Cum să devii un nimeni - PAUZA

Capitolul 4

Cu toţii facem greşeli, cu sau fără voia noastră, iar cel mai bun lucru este să ni le asumăm pentru că mereu vom avea ceva de învăţat. Prima dată se consideră greşeală, a doua oară se consideră prostie. Atunci învăţasem să nu mai am aşa uşor încredere în oameni şi mai ales dacă îmi sunt apropiaţi. Durerea nu este atât de intensă când lumea aruncă cu pietre în tine, ci atunci când vezi chipuri cunoscute în acea mulţime.

Am încercat să îmi ţin cumpătul, să-mi dau seama de gravitatea situaţiei şi să încerc să găsesc o soluţie pentru această problemă. Păşeam dintr-o parte în cealaltă de minute întregi, liniştea aşezându-se peste noi. Îmi dădeam palme în sinea mea pentru cât de naivă putusem să fiu. Prea târziu. Ce fericiţi am fi cu toţii dacă am ştii să evităm astfel de momente.

-E o glumă, nu-i aşa? E doar un vis urât. Nu pot să cred asta. Te rog, vorbeşte-mi, m-am întors spre el, apucându-i umerii şi zguduindu-l. Vorbeşte, nenorocitule! Merit o explicaţie, ţip iar el îmi râde în faţă malefic, enervându-mă şi mai mult.

-Spune-mi că e un coşmar, i-am spus din nou cu o voce şoptită, privindu-l îngrozită în ochi.

-Trezeşte-te! Nu pot să cred că deşi eşti aici, tot crezi că vei scăpa, vei fi salvată şi că totul are un sfârşit fericit. Asta e realitatea, nu viaţa ta roz în care te minţi singură. Nu există bine, fericire pe lumea asta. Nici măcar iubire. Încetează să te minţi singură. Răul, ura, egoismul, trădarea, minciuna, acestea reprezintă realitatea.

Pufnesc enervată, clătinând capul dintr-o parte în alta şi îi răspund rânjind la el:

-Ajungi să te contrazici singur. Până şi bestiile au suflet. Simt. Iar tu te numeri printre ei pentru că suferi. Şi nu îndrăzni să-mi spui că în toate momentele petrecute cu mine doar te-ai prefăcut. Nu poţi să stai lângă un om pe care îl urăşti şi să te prefaci că îi eşti apropiat. Există bine, te-am văzut salvând copii aceia care trăiau de pe o zi pe alta. Există fericire, te-am văzut de atâtea ori zâmbind şi râzând cu poftă de stângăcia mea. Există iubire, am văzut-o în ochii tăi, iar din ce îmi povesteşti, ai iubit intens. Până la nebunie. Fiecare iubim în moduri diferite, dar tu meriţi un premiu pentru cea mai înfricoşătoare dovadă de iubire. Ascultă-mă bine, ai nevoie de un psihiatru! Aaa, şi să îţi mai zic ceva. Simţi ceva şi pentru mine, dar nu iubire, poate doar milă. Şi nu mă poţi contrazice pentru că, dacă nu aş avea dreptate, aş fi fost de mult timp între patru scânduri la câţiva metri sub pământ.

-Eşti nebună, femeie. Continui să ai tupeu în situaţia în care eşti. Ţine minte! Eu când zic un lucru ar fi bine să ţii cont de el. Ce e cu tine? Ar trebui să-mi fii recunoscătoare că încă te las să-mi distrugi nervii. Şi să-ţi intre bine în cap, nu îmi este milă de tine, nu simt nimic pentru tine. Încă eşti în viaţă pentru că mai am multe de arătat.

-Ce-ar fi să-mi arăţi acum ce mai ai de arătat. Ştii ceva, m-am cam săturat de tot rahatul ăsta în care m-ai băgat. Caută toporul acela sau împuşcă-mă. Omoară-mă odată! Nu vreau să mai trăiesc cu astfel de oameni în jurul meu.

-Toate la timpul lor. Ai face bine să-ţi ţii gura acum pentru că şi eu sunt sătul de prostiile tale. De fapt, sunt sătul de tine. Hai să trecem la ceva mai interesant.

Pe faţa lui s-a ivit un rânjet plin de superioritate, apropiindu-se cu fiecare pas din ce în ce mai mult de mine. Am început şi eu să păşesc înapoi, tresărind când m-am ciocnit de perete. Nu-şi muta privirea de pe mine, continuând să se apropie. Am început să păşesc spre stânga, cu gândul să fug, însă m-a oprit când mi-a vorbit din nou:

-Ştii că nu ai unde să fugi...Fii fetiţă cuminte.

Am zbughit-o la fugă, însă nu am ajuns prea departe cu pantofii aceia înalţi şi materialul rochiei care târâia în urma mea. Mi-am făcut loc pe podeaua murdară, împiedicându-mă de ceva şi izbindu-mă brutal. M-am lovit la cap de o bucată de cărămidă. Puteam să-mi imaginez ce cucui de toată frumuseţea voi avea pe frunte. Dar nu aveam de gând să mă opresc aici, să mă oprească o simplă căzătură. M-am ridicat brusc, încercând în zadar să mai fug, deoarece îşi încleştase degetele de materialul subţire al rochiei. S-a apropiat de mine şi cu o mişcare violentă mi-a rupt bucata de pânză ce îmi acoperea picioarele. Rânjetul lui enervant m-a făcut să trag cu putere de materialul rămas şi să-mi iau din nou avânt pentru a fugi. M-a prins de păr, trăgându-mă înspre el.