Căzut din cer

Continuare...

            Dimineaţa următoare David se trezi cu o durere de cap insuportabilă. Luă o pastilă de Fasconal şi făcu un duş. Se gândi dacă ceea ce aflase cu o seară în urmă nu fusese decât rodul imaginaţiei sale, o glumă, dar ştia în adâncul său că totul era real. Părinţii săi nu mai erau.

            Băiatul se îmbrăcă cu o perche de jeanşi negri şi o cămaşă, şi îşi pregăti micul dejun. Se uită pe fereastră şi remarcă  cenuşiul  văzduhului, feţele încărcate de griji ale oamenilor. Telefonul sună. Tânărul se ridică de la masă şi răspunse:

            -Locuinţa familiei Stepanov. Vă pot fi de ajutor?, întrebă acesta.

            -Bună ziua. Suntem de la firma de servicii funerare „Daniel şi Anca”. Avocatul familiei, domnul Dinu Popescu, ne-a angajat. Vroiam să vă anunţăm că totul va fi pregătit cu grijă, nimic nu va fi lăsat la voia întâmplării. Slujba de înmormântare va avea loc joia aceasta, la orele douăsprezece. Trupurile soţilor Stepanov au fost depuse la capela cimitirului „Eternitatea”.

            -Vă mulţumesc mult, zise David  fără glas.

            -Nu aveţi pentru ce. Vă urăm sincere condoleanţe. La revedere.

            David închise telefonul şi formă numărul avocatului. Sună şi sună. Răspunse o voce guturală de bărbat:

            -Dinu Popescu la telefon.

            -Bună ziua, sunt David. David Stepanov. Mă scuzati de deranj.

            -Nici un deranj David. Condoleanţe pentru părinţii tăi... Tepot ajuta în vreun fel? Îţi stau la dispoziţie.

            -Am aflat cu puţin timp în urmă ziua şi ora înmormântării...este adevărat că părinţii mei au fost ucişi domnule Popescu?, întrebă băiatul plin de durere.

            -Din păcate aşa este. Ai aproape 18 ani şi am să îţi vorbesc deschis: au fost împuşcaţi în piept...

            Inima lui David icni, se adună şi continuă:

            -Există suspecţi?

            -Nu m-ar mira dacă a fost mâna vreunei secte, sau organizaţii. Proiectul...cercetarea la care lucrau părinţii... David îl opri.

            -Staţi. Opriţi-vă. Părinţii mei nu erau cercetători, ci doar nişte simpli profesori universitari!, ţipă acesta.

            -Mă tem că nu e adevărat. Soţii Stepanov erau cercetători renumiţi în mituri şi fenimene stranii, replică avocatul.

            -Nu! Minţiţi!, tună David.

            -Cu ce folos băiete? Mă scuzi, dar numai pot vorbi mult. Am o şedinţă importantă în zece minute. Sunt sigur că ai să primeşti toate răspunsurile pe care le doreşti, imediat ce va sosi unchiul tău în oraş. Am înţeles că nu va putea ajunge la înmormântare, dar săptămâna viitoare va fi alături de tine.

            -Am un unchi?!, întrebă stupefiat tânărul.

            -Da. Conform testamentului lăsat de soţii Stepanov, domnul Vladimir Serghei Stepanov este de acum încolo tutorele tău. Mă scuzi, dar trebuie să fug. Şedinţa începe de îndată.

             David nu ştia cum să reacţioneze la toate acestea. Era de-a dreptul şocat, dar trebuia să îşi păstreze cumpătul de dragul părinţilor săi. Avea să treacă de toate calm, şi va afla tot ceea ce va dori de la unchiul său, care, spera el, să fie o persoană responsabilă, calculată. Nu în ultimul rând, va reuşi să găsească asasinul părinţilor săi şi apoi să îl facă să plătească pentru tot ceea ce a pricinuit. Ochii lui David s-au înnegurat, totul părea logic pentru el – dorea răzbunare, iar dacă poliţia nu avea de gând să îl ajute, nu va sta cu mâinile în sân alături de un bătrân nebun, blestemându-şi zilele. Nu. El va acţiona.