Frânturi din noi

Ești iremediabil de îndrăgostită de mine

6. Ești iremediabil de îndrăgostită de mine.
   

Mă joc absentă cu bretele de la rucsac și îmi ridic privirea către cer. Nu știu câte minute au trecut de când aștept după un băiat neserios să sosească. Micah a propus să mergem împreună astăzi la academie însă nu-l văd nicăieri. Dacă nu apare în următoarele cinci minute o să plec cu propria mea mașină iar când o să-mi pun mâinile pe el o să-l fac să regrete că nu s-a ținut de cuvânt. Nu sunt printre cele mai răbdătoare persoane din lume. Sau mai bine spus, din familie. Familia Grey este cunoscută pentru lipsa de răbdare. Cu precădere tatăl meu.

Ayla murmură versurile unei piese, în stânga mea  în timp ce aștepta după șofer. Hainele ei sunt călcate la dungă, părul ei de culoarea penei corbului este întins pe spate și este atât de mătăsos și strălucitor sub soare. Totuși expresia de pe chipul ei oferă indicii că dacă te gândești să respiri în direcția ei o să primești un pumn în plină figură. Sora mea este lupul singuratic al familiei. Poți vorbi cu ea cât dorești însă o să fii ignorat pe tot parcursul discuției. Uneori îmi este atât de greu să o înțeleg, de parcă ar fi o carte scrisă în altă limbă. Este distanță, rece. Nu mai văd frânturi din fetița care alerga fericită după mine, fetița care zâmbea chiar și fără motiv pentru că nu găsea necesar să ai un motiv pentru a te bucura, simplu fapt era suficient pentru ea. Un nor care avea diferite forme în imaginația ei, un fluture, o floare, ursulețul ei de pluș.

Poate e doar imaginația mea, însă uneori am senzația că surprind frânturi din vechea Ayla, dar spre nefericirea mea nu durează mult. Dispar. De parcă i-ar fi frică să simtă. Sunt conștientă că această atitudine a ei este de fapt un mecanism de apărare, un refugiu, care să o țină departe de tot ce se întâmplă. Însă uneori mi-aș dori ca lucrurile să stea diferit.

— Este totul în regulă la școală? încerc să pornesc o conversație cu ea pentru a umple tăcerea dintre noi. Nu-mi place că ne depărtăm, suntem ca niște străini în familia asta. Am impresia că tot ce putem să facem e să comunicăm prin tăcerea noastră.

Ayla îmi susține privirea. Ochii ei căprui sunt reci ca gheața.

Îmi vreau copilul fericit înapoi acasă.

Nu mă aștept la un răspuns, dar mă surprinde când vorbește.

— Urăsc școala. Am trei teste astăzi și ghici ce, o să o dau direct în bară, îmi spune pe o voce sarcastică.

— Crede-mă, nu o să o iubești nici în viitor, râd și îi susțin privirea. Încerc pe cât posibilul să o fac să se simtă confortabil în prezența mea. Ayla nu este o persoană căruia să îi placă compania celorlalți, mă bucură enorm că decide să comunice cu mine acum.

— Legat de teste, fac o pauză și îi ofer o mină înțelegătoare.  Nu te forța și nici subestima, încrederea mea în tine este mai mare decât orice punctaj pe care l-ai obține la teste.

Ea nu zâmbește, dar suprind cum îi zvâcnesc buzele.

— Noapte trecută a fost atât de liniște, spune și se uită înainte. Mi-a lipsit.

Inspir. Îmi mușc buzele și clatin din cap. Chiar a fost liniște.

— Ziua ta de naștere se apropie, îți dorești ceva anume? o privesc iar ea ridică din umeri.

— Pace, râde însă nu pot ignora gustul amar pe care îl simt pe limbă.

— Să-ți ofer un răspuns mai clar, nu, nu vreau nimic. Chiar dacă mi-aș dori nu ai puterea să-mi oferi acel ceva. Nimeni nu poate.