I NEED YOU (BTS)

Capitolul 15

DIN PERSPECTIVA LUI SEUL

-V, ai de gând să nu te mai plimbi atât şi să stai locului măcar o secundă?!

-Bine!

V se opreşte şi vine spre mine, apoi se trânteşte nervos pe băncuţa din lemn.

-De ce reacţionezi aşa? îl întreb puţin iritată.

-De ce reacţionez aşa?

-Da, de ce?

Râde sarcastic şi mă priveşte urât.

-De ce te prefaci că nu ştii?

-Nu mă prefac. Ai de gând să îmi spui sau te las în pace?

Se uită la mine insistent, după care îşi întoarce privirea spre magazinul chinezesc de peste drum. Se pare că nu plănuieşte să îmi zică nimic. Mă ridic şi plec de lângă el.

-Pentru că mă părăseşti! îi aud deodată glasul.

Mă întorc şi îl văd stând în picioare, însă privind cimentul. Scapă un oftat printre buze şi vine cu paşi repezi spre mine. Mă cuprinde cu braţele sale mari şi mă strânge la piept.

-Pentru că mă părăseşti, prostuţo...

-Ce...

-Dar hai să profităm de aceste ultime momente. Dacă tot mâine plecaţi, hai să petrecem seara asta împreună...

Îi zâmbesc, apoi dau din cap afirmativ. Mă apucă de mână uşor şi mă trage după el.

DIN PERSPECTIVA LUI HYUN

Of, băieţii ăştia se mişcă repede...

-Suga! Jimin! Aşteptaţi-mă şi pe mine! Aigoo...

-Mişcă-te şi tu mai repede! îmi zice Suga care e cu zece metri mai în faţă.

Doamne, copiii ăştia chiar nu ştiu că nu e frumos să îţi laşi prietenii în urmă... Încep să alerg spre ei şi, când în sfârşit merg odată cu ei, îi apuc de braţe.

-Yaay, meeergem să mâncăm vată deeee zahăăr! strig în gura mare.

-Aishh, mai încet! Copila asta.... şopteşte Suga.

-Ya! Ai grijă! îl ameninţ cu pumnul.

Când mă uit la Jimin, nu are nici măcar o reacţie. Merge ca un roboţel şi se uită în jos de parcă ar fi pedepsit.

-Aloo, pământul către Jimin! Eşti în regulă? îl întreb.

Nu are nici măcar o reacţie. Copilul ăsta chiar e afectat de accidentul lui Min... Înţeleg, o iubeşte. Dar îşi va reveni. Deja e pe drumul cel bun, în curând îşi va aminti de noi, de toate momentele petrecute împreună, de toate aventurile prin care am trecut, de toate zilele de naştere pe care ni le-am aniversat, de concertele la care am fost împreună... De Jimin, cel care o iubeşte şi probabil singurul băiat care o iubeşte aşa de mult... De J-Hope, băiatul care a făcut-o să zâmbească.... De restul băieţilor, cei cu care s-a distrat şi a locuit... De noi, fetele, prietenele ei dintotdeauna... Îşi va aminti... Chiar sper că îşi va aminti...

-Hai, Jimin... Va fi bine. Linişteşte-te! îi zic, apucându-l de umeri şi trăgându-l într-o îmbrăţişare. Va fi bine...

DIN PERSPECTIVA LUI MIN

Mă ridic din pat şi încep să mă plimb prin cameră. Parcă sunt o pacientă la spitalul de nebuni.. Aşa mă simt... Nu vorbesc cu nimeni, merg de colo-colo, mă holbez la lume, chiar mă simt o ciudată... Deodată aud cum uşa camerei se deschide. Pe ea intră încet Jia.

-Min? Scuze că vin aşa târziu... Pot intra? mă întreabă aceasta.

-Sigur, vino! îi fac semn să intre, apoi o las să se aşeze lângă mine pe pat.

Mă priveşte preţ de câteva secunde, apoi îmi zâmbeşte şi îmi zice:

-Îmi pare rău pentru situaţie... Nu trebuia să fie aşa deloc... Astăzi şi mâine trebuia să petrecem, să ne distrăm, totul trebuia să fie vesel!

-Distrăm? Stai, de ce?

Din geanta ei scoate o cutiuţă mică de cadou şi mi-o înmânează.

-Pentru ce e asta?

- La mulţi ani! îmi zice şi mă ia în braţe. Mâine e ziua ta!

-Ziua mea...?

-Da! Împlineşti 20 de ani!

-Ce.. Super... Dar de ce mi-l dai acum? Mâine e ziua mea...

După ce o întreb asta, îmi zâmbeşte şi tace. Mă mai îmbrăţişează o dată, apoi îmi zice:

-Min... Eu, Seul si Tessa vom pleca mâine. La prima oră trebuie să fim la aeroport...

Ce? Nu vor fi prezente la ziua mea?

-Deja plecaţi?! Dar ziua mea? Nu veţi fi acolo?

-Îmi pare rău, Min... Biletele noastre au fost pentru 6 zile. Au trecut. Mâine plecăm. Chiar îmi pare rău...

O lacrimă rebelă îmi curge din ochi, dar Jia mi-o şterge cu degetul. Se uită la ceas, apoi se ridică şi merge spre uşă grăbită.

-Scuze, Min! Am uitat că trebuie să mă întâlnesc cu Jungkook! Ne vedem mâine la aeroport! Te iubesc, draga mea!

-Pa, Jia!....

Îmi face cu mâna şi iese. Aşa s-a terminat ultima mea zi la 19 ani... Chiar sper să se termine doar aşa... Mă arunc în pat şi închid ochii, sperând să nu mă mai trezesc niciodată.

DIN PERSPECTIVA TESSEI

După ce mă spăl pe dinţi, intru în cameră şi îmi fac bagajul. Îmi aşez fiecare haină la dungă, ca de obicei. Dintre toate, eu am fost mereu cea mai ordonată. Peste mine intră Jin.

-Cioc-cioc? Pot intra?

-Normal, treci aici! îi fac semn să intre.

Închide uşa şi se aşază pe pat. Îmi zâmbeşte şi mă priveşte cum împachetez hainele.

-Wow, chiar te pricepi la asta, nu glumă!

-Pe bune, Jin. Sunt nişte haine. Nu e aşa de greu să le aşezi.

-Nu, nu este. Eu fac mereu ordine după băieţi.

-Vezi? De asta ne potrivim noi! îi zic şi îi sar în braţe, sărutându-l uşor pe obraz.

-Da, dar mai este şi faptul că gătim bine.

-Evident. Dacă ai fi fată, te-aş cere de soţie, sincer! îi zic şi încep să râd.

Replica mea l-a amuzat până şi pe el. După ce îmi zâmbeşte drăguţ, mă apucă de mâini şi mă trage într-o îmbrăţişare. Îmi va fi dor de îmbrăţişările lui, de mâncarea lui... De tot ce e al lui... Îl iubesc, iar asta nu se va schimba niciodată!

-Tessa...

-Da, Jin?

Se depărtează de mine şi mă priveşte. Fac şi eu acelaşi lucru, aşteptând să îmi zică ce are de zis.

-Ce e? 

Se pregăteşte să îmi spună ceva. Îi zâmbesc, iar el îmi răspunde.

-Nimic... Doar... te iubesc.

Mă trage lângă el şi mă sărută. Are buzele calde, ca de obicei. Îmi va lipsi mult gustul lor... Acest gust dulce...

----------

Dap, după o mie de ani, capitol nou. :3 Nu e cel mai reușit din lume, dar din capitolul următor situația o să se schimbe. :> Sper că v-a plăcut și am să vă fac un anunț. O perioadă voi lua o pauză cu cartea pentru a o edita. Chiar necesită editare. Trebuie să adaug diacritice, să corectez anumite chestii, mda. V-aţi prins. Pauza nu va ţine foarte mult. În ea cred că voi scrie și următoarele 2-3 capitole. V-am pupat! :D

~ Alexandra, out. ✌