Întâlnire sub clar de luna

Capitolul 2

Raven...

—A mea...
Șoptește el încă uitându-se la mine.
Am rămas asa în liniște, holbandu-ne unul la celelalte câteva secunde bune.
Se ridica încet probabil revenind la realitate.
—Esti... Ești un demon!
Acesta se îndepărtează brusc de mine lovindu-se de peretele din spatele lui.
—Angel!

......................................................................

Angel...

—Esti... Ești un demon!
Realizes după ce încep sa ii simt aura. Ma retrag de lângă ea lovindu-mă de peretele din spatele meu.
—Angel!
Dintr-o mișcare mama e lângă mine.
—Angel...
Imi șoptește micul demon din fata mea numele.
Ma uit la ea. Pare asa de inocenta... Cum poate un demon da aibă chip de înger?
Ma privește de jos legata fiind de podea cu lanțuri.
Angel... Nu îți va face rău... Ea e...
Știu...
Îl întrerup pe Asher.
—Dezleag-o!
Ii poruncesc celui care mi-a închis sufletul pereche.
—Dar Angel...
Încearcă sa zică dar i-o tai din scurt.
—Îndrăznești sa nu te supui viitorului Alfa? Sa ii ți perechea încătușata?
Întreb cu superioritate de parca as fi deja Alfa-ul haitei.
Fără sa mai spună ceva se conformează cerințelor mele și îmi eliberează perechea.
Imi ajut perechea, a cărui nume încă nu l-am aflat, sa se ridice de pe jos. Aceasta doar se uita la mine fără a spune nimic. Pare destul de obosita.
—Esti în regula...?
O întreb blând încă ținând-o de mana. Acesta ma privește încă debusolata.
—Da... Cred ca sunt bine...
Imi răspunde acesta putin nesigura cu vocea ei minunata.
Ii fac semn sa înainteze. Nu vreau sa stam prea mult aici. Locul asta e deplorabil.
Acesta face după cum ii spun și înaintează pe coridorul rece.
—Angel?
Imi rostește Alfa numele autoritar.
Nu îl bag în seama în schimb înaintez o data cu ea.
După ce ieșim în sfârșit o conduc spre casa noastră. Sunt convins ca nu a reușit sa se odihnească de loc și ca chiar dacă e un demon are nevoie de odihna după ce s-a întâmplat.
Nici eu nu sunt în cea mai buna forma a mea... Ma doare tot corpul și simt ca o sa cedez din clipa în clipa.
—Unde mergem?
Ma întreabă aceasta parca trezindu-se cu totul la realitate.
—La mine... Sa te odihnești. Iar apoi putem vorbi, dacă vrei...
Ne oprim brusc. Sta câteva secunde sa se gândească.
—Despre ce sa vorbim? Ce caut eu aici?
Ma întreabă, in final realizând ca e pe teren străin.
—Ai căzut de pe Stâncă Barbecului dar spre norocul tău am fost prin zona. Asher, lupul meu, a reușit sa te prindă. Apoi am fost aduși aici. Dar acum e totul în regula. Noi ne putem cunoaște și....
Încep sa ii povestesc dar acesta ma întrerupe.
—Să ne cunoaștem?
Ma întreabă neînțelegând la ce ma refer.
—Da, sa ne cunoaștem. Suntem suflete pereche și...

......................................................................

Raven...

—Suntem suflete pereche și...
Imi explica el dar îl întrerup panicata.
—Suflete pereche? Asta nu se poate. E imposibil! Demonii nu au suflete pereche! Demonii nu au suflet... Demonii nu pot iubii... Nu au sentimente...
Ii explic salvatorului meu.
—Uite... O sa fie bine... O sa vezi... O sa stai aici cu mine, în Ohio și o sa avem tot timpul din lume sa ne dam seama de ce se întâmplă...
Să stau cu el aici? Nu! Nu pot sta prea mult timp într-un singur loc, ma vor găsi!
—Nu... Nu înțelegi... Nu pot...
Spun panicata și îmi deschid aripile negre ca de corb și ma înalt în văzduh.
Zbor cât de repede pot și nu ma uit înapoi... Mi-e teama ca dacă o voi face, nu voi mai putea continua.
După ce reușesc sa ma departez găsesc și acea stâncă.
Sunt pe drumul cel bun!
Zbor printre copaci și aterizez pe sol nemaiputând continua cu zborul.
Încep a merge printre copaci menținând directa și încercând sa uit ce tocmai am făcut.
Într-un final dau de autostrada și încep a merge pe laga ea pana dau de mașină mea.
Bucuroasa ca în sfârșit am găsit-o ma urc în ea și caut cheile. Cheile le găsesc în contact, cum le-am lăsat și ma simt norocoasa ca nimini nu a furat-o. Aduc mașina la viata printr-o răsucire de cheie. Pornesc spre oraș încercând sa îmi iau capul de la pădure și de la el.
Mai ales de la el.