Căzut din cer

Capitol 5

Salutare la toţi!!!  Have fun! :D Sper să vă placă. Am schimbat, de asemenea coperta şi descrierea cărţii fiindcă mi-au venit noi idei.... Aştept comentariile voastre! :)

"Asta a fost fără doar şi poate, cea mai îngrozitoare zi din viaţa mea!"tună David ca pentru sine. I-au trebuit două ore să îl instaleze, cum se cuvine, pe noul său coleg de cameră şi încă una pentru a-i explica lui Gabriel că duşul nu este un loc unde să dormi sau o cameră de unde apa ţâşneşte ca prin magie din gura unui şarpe legendar, ci un loc unde omul uită de griji, stă şi se curăţă. Nu ar fi trebuit, însă să fie atât de mirat de comportamentul tânărului, din moment ce el însuşi recunoscuse că trăise mai mult pe străzi decât în casă.

David stătea în pat şi încerca din greu să adoarmă, dar amintirea celor petrecute nu îi dădea pace. Pulsa în interiorul său; la un moment dat se gândise că ar prefera vechea pedeapsă chinezească – să îi cadă picături de apă la nesfârşit pe creştet, precum grijile care îl acaparau în acel moment. Cu toate acestea, picăturile de apă s-ar dispersa la impact şi i-ar limpezi mintea. Nu! El trebuia să se confrunte cu un unchi peste măsură de cinic, cu nişte verişori certăreţi, dintre care unul sforăia la fel de tare ca un urs Grizzly şi, mai presus de orice, numai avea pe nimeni apropiat în afara celor mai sus menţionaţi.

Tânărul se foia de pe o parte pe alta şi se uita la ceas necontenit. Era 23:50 şi părea că lumea se mişca din ce în ce mai lent. Se ridică şi îşi luă telefonul şi căştile. Le puse la urechi şi alese o melodie de la Arctic Monkeys care, spera el, îl va mai calma. Nu ştia dacă "Snap out of it" va funcţiona, dar merita încercată. David se sculă din pat şi plecă la bucătărie. Pregăti un castron şi puse la fiert puţin lapte. Când acesta începu să fiarbă presără griş dintr-o pungă până ce amestecul deveni omogen. Turnă grişul în castron şi luă coaja unei banane, o tăie cubuleţe şi amestecă mai departe. Mama sa mereu îi pregătea griş cu lapte şi coajă de banană când nu putea adormi...

-Nici tu nu ai somn? întrebă cu voce joasă Nadia. Păşi uşor în încăpere şi închise uşa. Era îmbrăcată într-o cămăşuţă de noapte scurtă, din dantelă bleu, deasupra căreia purta descheiat un capoţel de molton, gri. Părul îi cădea valuri pe umeri.

-Nu prea...zise David. Vrei şi tu griş cu lapte şi banană? Am făcut prea mult.

-Banana este aici...

-Am folosit coaja, spuse băiatul puţin stingherit. Are un gust mai bun aşa.

-Ok atunci.

Cei doi mâncară o vreme în linişte. Afară bătea crivăţul şi, din când în când, se auzeau gemetele iernii care încerca să distrugă termopanele imobilului. Lovea cu mii de fulgi de nea în acestea, dar nicicum nu reuşea să intre şi să îi îngenuncheze pe aceia care au mâniat-o pe regina de gheaţă. David îşi aminti seara în care tatăl său îi citise "Crăiasa zăpezii" de Hans Christian Andersen. Se întreba dacă era la fel ca acea femeie, la fel de lipsit de inimă fiindcă de la înmormântarea părinţilor nu mai vărsase o lacrimă. Era oare un nesimţit, un insensibil? Nu putu duce gândul până la capăt deoarece Nadia sparse tăcerea:

-Uite...Serghei nu este atât de rău sau...

-Cinic? Idiot? Un blitzkrieg în carne şi oase? Idiot? Am mai spus idiot? zise ironic David.

Nadia râse uşor.

-Da, l-ai descris cum nu se putea mai bine. Să ştii că este şi un om inimos. Nu o arată, aproape, deloc. Eu am reuşit să îl înţeleg din micile firimituri pe care le lasă. De asemenea, a ţinut la părinţii tăi. Nadia privi meditativ bolul cu griş; încerca să îşi găsească cuvintele. Nu l-am mai văzut... atât de furios vreodată. Biroul său – ridică ochii spre tânăr – şi casa în care am locuit până acum o săptămână nu vor mai arăta la fel. Le-a ars aproape de tot, dar l-am oprit. Acum renovează.