Amalia - Vreme de război (vol. 2)

Drona

Acum câteva ore:

Amalia zace pe patul infirmeriei. Soarele ce pătrunde prin fereastra larg deschisă îi mângâie pletele castanii ce sunt răsfirate pe pernă. Ea a dormit neîntoarsă. Nu neapărat că nu i-ar fi plăcut să doarmă și în altă poziție, dar Ivy îi interzisese expres să se miște, din cauza rănii. Doamna Ramenskung a intrat în cameră și, cu zâmbetul ei normal, o întrebă:

- Bună dimineața! Ai dormit bine?

- Pe cât se poate cu o rană uriașă în burtă.

- Trebuie să admitem că ai scăpat ușor, totuși. Te vei recupera complet în câteva zile.

- Câteva zile? Eu trebuie să plec în misiune astăzi.

- Nu, este imposibil! Trebuie să te recuperezi!

- Nu. Trebuie să îl ucid pe Împărat înainte să mai sosească întăriri. Am interceptat un apel. Cartelul Irlandez trimite încă două vase pline cu mercenari. Dacă nu-l împușc până sosesc, am pierdut războiul.

- Nu! Nu te poți ridica încă! Trebuie să stai nemișcată, altfel nu te vei recupera!

- Trebuie doar să mă duc și să trag. Nu trebuie neapărat și să mă întorc.

- Cum poți spune asta! Cred că ești în stare de șoc.

Ivy îi injectează un lichid transparent în venă. Pleoapele Amaliei au devenit din ce în ce mai grele, până când nu le-a mai putut ține deschise. Auzea niște voci ca prin vis:

- Încă vrea să respecte planul.

- Dar nu poate.

- Știu, i-am spus. Nu vrea să mă asculte. Poate te va asculta pe tine.

- Poate, dar nu sunt sigur... Spui că dacă se ridică acum, rana s-ar putea redeschide?

- Nu doar atât, s-ar agrava. Dacă se ridică acum, s-ar putea să nu îi mai pot opri sângerarea...

- Am eu o soluție pentru asta...

- Ce propui?

- Mă duc după cătușe și sfoară.

- S-ar putea să funcționeze. chicoti Ivy. Dar nu cred că îi va plăcea.

- Crezi că i-a plăcut când i-ai dat sedative?

- Joci murdar! Acesta a fost un argument ad hominem!

O pereche de pași se îndepărtează de pat, iar cealaltă se apropie.

Pacienta a mai dormit câteva ore bune. Când s-a trezit, era aproape 13. Când a văzut cât este ceasul, a vrut să sară din pat, dar atunci când s-a smucit, a simțit că ceva o împiedica. A observat că era legată de pat. A început să râdă și a întrebat:

- Cine a venit cu ideea?

- Jormungand! îi răspunse Ivy.

- Credeam că ne apărăm spatele unul altuia, domnișoară. se auzi vocea lordului.

- Hai, dezlegați-mă! Trebuie să plec. Este un ordin!

Doctorița se îndreptă spre pat, dar contele a oprit-o cu un braț de fier.

- Ierarhic, eu îți sunt superior. îi spuse lui Ivy. Iau eu asupra mea consecințele de a nu respecta un ordin direct.

- După ce mă dezlegați, consecințele tale vor fi mai aspre.

- Trebuie să rămâi în pat. Te dezleg, dar trebuie să îmi promiți că nu vei pleca nicăieri și că vei asculta de Ivy.

- Ști că nu pot. Asta este șansa mea să îl prind pe tatăl tău.

- Știu. Și îmi pare rău, dar nu te pot lăsa să pleci. Dacă vrei trimit pe altcineva.

- El mi-a ucis tatăl, vreau să știu că, în sfârșit, se va odihni și tata în pace.

- Dar se va odihni, chiar dacă nu apeși tu pe trăgaci.

- Am muncit toată viața la asta, iar acum tu îmi ceri să las pe altcineva să culeagă laurii? I-am promis mamei că îl voi ucide cu mâna mea pe Împărat.

- Atunci va trebui să mai aștepți.

- Asta e, eu nu mai pot aștepta! Dacă nu îl împușc în 30 de minute, întăririle vor ajunge și nu voi mai putea să ajung la el.

- Nu te pot pierde. Nu te pot lăsa să te duci. Dacă vrei, mă duc eu.

- Nu. Nu te pot pune să îți ucizi tatăl.

- Am eu o idee mai bună. interveni Ivy. Luăm două drone cu rază lungă, iar astfel nu trebuie să își riște nimeni viața. Toată lumea stă bine mersi în centrul de comandă și manevrează dronele de acolo, iar astfel Amalia nu trebuie nici să se ridice. Putem monta aici ecranele.

- Ai spus două drone? întrebă Jormungand.

- Da, una pentru Împărat și una pentru Împărăteasă.

- Pentru Împărăteasă?

- Da, de ce?

- Mama. Nu am știut că o urmăriți și pe ea.

- Ești fiul lor? exclamă doctorița surprinsă.

- Da. Credeam că ști de când am fost în tabără.

- Nu, nu mi-a spus nimeni...

- Să nu ne pierdem concentrarea. Să ne întoarcem la subiect. Mama nu a luat parte la toate atrocitățile comise de tata. Nu o putem lăsa în viață?

- Teoretic este suspectată de foarte multe crime, dar, dacă mă rogi, pot trimite doar o dronă, interveni Amalia.

- Este foarte bine. Mulțumesc!

Ivy se aplecă și o dezlegă pe pacientă. Aceasta stătu cuminte, așa cum îi spusese doctorița și nu încercă să se ridice. Trebuia să se concentreze. În câteva minute avea să își răzbune tatăl. Nu își permitea să facă greșeli.

Soldații au intrat și i-au montat centrul de comandă. Pe minut ce trecea, inima Amaliei bătea din ce în ce mai tare. Abia mai respira de tensiune. Nu mai comisese niciodată un asasinat cu drona. S-au oferit de mai multe ori piloți experți să o înlocuiască, dar ea i-a refuzat pe toți.

- Decolare aprobată. spune un soldat. Aceasta este ruta pe care trebuie să o urmați și ideal ar fi să păstrați altitudinea între 100 și 300 de metri.

- Am înțeles.

- Să vă poziționați aici, în nordul cortului. Are o fereastră care dă direct spre sala de mese și are undă dreaptă spre locul în care se va afla Împăratul.

Amalia conducea drona cu cea mai mare atenție, ascultând în același timp indicațiile soldatului. În scurt timp, a ajuns pe poziție și a armat tunurile.

- Am ținta în vizor. spuse ea, abia mai putând respira.

- Undă verde.

- Trag!

A apăsat pe trăgaci. O secundă mai târziu, ecranul s-a întunecat.

- Ce s-a întâmplat?

- Nu știu doamnă... se pare că... am fost loviți... spuse expertul.

- Cum adică? De cine? L-am nimerit pe Împărat?

- Nu avem răspunsul la niciuna dintre întrebările dumneavoastră, dar considerând poziția pe care o aveați, cel mai probabil împăratul este mort.

Abia atunci a reușit și Amalia să respire. Misiunea ei se terminase! Nu îi venea să creadă. L-a căutat din priviri pe Jormungand, dar acesta era de negăsit. Ieșise pe hol și sunase pe cineva. Pe cine sunase, oare?