ROMANCE: UNTOLD | enhypen apply-fiction

LET ME IN (20 CUBE)

          Lichidul din eprubeta s-a transformat și schimbat în toate culorile imaginabile. Roșu ca furia. Galben ca gelozia. Alb ca puritatea. Negru ca depresia. Nu neapărat în ordinea aceasta. Dar un lucru era sigur: în sfârșit, părea că a nimerit formula corectă, trucul care va face totul să strălucească în camera și ca noaptea asta să fie dormită în liniște și pace.

           Zeilor, nu a dormit cum trebuie de câteva zile bune. Nici nu mai ținea minte cum era să te odihnești, nu doar să adormi zece minute întinsă pe masa de laborator.

           Măcar putea să se laude cu cinci minute de somn binecuvântat, nu ca un alt cercetător care mai tare preferă să intre în comă decât să doarmă astfel. Notițele pline de salivă de după aceea pot fi copiate pe alte foi oricum. Dar o doamnă care se respectă nu salivează în timp ce doarme.

           Cu atât mai puțin una care are sânge albastru în vene. Bine măcar că sângele Bonei e de culoare roșie, fără să vorbim în metafore. Pentru că ce prințesă respectabilă ar locui departe de casă, într-o vilă imensă ce poate concura cu cea a vecinului fae, unde are ascuns un laborator în care să se delecteze cu experimentele ei științifice și cu interesul ei pentru ceea ce nu e, în fine, uman ca și ea? Nu, Bea cu siguranță nu este o prințesă și nici nu are sânge regal.

           Beatrice, pe de altă parte, ar putea avea o părere diferită. Dar persoana despre care noi vorbim este Bea, sau Bona, cu siguranță nu Beatrice.

           Și poate că experimentul ar fi decurs bine și lichidul ar fi ajuns la culoarea finală și perfectă de roz floare de cireș, dacă ceva din amestec nu ar fi fost greșit. Din nou. Ca de fiecare dată de la începutul săptămânii în coace. Nu s-a mai produs nicio transformare în materie de culoare a lichidului de la negru, ci a început să se îngroașe. Frustrată, Bea a bătut din picior și a luat o farfurie plată, cu marginile ușor încovoiate în care a turnat lichidul rezultat. Era vâscos, ca dulceața de prune fiartă de două ori, încât abia a curs pe farfurie și Bona a trebuit să îl tragă de acolo cu o linguriță ca să poată analiza ce a mers dracului și de data asta.

          Era o mare durere de cap deja. Poate ar trebui să renunțe la acest job și să se apuce de făcut parfumuri sau ceva la care chiar se pricepea.

          Lichid tranchilizant, spre exemplu. Sigur ar face bani frumoși pe el. Nu că nu ar avea destui încât să se poată încălzi noaptea dându-le foc în grămezi uriașe. Doar că erau făcuți din plastic și ar fi mirosit oribil.

           Totuși, perspectiva de a încerca și descoperi ceva nou o gâdila acolo unde trebuie. Nici nu se punea problema de bani sau recunoaștere aici, proiectul era unul secret, unde varianta cea mai bună era să nu îi fie atribuit niciun credit. Nu era ceva complet malefic, dar nici perfecțiunea unei treburi binevoitoare. Poate că ceva între. Poate că mai spre rău decât spre binecuvântare. 

          Oricum nu conta, ea era aici pentru distracție. Deși nu multă lume ar numi ceea ce ea face distracție. Însă pentru Bea nimic nu e mai calmant ca sunetul lichidului fierbând, nimic nu e mai ușor ca lama cuțitului trecând prin frunze sau flori sau carne sau bucăți de piele pe care să le amestece, să le testeze sau să le privească prin microscop. De fapt, era o senzație euforică în clipele în care găsea soluția perfectă, ceva ce o făcea să chițăie de bucurie, fiindcă nimeni nu o putea vedea fiind nedemnă și se putea bucura ca un copil ce e primit o super jucărie dintr-un ou Kinder Joy. 

            Ah, dacă ar avea câte un Kinder Joy pentru fiecare experiment care a mers bine... În mintea ei contează că acum nu ar fi primit niciunul. Doar jumătățile goale, dacă universul voia să râdă de ea.