Atracție Necondiționată / Vol. I

Capitolul 10

Spusese că va sta în vizită o săptămână și avea să se țin de cuvânt. Era în casa aceea de trei zile. Trei zile în care recuperase destul de multe momente cu familia sa. Vizitase atelierul de pictură al tatălui său, i-au fost prezentate noi lucrări și s-a reîntâlnit cu altele vechi de care îi fusese cu adevărat dor.

Dar nu mai era acasă. Și simțea asta până în măduva oaselor. Își reamintea întreaga copilărie și adolescență. Își amintea evenimentele importante din viața sa care au avut loc în acea casă, însă nu mai era ca și înainte, ci un profund sentiment de înstrăinare o copleșea din toate părțile.

Îi fusese dor de părinți. Numai ea putea să știe cât de mult suferise din cauza dorului pentru ei și nu exista vreun moment în care să regrete că s-a întors. Dar își dorea să plece acasă. În apartamentul ei cu vedere spre întregul oraș, la prietenii ei, la Anette și dacă stătea foarte bine să se gândească, îi era puțin dor chiar și de Chase.

Vorbise cu el în fiecare seară. Conversații scurte, însă semnificative pentru amândoi.

- La ce te gândești?

Fu scoasă din reverie de Henry, ce se apropia cu cafeaua de dimineață de ea. Tresări brusc și își trase mâna dinspre colierul pe care începuse inconștient să îl pipăie. Îi zâmbi tatălui său scurt și luă cafeaua din mâna sa, sorbind din ea înainte de a-i răspunde.

- La firmă. Am vorbit ieri seară cu Jason despre cum merg lucrurile acolo, minți cu ușurință, uitând de rușinea acestui lucru, fără a se gândi măcar de două ori ce se inventeze.

- Și cum merg?

- Destul de bine. Deși îmi este greu să nu fac parte din tot ce se întâmplă în firmă.

- Nu ți-ai luat niciodată concediu?

Râse de tonul mirat cu care fusese întrebată și se așeză la măsuța rotundă de bucătărie.

- Ba da. Dar de fiecare dată mă trezesc cu vreo câteva zile înainte de a mi se termina concediul că mă aflu în birou și verific registrele. Mă relaxează să știu că nu mi-a scăpat nimic din vedere.

Îl privi cu pufăie nemulțumit.

- Ca și maică-ta, mormăi îmbufnat, cu buzele ascunse după cana de cafea.

- Trebuia să iau câte ceva de la amândoi, nu-i așa? întrebă pe o voce calmă și sarcastică.

- Despre ce vorbiți aici?

- Vorbești de lup și lupul la ușă, îl auzi din nou pe Henry odată ce-și privi soția cum intră în bucătărie.

- Bună dimineața, scumpo. Cum ai dormit?

Își sărută mama pe obraz  și-și continuă cafeaua.

- Neîntoarsă. Ca de obicei, mama.

- Despre ce vorbeați?

- Despre cum fiică-ta e o perfecționistă ca și tine. Nici măcar nu știe cum să se relaxeze într-un concediu.

- Normal că știe, îl contrazise Ellen. Doar că o relaxează să fie sigură că totul este pus la punct. Nu-l băga în seamă pe tatăl tău, Lisy. Dacă ar fi după el când ar trebui să plecăm într-un concediu, nici măcar nu ar încuia ușa la casă. Ar pleca cu mâinile în buzunare și s-ar întoarce la un mare nimic atunci când ar intra hoții în casă. Mai bine prevăzător decât cum e taică-tău.

Anelise râse privindu-i pe amândoi cum se giugiulesc precum doi amorezi, înțepându-se în același timp ascuțit unul pe celălalt. Mereu au părut a fi doi îndrăgostiți incurabili, trasmițându-i totodată și ei dorința aceea de împlinire sufletească prin iubire.