Atunci când te naști în Nightfall, acolo rămâi. Nu există nicio ieșire, nicio evadare, nicio speranță. Orașul nostru a fost mereu în război. Două bande se luptă să preia conducerea rahatului în care suntem cu toții blocați. Cunosc doar o singură fat...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
LAYLA MILLER
— Au mai rămas treizeci de secunde! strigă Derek către noi trei.
El conduce sesiuni intensive de antrenament pe timp de noapte și nu mulți dintre noi putem suporta genul lui de intensitate.
— Haide! Loviți sacul ăla! Dă tot ce ai!
Îl simt apropiindu-se de mine și accelerez, încercând să respir în continuare în timp ce lovesc sacul iar și iar. Mă dor degetele în ciuda mănușilor, dar nu-mi pasă. Pot lupta fără ele dacă vreau, deși Derek mi-a interzis asta. A spus că trebuie să am grijă de corpul meu dacă vreau să iau asta în serios.
Îl simt lângă mine și următorul lucru pe care îl știu este că mă lovește în stomac. Abdominalii îmi sunt încordați și știu că nu folosește prea multă forță, deși mă simt bine.
— Hai, Ly. Poți mai mult decât atât! îmi strigă la ureche.
Mă lovește în mod repetat până sună soneria, indicând sfârșitul ședinței.
El se îndepărtează de mine în timp ce eu fac un pas înapoi și pun o mâna pe sac pentru al împiedica să se balanseze spre mine. Cealaltă mână vine la coaste și mă îndoiesc în jumătate, gâfâind și transpirată toată.
La naiba, aveam nevoie de asta ca să-mi iau mintea de la lucruri.
— Ok, toată lumea. Faceți niște întinderi și duceți-vă acasă. Am terminat pentru azi.
Bate din palme și părăsește camera principală a sălii de sport.
Ei bine, dacă se poate numii așa. Ringul abia se mai ține, majoritatea sacilor de box sunt acoperiți cu bandă adezivă de la loviturile de-a lungul anilor, iar majoritatea luminilor cu tuburi de neon sunt sparte. Dar este gratuit.
Derek a preluat sala de sport după ce fostul proprietar a murit și a făcut tot posibilul să o întrețină. Venim pe baza „plătiți ce puteți" și, din moment ce majoritatea dintre noi nu pot plăti, ne antrenăm gratuit. Nu-i pasă atâta timp cât ne ține departe de străzi.
Mă duc la duș după douăzeci de minute de întindere a corpului în dureri. Apa e aproape îngheață, ceea ce mă face să mă trezesc la realitate când mă stropesc pe față. Nu este apă caldă în aceste vestiare, dar nu-mi pasă. Oricum fac întotdeauna duș aici.
