Viktor

0

  Nu-mi pasă cine ești tu, oricine ai fi, te urăsc! Nu-mi pasă nici ce crezi tu despre mine, de fapt, nu mă cunoști, nici eu nu te cunosc, dar tot te urăsc! Părerea ta e perfectă pentru a fi aruncată la gunoi! 

  Îmi pasă doar de mine! Știu, poate crezi că sunt egoist, așa este. De fapt, eu nu sunt nimic! Nu însemn nimic! Nu am fost niciodată bun de ceva. Mereu am fost pus pe ultimul loc, nu am fost niciodată nici măcar pe locul doi, mereu am fost criticat și judecat, mereu am plâns, deși sunt, sau mai bine spus, am fost bărbat. Acum, din fericire, sau din păcate, nici eu nu mă mai cunosc. Nu mai sunt bărbat, nu mai sunt om, sunt ca un blestem. Un blestem ce o să urmărească mereu persoanele ce mi-au greșit, ce m-au abandonat, ce m-au făcut să devin un monstru, ce au vrut să mă ucidă.

   Oare ar trebui să le mulțumesc acelor persoane? Până la urmă, mulțumită lor am ajuns așa. Mulțumită lor nu mai simt durerea, nu mai simt cuvintele ce tăiau ca un cuțit. Ei m-au călit. Datorită lor am devenit puternic, sunt puternic, da!

  Am puterea de a îi face pe toți să îmi cadă la picioare, puterea de a distruge, de a ruina, de a provoca suferință. Mă simt mai viu ca niciodată, mă simt liber, mă simt EU. Simt că sunt eu! Așa trebuia să fiu de mult, îmi este necaz că am devenit ce am devenit așa târziu, trebuia să fac această transformare mai de mult, dar niciodată nu e prea târziu!

  Despre ce răzbunare vorbesc? Despre o răzbunare dulce. Trebuie să mă răzbun și să îi distrug pe toți. Trebuie să îi fac să îmi ceară iertare în genunchi. O să mă implore să le cruț viața. O să mă roage să am milă, dar nu! Nu o să am! Nici ei nu au avut!
  Pe cine o să mă răzbun? Pe toți! O să mă răzbun și pe mine, da! O să mă răzbun pe mine pentru că am fost slab, că am fost bun cu cine nu trebuia, că am iubit, că am iertat. Nu am uitat. O să mă răzbun pe toți!

  Dar totuși, cine sunt eu? Ei bine, eu sunt...