In apus,aruncatul e permis.
Cearceaful argintiu de stele se coboară.
Îmi dezleg privirea către seară,
Nostalgic cad în Paradis...
Prea frumos şi prea învins.
Tot ce-a fost măreț,
În urmă se destramă.
Si-am râvnit iubirea din trecut,
Cusută strâmb pe-a mea povară.
Sub umbre,stâlpi şi un pietriş,
Peste case şi tractoare înalte,
Peste timp şi vechituri,
Vechi sunt şi eu,dat la o parte.
Să contez?,
te întreb pe tine,
Larg apus portocaliu,
Când credeam că te-am atins,
Mi-ai lăsat în mână spini.
Chipul tău nu-l pot uita,
Nici de-aş vrea seară cu seară,
Să alunec,Asfințit,
Să te întâmpin prima oară.
Câte trenuri şi poveşti,
s-au iubit sub al tău nume,
De-ai putea tu să-mi vorbeşti,
Câte mângâieri mi-ai spune?
Pictatul nemărginit declară,
În tăcerea surzitoare,
Trimisă pe pământ să taie,
Strigătul vechiului cântec.
In apus,aruncatul e permis,
Şi arunc cu mii de vise,
Tot ce-i vrednic de primit,
Preaiubite,pentru tine.
CITEȘTI
Doi Străini
Poesía"Într-o lume în care toți se iubesc, eu îți duc dorul" A fost trăită la întâmplare,scrisă la întâmplare și amintită la întâmplare. Am fost un timp stors printre fire Un praf suflat de vânt...
