In principal haos, iar frica asta imi sfasie mintea.
Nu v-am zis de ea. Nu stiu cine e sau ce e, dar o cunosc si asta ma sperie.
In schimb ea stie totul despre mine, imi cunoaste fiecare stare, imi masoara intensitatea trairilor si apoi le distruge.
Ma lasa sa simt, si ce ar putea fi mai dureros?
Da, are un oarecare inceput. Cand eram mica stiam ca e mereu acolo, doar ca nu-mi era frica, nu-mi era frica de nimic.
O simteam, auzeam si totusi sustineam ca e normal.
Da!
Da, sunt bolnava din toate punctele de vedere, dar nu incat sa aberez...inca.
Ea e a mea, dar eu? Eu nu sunt a ei. Asta este ceea ce vrea sa obtina. Cum?
Prin frica, iar asta este doar inceputul.
Acum simt doar teama, simt ca ma poate atinge.
Si e mereu aici...
Nu, nu-mi mai pasa!
E crud sa lovesti un copil pana cade, un copil care nu mai e demult.
Sunt bine. Corpului meu nu-i mai pasa de durere...
Si ma afecteaza?
Sunt bine, chiar sunt bine...
Nu-mi mai pasa!
Din nou haos. Acum? Nu mai simt nimic.
Nici macar nu mai stiu cine eram.
