prin buzunare și scoate o agrafă. O fi fost a Anastaciei și i-o fi cerut să aibă grijă de ea. Era ceva moștenire de familie? Asta e... a servit unui scop măreț. După ce a stricat agrafa și yala, a intrat foarte încrezător în casă, pentru a le arăta celor prezenți cine este. În interior, a dat peste un peisaj care nu îi plăcea deloc. Erau minori cu ochii bulbucați, totul duhnea a băutură, a fum, a marijuana și a sânge.

Trei matahale s-au ridicat, pentru a-l întâmpina. Și-au scos bastoanele cu electroșocuri și le-au făcut semn adolescenților să plece. Lordul mergea cu fruntea sus, cu pași mici și cu o figură relaxată. Când i-a observat pe cei trei, le-a spus:

- Domnilor, nu vă deranjați, stați jos. Nu vreau decât să vorbesc cu șeful vostru. Durează puțin și cred că găsesc singur biroul lui.

- De unde ști că nu eu sunt șeful lor? înaintă unul dintre mafioți.

- Tu ești Vincenzo Tataglia. Secundul. Eu îl caut pe austriac.

- A... Sunteți de la poliție?

- Nu chiar. lordul își scoase cartea de vizită și împuternicirea dată de Împărat, pentru a utiliza tot ce îi poate pune Imperiul la dispoziție.