Amalia - Vreme de război (vol. 2)

Planul Imperial

Amalia își termină ceașca de ceai și o pune frumos pe masă. Regele îi zâmbește și îi face semn să aleagă și o prăjitură. După ce musafira alege o bezea, Majestatea Sa reîncepe discuția:

- Cu ce gânduri pe aici, domniță?

- Mă gândeam că poate Majestatea Voastră ar fi interesată de un tratat cu Imperiul Șerpilor.

- Cu Imperiul Șerpilor? Adică cu împăratul Vipera?

- Întocmai.

- Și ca, dacă îmi permiteți, l-a determinat pe împărat să trimită un sol aici?

- Mă tem că acestea sunt secrete naționale și nu sunt în măsură să le divulg. Eu am venit aici doar pentru a negocia tratatul.

- Atunci negociază! Ce este dispus împăratul tău să dea și ce cere în schimb?

- Vrea o alianță, în toată puterea cuvântului: dacă aveți probleme, vă ajutăm, dacă avem probleme, ne ajutați.

- Mi se pare un târg corect. Dar am putea cumva înlesni trecerea graniței dintre aceste două state?

- La ce v-ați gândit?

- Cred că ar fi avantajos pentru noi amândoi ca armatele de stat să poată trece granița, fără ordin special.

- Este o propunere îndrăzneață.

Amalia se îndreaptă pe scaun și ia o figură serioasă, care pare să spună: „Acum gândesc." Regele aștepta cu interes răspunsul. Bineînțeles, se aștepta la un refuz. Dacă împăratul ar fi acceptat, ar fi însemnat să își pună în pericol oamenii. Dar a meritat să încerce. Într-un final, emisarul imperial a decis să vorbească iarăși:

- Pentru a-și arăta încrederea față de Majestatea Voastră și a-și manifesta dorința ca acest parteneriat să fie lung și roditor, împăratul Cobra va aproba trecerea trupelor regale.

- Îi mulțumim Majestății Sale. Și vom face tot ce putem pentru a merita încrederea acordată nouă. Am terminat cu formalitățile? regele își dă jos „masca" de politician.

- Cred că da, Majestate. Actele oficiale se vor semna mâine.

- Dar de ce trebuie să fi atât de formală? Ne știm deja de opt ani. Încă nu ai reținut cum mă cheamă?

- Poate că nu. chicotește Amalia.

- Când eram sub comanda ta, la 204, îmi știai numele chiar foarte bine. Să cer să îți angajez un profesor personal pentru materia: „Pe rege îl cheamă Athonis"?

- Nu cred că este nevoie. Numai că nu îmi vine să cred că Athonis Ramenskung a ajuns rege. În plus, e distractiv să te tachinez cu asta.

- Cum vrei tu, șefa.

- Se pare că acum suntem chit, soldat.

- Întocmai!

- Ia spune-mi, ce mai face Ivy? Ai mai vorbit cu ea?

- Deci voi chiar nu ați mai vorbit cu vechii prieteni? Credeam că m-ați ignorat doar pe mine. Dar, din câte știu eu, este foarte bine.

- Da? Ce mai face?

- Este logodită.

- Nu cred! Cu cine?

- Mai întâi vreau să îți cer ceva...

- Ia zi.

- Să vii la nunta noastră.

- La nunta voastră? Vă căsătoriți!?