Atracție Necondiționată / Vol. I

Capitolul 9

Din instinct vru să își strângă ochii. Însă se opri la timp. Ce era cu ea? Altă întrebare nu avusese în minte în afară de expresia aceasta patetică? Pot să intru?

Dar cuvintele i se blocară în gât și ochii începură să i se umezească atunci când mama sa începu de-a dreptul să plângă emoționată. Nu spuse nimic, fiindcă nu era nimic de spus. Singurul lucru pe care Ellen și-l dorise de patru ani fusese acela ca fiica sa să se întoarcă acasă. Și fără cuvinte care să umple tăcerea crispată din jur, mama își luă puiul în brațe și îl strânse cu putere.

Acel moment deveni punctul de cedare al lui Lise. Își cuprinse mama în brațe, strângând-o cu putere și dorind parcă să și-o bage în suflet.

- Unde-ai tot fost? reuși Ellen să întrebe printre sughițuri.

- Nu știu, murmură Lise în răspuns. Iartă-mă!

Fu mângâiată pe cap, ca mai apoi femeile să se despartă din îmbrățișare pentru a se privi mai atente. Lise nu plângea, nici măcar nu lăcrima, așa cum făcea Ellen. Și se priveau, observând detaliile una celeilalte, modul în care se maturizase fiecare. Dacă Lise crescuse, Ellen îmbătrânise. Riduri îi cutreierau fruntea, ochii și obrajii. Se vopsise blondă, cu toate că șatenul era culoarea sa naturală.

- De ce te-ai vopsit? încercă fiica să facă convesație.

Dar Ellen doar râse, urmată de Lise. Încă se aflau în pragul casei, cu ușa deschisă larg, cu Ellen aflată la intrare și Lise la ieșire. Părintele ce rămânea în casă și copilul care deja zburase.

- Ellen? se auzi o voce din spatele lor.

Soția își dădu corpul la o parte, oferindu-i astfel lui Henry Smith o privire exactă spre copilul de mult dispărut din casa sa.

O tăcere stânjenitoare se așezase peste ei precum o plapumă. Lise nu știa ce ar putea spune, iar Henry părea că nici măcar nu dorea să își privească copilul. Amândoi își strânseră buzele. Își depărtară privirile una de a celuilalt. Inspirară împreună adânc, apoi își făcură curaj să se uite unul în ochii celuilalt.

- Pot să intru? întrebă același lucru, jenată de faptul că Henry alegea să nu spună absolut nimic.

Dar în clipa în care mama sa vru să îi facă loc să intre în casă, Henry îi strigă numele. Și acest lucru o făcu pe Lise să se dărâme complet. Își strânse buzele și clipi des pentru a nu plânge. Buzele îi tremurau și pumnii îi stăteau încleștați pe lângă corp, tremurând la rândul lor odată cu întregul corp.

Nu va putea face față la asta, dacă propriul tată îi va închide ușa în nas.

Îl privi amețită și impacientată cum se apropie de ea, cum se sprijină de clanța ușii, parcă pregătit să o împingă și să i-o închidă în față. Iar Lise era pe punctul unei cedări nervoase. Nu de asta venise aici. Cu siguranță nu se așteptase la o primire extrem de călduroasă, sau la fericirea de pe lume, dar de asemenea nu se aștepta nici să fie dată afară fără a avea măcar dreptul la o explicație.

În tăcerea extenuantă din jur, Lise își strânse cu putere ochii, pentru a nu fi martora renegării din partea tatălui său.

- Nu am crezut că o să vi, auzi din partea acestuia.

Nu îl văzu, având încă ochii închiși, însă simți îmbrățișarea strânsă a lui Henry ca pe îmbrățișarea devinității. Îl strânse și ea cu putere, lăsând astfel câteva lacrimi să curgă rebele printre pleoape.

Fu trasă aproape cu forța în casă, odată cu propriile bagaje. Și urmară râsete și îmbrățișări multiple. Henry nu putea fi dezlipit de lângă ea. Ellen pregăti câte o cafea pentru toți trei, apoi se așezară împreună pe canapeaua din sufragerie și pentru o perioadă scurtă de timp nu spuseră nimic.