⏪Limite Umane⏩

Prolog

În această lume există singurătate atât de multă încât o poţi vedea în mişcare lentă a limbilor unui ceas.
Intro
Mă consolează adesea în nopţi gri și fără sfârșit gândul că
lumea asta e atât de împuţită, diformă și imbecilă încât, oricât
de adânc m-aș afunda în mizerie, oricât aș slăbi strânsoarea și aș
ceda iubitei mele, vrăjitoarea neagră care îmi smulge carnea, îmi
sângerează organele și îmi ucide încet, perfid și cu precizie ne-
uronii, voi fi oricum, întotdeauna când îmi voi privi reflexia în
apă sau oglindă, cea mai minunată fiinţă care a existat vreodată
pe pământ.
Vreau să împietresc în clipa de acum. Singur, uitat şi fericit.
Să reţin mirosul de acum, un miros greu de descris în cuvinte dar care îmi străbate corpul provocându-mi mii de senzaţii, care îmi arde gâtul ca o palincă tare de țară, îmi intră adânc în nas asemeni amfetaminei cu miros amărui acrişor, îmi umple mintea de sute de gânduri, care mai de care mai volatile, mai efemere toate se sparg în cioburi, toate dispar într-o secundă, îmi rămâne doar scheletul lor descarnat.
Efermitatea mi se pare, din nou, una dintre cele mai minunate chestii dăruite de nimeni trecătorilor de o clipă pe aici.
Vreau să reţin senzaţia de cădere uşoară, libertatea de a nu-mi păsa, câtuși de puțin de viitor și de oameni.
Singur pe lume, și înfiorător de fericit ca un demon.
Mă cheamă Akuma Reita şi am 19 ani asta o spun azi când sunt treaz, dacă nu eram treaz nu mai ziceam nimic dacă pot spune așa, căci nebunia este prezentă.