Frânturi din noi

Iubirea nu există

 

                      4. Iubirea nu există.

   

      Uneori mă întreb dacă am fost crescută fără iubire sau m-am născut de neiubit, pentru că oricât de mult aș continua să caut un înțeles întotdeauna voi afirma că iubirea nu există.

  Cum se simte iubirea?

  O simplă întrebare la care nimeni nu are un răspuns concret. Iubirea reprezintă un sentiment diferit pentru fiecare dintre noi, însă singurul lucru pe care îl avem cu toții în comun este asemănarea iubirii cu ceva care ne oferă siguranță.

   Pentru mine iubirea nu există, pentru că nimic din lumea asta nu-mi promite siguranța de care am nevoie.

   Persoanele care trebuiau să-mi fie modele mi-au arătat că iubirea înseamnă control și manipulare, iar dacă ești slab, ești o victimă sigură fără cale de scăpare.

  Persoana din fața mea fiind dovada vie.

   Mama a fost mereu persoana de care m-am agățat de fiecare data când simțeam apăsarea lumii prea puternic asupra trupului meu firav. M-a ascultat întotdeauna și a găsit soluții temporare pentru problemele mele permanente.

   Sau asta a fost doar în imaginația mea. Pe atunci, mama nu mă vedea la fel de mult ca acum, și nu din cauza ca era prea ocupată. Motivul? Mi-e cam greu sa găsesc cuvintele potrivite care să descrie relația pe care eu și mama am avut-o în copilăria mea, sau pe cea din prezent. E un mister pe care încă încerc să-l aduc la lumina zilei.

  Femeia cu părul tuns scurt, de culoarea castanei, în a caror ochi căprui poți să surprinzi tristețea și urme ale multor lacrimi care s-au întins pe pielea obrajilor ei, nu a crescut într-o familie care se aduna seară de seară la masă, împărtășindu-și peripețiile de peste zi, sau care rezolva orice conflict cu vorbă bună. Căminul în care mama a trăit și s-a dezvoltat nu a fost unul în care emoțiile erau împărtășite. În special afecțiunea și iubirea. Am ghicit că probabil acesta a fost motivul pentru care mama simțeam o oarecare reținere când venea vorba de afecțiune.

Motivul pentru care m-a tratat așa cum fusese învățată. Nu o mai învinovățesc. E greu să semeni iubire când durerea este singurul lucru pe care le-ai cules.

Uneori mă surpind uitându-mă îndelung la ea, la ființa care mi-a dat viață, la ființa care înseamnă mai mult de cât orice pe lumea asta și simt că am în fața ochilor un străin.

  Încă mi-e greu să trec de barierele ei.

  Mama se învârte prin bucătărie iar eu nu-mi pot lua ochii de pe ea. La un moment dat simțeam cum amețesc urmărind-o mișunând dintr-un loc în altul.

Ayla și Isa nu s-au trezit încă, weekendul e partea lor preferată din săptămână când pot dormi până când doresc, sau pot lenevi în bârlogul lor până la ora cinei. Eu, pe de altă parte, oricât mi-aș dori, nu pot să dorm atât de mult. Diminețile mele încep mereu la ora șapte și ceva, indiferent de ora la care mă pun la somn. Mi-e greu să dorm când creierul meu lucrează fără încetare, iar mintea mea devine un amestec de griji peste griji și posibilități peste posibilități.

— Suntem doar noi două. Nu trebuie să te surmenești cu atâtea feluri de mâncare, Ayla și Isa nu vor cobori decât la cină.

Îmi pun coatele pe blatul mesei și îmi sprijin capul în palme. Mama nu-mi răspunde pe moment ci continuă să amestece diferite ingrediente în bol. Habar nu am ce vrea să gătească.