Minicreatii literare.

Nu mi-e.

Ningea. Fulgii de nea începeau să se croşeteze unii cu alţii creând lungi perdele de zăpadă pentru a o împiedica pe Adelaide să se uite pe fereastră. Tot ce reuşea să distingă erau umbrele nucilor din curtea mare, acum regatul Reginei Albe.

De unde ştiu că o cheamă aşa? Se întreabă în şoaptă. Nu ştie nici ea. Doar şi-a deschis ochii uşor azi dimineaţă şi a suspinat uşor Regina Albă...

Destul. Gândeşte Ide încruntându-şi sprâncenele. Vrea să vadă cum e afară.

Se apropie uşor de cuierul din mahon înşfăcând o şepcuţă roşiatică şi trăgându-şi-o peste cârlionţii aurii, chiar deasupra ochişorilor mici şi migdalaţi de un verde crud şi pur ca sufletul său.

Dintr-o mişcare graţioasă îşi dă jos jeaca din cuier şi îşi înfăşoară trupşorul de copil de 5 ani cu ea, profitând de căldura din casă pentru a şi-o încălzi. Fără ezitare îşi trage fermoarul, izolându-şi burtica şi sternul de orice vânt rece.

Trăgându-şi în picioarele mici si subţiri cizmele mov, primite de ziua ei de la tuşi Nani, aşa cum îi place Idei să îi zică naşei ei, e gata să iasă în infernul de afară.

Ridicându-se uşor pe vârfuri ca să poată ajunge la clanţă, micuţa apasă uşor pe mânerul din plastic şi împinge uşa. O briză rece îi plesneşte obrajii trandafirii, făcând-o pe Ide să tremure uşor. Păşind în faţă, cizmele îi scârţâie pe zăpada proaspăt depusă, afundând-o mai tare în abisul Reginei.

O tornadă de fluturi dansatori îşi face apariţi, materializându-se într-o femeie cu piele albă, un păr pufos, parcă tras din nori. Buzele îi erau albastre si reci, iar obrajii aveau o uşoară tentă rozalie. În ochii ei gri se citeşte răceală şi dispreţ în timp ce dansul graţios şi delicat al mâinilor ei strigă parcă Sunt ceea ce şi îngerii cad in ispită. Într-adevăr, e o femeie frumoasă. Rochia lungă, albă, cu dantelă albastră şi decolteul fluture spune de la sine că e o Regină.

Zâmbind dulce la Adelaide, Regina păşeşte diafan, parcă plutind, spre trupul micuţei şi îi întinde mâna.

De ce ţi-e frică? întreabă Regina cu o voce mlădioasă, parcă smulsă din cantecele sirenelor.

Nu mi-e. răspunde Ide hotărâtă, încruntându-şi sprâncenele.

Bine. confirmă Regina zâmbind, înainte de a o apuca pe fetiţă şi a dispărea pentru totdeauna.